Şase femei în confruntare cu oglinda – Jurnal de România. Constanţa

Print Friendly, PDF & Email
Actualitatea | Autor: B-Critic | 27 februarie 2017 |

Carmen Lidia Vidu

Vreau să văd cum arată România mai puțin turistică și mai puțin televizată, mă interesează o viață normală, dar a unor oameni mai puțin simpli, adică a unor oameni de cultură. Combinația de actor, viața din spatele scenei și orașele României poate genera o imagine și un discurs aparte, profund și totuși ușor de digerat. E un punct de vedere asupra României 2017, o țară în care sunt multe tensiuni, în care teatrul cunoaște mai mult ca oricand lupte interne și în care viața de zi cu zi e măcinată de probleme sociale, politice și culturale.

Jurnal de România. Constanța

În data de 4 martie, ora 19:00, trupa Teatrului de Stat din Constanța vă așteaptă la o nouă premieră inedită – Spectacolul „Jurnal de Romania. Constanța”, în regia lui Carmen Lidia Vidu. 

Primul episod al Jurnalului de România are drept protagonişti şase actori din Sfîntu Gheorghe din Secuime. În episodul doi, Carmen Lidia Vidu mută operaţiunea de dezvăluire şi învăluire a unui oraş în Dobrogea, tot cu şase protagonişti, dar toate femei – actriţe la Teatrul de Stat Constanţa. 
De regulă, legătura specială a femeilor cu oglinda este redusă la fascinaţia lor pentru propriul chip sau la smintita lor preocupare de a-şi ascunde / repara defectele fizice şi de a ieşi în lume nu doar dichisite, ci mai ales tăinuite în spatele unei măşti captivante sau măcar acceptate de cei din jur. Dar femeile înţeleg cel mai bine rostul oglinzii, care coincide cu rostul unei autentice pagini de jurnal. Pentru femei, a avea o oglindă înseamnă a avea  mereu curiozitatea de a-şi căuta /controla/măsura identitatea. O curiozitate care nu poate fi despărţită de nevoia de a REFLECTA la cum arăţi, la ce se întîmplă cu tine/ce eşti şi la ce poţi deveni. Mă oglindesc, deci gîndesc. Mă oglindesc, deci povestesc –  nuanţează regizoarea Carmen Lidia Vidu,  şi astfel şase actriţe devin autoarele unor pagini cu parfum de femeie din Jurnal de România.Constanţa.

Mă oglindesc, deci mă răzvrătesc – este gîndul ce le aseamănă şi le adună pe cele şase actriţe din Constanţa, iar confesiunile lor lasă în urmă autoportretele  unor femei care au experimentat nesupunerea, refuzînd a se lăsa înghesuite în imaginea reflectată de oglinda societăţii constănţene, unde eliberarea din captivitatea unor prejudecăţi este încă la primii paşi. Femei care au experimentat diverse forme ale fricii, cu durerile, umilinţele şi ruşinile lor.  Frica de băţul educatoarei de la grădiniţă, frica de judecata şi palma părinţilor, frica de bolile ştiute şi neştiute care ne pot surpa trupurile şi schimonosi sufletele, frica de adevăruri ce pot stîrni rupturi şi violenţe conjugale şi salvarea prin recursul la minciună, frica de gura lumii care te vrea măritată şi femeie ce ştie să ţină de bărbat, frica de a fi minoritar, frica de ignoranţă, frica de singurătatea în doi şi durerea de a-ţi vedea iubitul transformat într-o lighioană ce te forţează să alegi între el şi copil.

