„My Arm” de Tim Crouch – premieră, la Point

Print Friendly, PDF & Email
Actualitatea | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 16 august 2018 |

MY ARM

noua producție a
teatrului independent POINT

text de Tim Crouch
regie: Dragoș Mușoiu
distribuție: Vlad Udrescu

PREMIERA: 1 septembrie 2018

Textul chestionează procesul de Autosugestie ca motor de construcție a realității exterioare și îi aparține dramaturgului și creatorului de teatru experimental, inovativ, considerat „copil rebel al Angliei”, Tim Crouch.

Interviu
cu
Vlad Udrescu

Vlad, de ce stai într-o mână?

Am vrut să încerc ceva nou, o altă abordare, dar nu cred mi-a ieșit! Până la urmă, s-a decis ca efortul meu să fie postat pe Facebook, ca să se vadă că îmi dau silința.

Ai mai jucat într-un spectacol după un text al lui Tim Crouch − Autorul, la Teatrul Național din Craiova. Ce are aparte acest autor?

Cred ca Tim se joacă mult cu ideea de percepție a realității. Ce e real și ce nu e real la teatru? Cât devine real, în mintea spectatorului, prin reprezentația scenică? Tim propune un altfel de construcție și abordare dramaturgică. Reușește sa creeze imagini foarte puternice, care rămân impregnateîn memoria actorului și a spectatorilor, deopotrivă. Se desprinde de structura clasică dramaturgică și propune ceva cel puțin incitant. În plus, My Arm vorbește despre societate, despre etichetele pe care le folosim, despre abaterea de la regulă, despre artă și despre curajul de a fi altfel.

Câtă iluzie este într-un spectacol, cât adevăr?

100% iluzie, 100% adevăr!

În acest spectacol, ești narator, actor, public? Este un spectacol atipic? În ce măsură?

În acest spectacol ar trebui să fiu un story teller, un povestitor. Spun o poveste și pretind că e a mea. Ca în teatru. Zic că-s Hamlet sau Cezar etc., da nu sunt Hamlet sau Cezar. Nu știu cât de „atipic” e. Pariul e să creez personajul în capul spectaorului, și nu să-l reprezint în vreun fel pe scenă. Mă bazez pe faptul că publicul are capacitatea și entuziasmul să-și imagineze singur toată această poveste și nu are nevoie să-i exemplific eu, pas cu pas, fiecare acțiune a personajului meu.

Joci cu niște obiecte, care devin personaje. E mai facil așa decât să lucrezi cu oameni?

Un partener te poate scoate din groapă atunci când te afunzi. Cu obiectul cazi demn, fără speranță de salvare.

Ești un actor care mizează pe inspirație sau pe tehnică? Te lasă textul lui Crouch să ai imaginație?

Textul lui Crouch implică „imaginația” deja din conceptul dramaturgic. O să folosesc tot ce știu ca să îi susțin ideea și să testez dacă funcționeză ce propune el. Cât despre inspirație sau tehnică, nu știu ce să spun. Prefer să privesc procesul ca pe un joc creativ și distractiv, cu pretenții artistice.

Interviu
cu
Dragoș Mușoiu

O întrebare banală, din al cărei răspuns vom afla, sunt sigur, multe lucruri folositoare. Ce te-a atras la acest text?

