Un nou „ImPuls” la Țăndărică

Print Friendly
Actualitatea | Autor: Cristina Rusiecki | 18 noiembrie 2016 |

tandarica-altfel-2016

În curând va începe Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație ImPuls, desfășurat între 19 și 28 noiembrie, organizat de Teatrul Țăndărică din Bucureşti în parteneriat cu UNIMA România. ImPuls este o manifestare culturală de amploare dedicată tuturor vârstelor și tuturor gusturilor, dar și o oportunitate a comunicării, după cum precizează organizatorii.

De la an la an, în Festival au apărut noi secțiuni, mai multe spectacole și mai multe evenimente conexe. În 2016, spectacolelor li se alătură conferințe, lansări de carte, lansări de proiecte și proiecție de film, vernisajul unei expoziții, ateliere. Astfel, în cadrul modulului IDEEA, vor avea loc cinci conferințe. Prima va fi Universul miraculos al lui Ildiko Kovacs susținută de Zsuzsa Szebeni, jurnalist, curator, cercetător, profesor de dramaturgie, conferențiar din Ungaria. Cea de-a doua, Regie, corporalitate și animație în teatrul secolului XXI, va fi prezentată de Octavian Saiu care va aborda problematica amplă a teatrului de autor din perspectiva relației între regie și animație, mereu mediată de ființa vie a actorului.

Pinocchio nu este din lemn!, va încerca să ne convingă Franco Palmieri din Italia, actor, regizor, scenarist, specialist în istoria teatrului, director artistic al unor manifestări de prestigiu din peninsulă. Franco Palmieri străbate lumea vorbind despre Pinocchio, despre actualitatea și despre universalitatea lui.

The Actors Centre este o organizație britanică ce susține actorii pe parcursul întregii lor cariere, prin crearea unor rețele naționale și internaționale în cadrul cărora aceștia pot evolua din punct de vedere profesional. Despre ea va vorbi Louise Coles.

Seria conferințelor se va încheia cu dialogul dintre Florentina Tănase și Mady Slabacu, două foste colege păpușărese ce trăiesc pe meridiane diferite. Ele vor face confesiuni pe tema artei, a păpușăriei, a prieteniei și a spectacolelor jucate sau visate.

Lansările de carte au loc în foaierul teatrului, într-o ambianță plăcută, special pregătită pentru acest festival, iar volumele sunt destinate unele celor mari, altele celor mici, după cum urmează: Liviu Ciulei, acasă și în lume. Antologie teatrologică de Florica Ichim și Anca Mocanu, Editura Teatrul Azi și Fundația Culturală Camil Petrescu; Rostogol merge acasă de Lavinia Braniște, Editura Arthur; Commedia dell`arte de David Esrig, Editura Nemira.

În cadrul Festivalului se vor lansa mai multe proiecte, ca DramAnima Center, concentrat pe ateliere de scriere dramatică, de studiu, cercetare și experimentare în dramaturgia pentru copii și adolescenți. Atelierele de scriere dramatică din acest an au ca temă centrală temerile, angoasele, anxietățile adolescenților. Ele vor fi coordonate de prof. univ. dr. Alina Nelega. Participanții sunt Andreea Radu, Alexandru Macrinici, Ioana Hogman și Natalia Graur.

Proiectul SALT 2016 este dedicat artiștilor emergenți în domeniul teatrului de animație/ vizual (actori, actori-păpușari, regizori, scenariști, coregrafi, scenografi, artiști plastici, sculptori-păpușari, muzicieni, light & sound designeri, Commedia dell’Arte, ventriloci, mimi), cu vârsta maximă de 35 de ani. Proiectul are ca scop susținerea tinerilor artiști prin oferirea unui cadru de realizare pentru proiectele lor.

Festivalul a programat și o proiecție de film, Cabaretul Cruciadele de Wael Shawky, artist egiptean de talie internațională, autorul unui ambițios lungmetraj de ficțiune realizat cu ajutorul marionetelor.

Vor mai avea loc și câteva ateliere inedite, ca Atelierul de construcție păpuși și marionete, dar și jocuri teatrale axate pe educație în cadrul programului Țăndărică Altfel: Copilăria în siguranță - întâlnire cu Inspectoratul General al Poliției Române, Prietenul meu, pompierul – întâlnire cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Igiena dentară – prezintă dr. Stomatolog Alexandrescu Zoe Beatrice.

Un program bogat, cu multe evenimente inedite, după cum spune Călin Mocanu, directorul Teatrului Țăndărică.

„În mod cert, un festival este o oportunitate a comunicării. Asta am și convenit cu colegii mei la întâlnirile pe care le-am avut. Comunicarea între noi, parteneriate care să ridice unele teatre sau, dacă nu le ridică, să le ajute să facă un schimb de experiență la modul concret. Adică să aducă regizori și scenografi sau să ofere cadrul pentru ca două teatre să lucreze împreună la un singur proiect. Avem nevoie de comunicare internațională, de networking, de posibilitatea de a fi selectați în festivaluri.”