Ceva vechi, ceva nou, ceva albastru. Arta ca moment

Print Friendly, PDF & Email
Arte | Autor: B-Critic | 12 octombrie 2016 |

 

 

 

 

Ceva vechi: Finalul filmului “O lacrimă de fată”, în care regizorul Iosif  Demian aduce un moment de maximă originalitate, o notă de improvizaţie, în care preia tehnici ale începuturilor filmului documentar. Scena în care locuitori ai unui sat în care story-ul filmului era localizat deveneau martori povestitori în câteva imagini brute montate alături de cele cinematografice.  Un film făcut în 1980, fără nimic din aerul cinematografiei româneşti a vremii respective. Şi un interviu cu Iosif Demian din care aflăm  că un alt film al său, ”Nunta de piatră” se află în colecţia multimedia de la Muzeul de Artă Modernă din New York.

 

 

 

 

 

Ceva nou: Tânăra artistă Maia Ştefana Oprea răspunzând întrebărilor puse de vizitatorii expoziţiei sale de la Annart Gallery. Şi explicând cum o parte a lucrărilor din “Stivuire” sunt făcute  din cenuşa care rămâne în sobă după ce ard lemnele şi cum a gândit o metodă prin care materia respectivă să fie transferată într-un demers artistic. Sau explicaţia ei la compoziţia unei lucrări pe pânză: “Aici aşa am văzut-o eu, aşa am văzut eu timpul”. De la despachetarea lucrărilor şi montarea expoziţiei până la finisaj, mai tot timpul cât prezenţa artistei la galerie a fost necesară, Maia Ştefana Oprea a fost însoţită de fiica sa.

 

 

 

 

 

 

Ceva albastru: “Păşeam sincronizaţi la centimetru/ ţinându-ne de mâini şi de iluzii”. Două versuri ale realizatoarei radio Mihaela Ioniţă de la Bucureşti FM. Care, atunci când un coleg i-a atribuit preocupări literare susţinând că scrie versuri şi că şi-a publicat chiar un volum de poezie, a expediat scurt subiectul cu o remarcă de genul: Eeeei, a fost ceva, demult, am avut şi eu un moment, gata.  Şi a trecut mai departe, la ale ei, mai concrete,  mai cotidiene şi mai solicitante: ora, emisiunea, invitaţii. Vorba titlului volumului: “La Vorbitor şi alte promoţionale”.