De data asta, contextul m-a atras, nu (doar) textul. My Arm este, poate, singurul proiect la care am lucrat fără să-l fi inițiat eu însumi. My Arma ajuns la mine via Vlad, însoțit de invitația de a aplica, împreună, la call-ul de proiecte al celor de la Point. Așa că, atunci când am spus da, nu am spus da numai textului, ci întregii oportunități de a realiza, împreună cu Vlad Udrescu, un spectacol cu My Armla Point Art Hub. Izolând puțin textul de context, ceea ce m-a interesat a fost, în primul rând, tocmai faptul că nu este doar un text; e mai degrabă un concept teatral bazat pe cuvânt și pe o modalitate inedită de a spune o poveste apelând la imaginația spectatorului, prin sugestie și autosugestie, nu la o variantă de reprezentare scenică a poveștii. Tim Crouch este un adept al teatrului care nu vizează neapărat retina, ci mai degrabă subconștientul. Așa că însoțește fiecare text cu o soluție scenică care să îi susțină demersul. Pentru mine, asta nu putea să însemne altceva decât că voi avea ocazia să învăț să fac un altfel de teatru decât am făcut până acum. Și, bineînțeles, mai e povestea, care mi s-a părut (și continuă să mi se pară, deși am epuizat-o în repetiții) extrem de frumoasă și de relevantă. Dar vă invit să o aflați.

Cum e să lucrezi cu Vlad? Stă mai bine într-o mână decât alții? Rezistă mai mult?

Nu i-am cerut niciodată să stea într-o mână, nici lui nici altor actori, deci n-aș putea să-ți răspund la asta. Dar cred că faptul că ne aflăm, totuși, la a cincea colaborare face evident faptul că mie îmi place să lucrez cu Vlad. Îmi place pentru că este un actor care înțelege repede și cu exactitate ce trebuie făcut, care răspunde în timp real provocărilor, care nu rămâne niciodată blocat în proiect și care își dezvoltă, permanent, mijloacele de expresie. De data asta nu vă pot justifica alegerea lui pentru acest one-man showpentru că, așa cum vă spuneam, eu am fost mai degrabă cel ales. Dar cred că, și dacă inițiativa mi-ar fi aparținut mie, echipa proiectului ar fi fost aceeași.

Cât de diferită e „realitatea” imaginată în comparație cu realitatea „reală”? Cât este sugestie, cât este autosugestie?

Nu știu dacă există realitate imaginată și realitate reală, cred că ar presupune o oarecare contradicție în termeni, așa că o să îmi iau libertatea să restrâng discuția la conceptele de realitate și imaginație. Și o să spun ceva ce îmi vine în minte acum, deși sunt aproape sigur că nu îmi aparține – că realitatea există numai prin imaginație și că imaginația este cât se poate de reală. Este vorba, de fapt, despre percepție. Despre ce anume devine realitatea obiectivă atunci când e trecută printr-un filtru personal și subiectiv, al imaginației. De fapt, cam asta ne propunem cu My Arm – să-i permitem fiecărui spectator să beneficieze de propriul lui spectacol, unic, concretizat în mintea lui, pornind de la o realitate obiectivă, aflată în fața lui și a tuturor celorlalți spectatori. Și aici pot intra în discuție, dacă vrei, conceptele de sugestie și autosugestie. Noi sugerăm un spectacol și avem nevoie de disponibilitatea spectatorilor de a se lăsa autosugestionați în vederea întregirii mentale a imaginii. Cât e una și cât e cealaltă? Nu știu. Dar știu sigur că ele trebuie să formeze un binom.

Este acest spectacol un discurs metatextual despre arta spectacolului?

Este. Felul în care Tim Crouch propune ca povestea să fie livrată reflectă, așa cum spuneam mai devreme, o viziune despre ceea ce mai poate însemna teatrul astăzi și despre cum poate fi el eficient. Dar cred că e mai mult decât atât, cred că poate fi recepționat și ca un discurs metatextual despre artă, în general. Pornind de la premisa asumată de către unul din personaje, anume că „Art is anything you can get away with”, textul ridică o serie de întrebări, cum ar fi: ce poate fi considerat artă și ce nu poate fi considerat artă? Cine decide ce e artă și ce nu? Cui se adresează arta? Și, mai ales, poate fi considerat o capodoperă a mileniului un braț atrofiat și cangrenat?