Femei născute în anul în care s-a plîns mult, sau venite pe lume datorită unui ciorap rupt. Femei care şi-au văzut tatăl doar în poze, sau care au crescut cu dorinţa de a intra la SRI, pentru a porni în căutarea tatălui pierdut. Femei care şi-au găsit însoţitorul de drum, altele care trăiesc încă sentimentul ratării şi nu reuşesc a semna pacea cu sine. Femei care au descoperit că nevoile lor pot naşte un nou tip de familie, o familie ferită de spaima întoarcerii acasă. Femei care trăiesc bucuria pură şi simplă a refugiului în locul preferat:  o sufragerie, unde să te înghesui pe canapea, între soţ şi copil, privind împreună la tv;  un culcuş de unde să priveşti spre perdeaua verde din casă şi să visezi la lumea ta verde-albastră; Delfinariul sau piatra de lîngă Cazino, pe care să stai ore întregi şi de unde să te întorci acasă cu gîndurile limpezite şi cu speranţele renăscute. 
Femei care îi recunosc pe turiştii străini şi români veniţi la mare după miros. Femei care au crescut cu poveşti ascultate la radio,  sau care au început a descoperi lumea prin serialele englezeşti Linia Maritimă Onedin şi Poldark. Femei care au făcut arte marţiale, dans şi gimnastică, care învaţă tehnici de respiraţie şi de supravieţuire, şi  care sînt exasperate de mizeria şi sărăcia unui oraş cu un fabulos potenţial de dezvoltare, dar stors şi abandonat de politicieni. Femei cu origini amestecate, prin familiile cărora rătăcesc cîte un turc, un tătar, un bulgar, aromân sau cine mai ştie ce altă mixtură de naţii. Femei mereu în căutarea oglinzilor care nu le mint, femei militante şi naive, care nu se feresc să recunoască : mă oglindesc, deci încerc să aflu cum şi de ce trăiesc. 
Femeia care şi-a pierdut echilibrul după ce şi-a vizitat fratele vitreg de la Psihiatrie, unde bolnavii sînt bătuţi cu ligheanul în cap, injectaţi prin pijamale şi lăsaţi să doarmă în umezeala hainelor demult neschimbate. Femeia-singura actriţă tătăroaică din Constanţa, pentru care viaţa este o eternă navetă între spital-teatru şi între tătari-români. Femeia care strigă  că de minoritari este nevoie doar în campanii electorale, apoi nimeni nu îi mai ascultă, deşi cei diferiţi au atîtea de dezvăluit şi de dăruit, pînă la experienţa traumatizantă de a lucra într-un spital şi minunea de  a te trezi vindecată doar la teatru. Un teatru cîrpit, unde şase actriţe aşteaptă spectatorii din Dobrogea şi de pretutindeni, pentru a trece împreună pragul unor oglinzi nevăzute. Oglinzile  ascunse în confesiunea unui om, într-o carte, un film, un tablou, un dans, o fotografie, o melodie – un spectacol : Jurnal de România.Constanţa. 

cine, ce, unde, când

Jurnal de România. Constanţa
Teatrul de Stat Constanţa
Data premierei: 3, 4, 5 martie 2017 

Scenariul, regia: Carmen Lidia Vidu
Cu: Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu
Grafică, editare video: Cristina Baciu
Scenografie, costume: Lăcrămioara Dumitrașcu

 

Regizoarea Carmen Lidia Vidu:

Acest jurnal e un proiect de lungă durată. Îmi doresc să cuprind prin fotografie, teatru și film cât mai multe din orașele tării. Jurnal de România este un proiect multidisciplinar care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Toate materialele sunt documentate jurnalistic din perspectiva antropologico-vizuală a comunităților privite din unghiul actorilor care locuiesc și activează acolo. 
Spectacolul de teatru se doreste a fi un vehicul de comunicare. Proiectul va lua pulsul actorului în mediul său – oraș, teatru, cartier, bloc, parc, cafenea – și va investiga subtil, antropologic, relația dintre artist și comunitate. Îmi propun să cercetez emoția orașului Constanța. Vreau să-i cunosc centrul, cartierele, actorii, piețele, blocuile, casele. Voi petrece timp cu câtiva dintre actorii Teatrului de Stat din Constanța. Prin ei, redescopăr orașul Constanța. 
Cât de mult ne influențează localizarea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte? 
(Mai) este teatrul unul din stâlpii comunităților? 
Cum trăiește un actor/artist? 
Cum simt ei (artiștii) Orașul  astăzi, unde trăiesc, din ce se hrănesc? 
Cum arată Constanța traită/văzută prin ei? 
Într-o lume din ce În ce mai globalizată, îmi imaginez un proiect de suflet, o radiografie culturală şi foarte umană a vieţii artistilor, în special a actorilor.