Despre spectacol

Spectacolul militează pentru impactul real al teatrului atunci când funcționează pe baza binomului SUGESTIE-AUTOSUGESTIE, în cadrul căruia spectacolului îi revine misiunea de a sugera o realitate, iar spectatorului aceea de a se autosugestiona. Pentru că, așa cum subliniază însuși Tim Crouch, izvorul tuturor acțiunilor noastre nu este voința, ci imaginația noastră.

Iar imaginația rezidă în subconștientul nostru. Eul nostru subconștient este întotdeauna mai puternic decât eul conștient, având chiar capacitatea de a rescrie în memorie imagini și întâmplări reale

Așadar, subconștientul este cel asupra căruia trebuie operat în timpul spectacolului My Arm, spectacol ce nu trebuie să reprezinte o realitate, ci să sugereze una.

My Arm spune povestea unui om care la vârsta de zece ani a decis să ridice un braț în aer. În scenă intră tot felul de alte personaje și instituții care încearcă să dezlege misterul, purtând eroul nostru sub lumina a diferite reflectoare, fiecare cu filtrul ei de percepție.

Așadar, un gest lipsit de orice semnificație ajunge să fie perceput în multiple feluri și din multiple perspective. Psihiatrul școlar pune rapid diagnosticul „nevoie de atenție”, cercetători se reunesc în cadrul unui congres pentru a determina care poate fi marea idee din spatele unui astfel de gest, un dealer de artă achițizionează brațul.

Comunitatea, incapabilă să înțeleagă, se simte amenințată. Gestul aparent neînsemnat pare să declanșeze multe incertitudini și este respins cu agresivitate. Mai mult, așa cum el însuși afirmă, personajul ajunge să devină „un totem a tot ceea ce e în neregulă cu tânăra generație”.

În cele din urmă, marea piață a artei contemporane simte și ea nevoia de a acorda o semnificație deja celebrului braț ridicat, autosugestionându-se că a identificat una dintre primele capodopere ale noului mileniu. „Art is anything you can get away with” este sloganul care rămâne la vedere aproape jumătate de spectacol.

Spectatorilor li se vor face fotografii, toate așezate pe scenă, pentru a deveni personajele spectacolului. Deși va părea amuzant la început ca unicul performer, Vlad Udrescu, să dialogheze cu fotografii, să spună despre o hârtie foto că are o profesie, că se îmbolnăvește, că are diverse probleme, publicul va ajunge să asocieze poza respectivă cu persoane reale, să dezvolte atașament față de obiectul-personaj.

Din start, propunând această convenție, mintea spectatorului este antrenată într-un tip de comunicare ce are tot mai puțin de a face cu retina și tot mai mult cu imaginarul ce rezidă în subconștient. Acest lucru pregătește terenul pentru marele pariu al spectacolului, de fapt, acela de a muta focusul de pe însuși naratorul concret, aflat în carne și oase pe scenă.

Devine limpede că, de fapt, adevăratul spectacol nu este dat de un actor pe o scenă, ci de niște obiecte aflate pe o masă. Iar imaginile pe care ne propunem să le construim sunt mentale, induse prin forța cuvântului și puterea sugestiei, în complicitate cu capacitatea spectatorilor de a se autosugestiona.

După toate premisele, producția teatrului POINT pare să fie cel puțin curioasă, să aducă o abordare nouă și să nu plictisească publicul care a ales să intre în sală, printre multe alte opțiuni.

Sursă: Point

Zaraza, o porție de istorie

UN ARTICOL DE ANDREI BULBOACĂ Tineri sau bătrâni, fiecare dintre noi ne-am bucurat măcar o dată de melodii precum...

Mai-Mult-Ca-Abstractul şi Mai-Mult-Ca-Muzeul

La întrebările de mai sus – copy-paste din postarea de pe FB a Muzeului de Artă Recentă – aş...

Colecţionarii-internet

Internetul, conferind un extraordinar acces la informaţii despre artă, artişti şi colecţii de artă, este principalul factor care a...