Cărți-pereche

Print Friendly
Carte | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 29 septembrie 2016 |

 

Cărți pereche în literatura română și universală

Elisabeta Lăsconi

Editura Meronia, 2016

 

Patruzeci de eseuri reunite sub titlul Cărți pereche identifică apropieri, afinități, analogii și coincidențe între o narațiune din literatura română (nuvelă sau roman) și alta din literatura universală, ignorând, în spirit postmodern, deosebirile de specie și gen, ca și de valoare ale scriitorilor, de intrare în circuitul universal, de apartenență la o epocă ori cultură.

Cum se explică asemenea apropieri? Unele prin ceea ce Eugen Lovinescu numea „spiritul secolului”, ca apropierea dintre Ioan Slavici și Vicente Blasco Ibáñez, care trăiesc la distanță uriașă unul de altul, dar prezintă, în nuvelele Moara cu noroc și Casa blestemată, aceleași procese psihologice și sociale determinate de trecerea de la o economie rurală la una de tip capitalist. Altele, mai surprinzătoare, printr-o frecventare a unui mare autor, așa cum se întâmplă cu mecanismele prozei fantastice eminesciene și cele din cunoscutele texte ale lui Julio Cortázar.


Nu știu dacă e vreun om pe care Elisabeta Lăsconi să nu-l fi molipsit de dragoste de lectură. Era atât de pasionată de cărți, de fantezie, de autori, de personaje, că nu puteai să nu te bucuri de exuberanța ei și nu puteai să ignori invitația într-o călătorie care uneori îți putea oferi mai multe bucurii decât una reală.
- Virginia Costeschi, Avatarurile Elisabetei Lăsconi, pe bookmag.eu - citește
 
Apropierile pe care le face Elisabeta Lăsconi în această lucrare care se citeşte pe nerăsuflate, ca un adevărat text romanesc, se explică, după cum afirmă chiar ea, prin acel „spirit al veacului” analizat de Lovinescu; însă unele rămân inexplicabile. Iar autoarea nici nu-şi propune să le explice sau să le clarifice (cu toate că unora li s-ar putea aplica teoria jungiană a sincronicităţii). Şi foarte bine face, căci, procedând astfel, reuşeşte să păstreze întregul farmec al oglindirii şi al nesfârşitelor reflectări şi schimbări de perspective care realmente cuceresc cititorul.
- Rodica Grigore, Oglinzi și lecturi, în Viața Românească 4/2016 - citește
 
Tot instrumentarul comparatist este pus în joc în aceste perspective care caută afinităţi, corespondenţe, rezonanţe şi analogii (autoarea foloseşte şi termenul jungian „sincronicităţi“) între o carte românească şi una străină (basme culte, nuvele şi romane), dar se îndepărtează de comparatismul clasic, metoda Elisabetei Lăsconi fiind un fel de comparatism free care speculează nu atît teoria, cît practica lecturii. De altfel, cea mai frumoasă idee a acestei cărţi fiind aceea că lectura nu se defineşte doar prin acumulare, ci mai ales prin tangenţiere: facem slalom prin literaturi, nu achiziţionăm stocuri de cărţi. „Biblioteca” acumulată în capul nostru de cititori este mai degrabă virtuală şi fluctuantă, decît organizată separat pe culturi şi perioade. Cărţile comunică în capul nostru oricît de îndepărtate s-ar afla ele pe rafturi.
- Marius Chivu, Doamna nepereche a eseisticii literare, pe dilemaveche.ro - citește
 
Că stăm prost la capitolul criticii literare dedicate literaturii universale, asta nu e o noutate. [...] Studiul dedicat unor subiecte de literatură universală nu prea interesează, poate pentru că nu contează în lupta pentru ierarhizare a criticilor. [...] Tocmai spaţiul acesta dezolant face ca o apariţie precum aceea semnată de Elisabeta Lăsconi, Cărţi pereche în literatura română şi universală, să fie una cu totul şi cu totul deosebită. În primul rînd, pentru că vine în completarea şi finisarea unei „obsesii“ de-ale autoarei (aceea a dublului livresc), obsesie pe care a exorcizat-o de-a lungul timpului în Adevărul literar şi artistic, România Literară sau Viaţa Românească. Căutarea temelor, motivelor, ideilor comune în cărţi care, aparent, nu au nimic în comun este o aplicaţie comparatistă comună, pe care însă autoarea noastră o insolitează tocmai prin faptul că forţează limitele temporale şi spaţiale, astfel încît temele sau motivele comune identificate în cele două cărţi-pereche vin adesea să îndeplinească rolul de gaură neagră ce anulează incompatibilităţi absolute.
- Bogdan Alexandru Stănescu, Noi și eu - întîlniri, în Observator cultural, 12 februarie 2016- citește

coperta-site

elisabeta-lasconi-465x390

Elisabeta Lăsconi (2 februarie 1957 - 29 februarie 2016) a urmat Facultatea de Limba şi literatură română (Secţia română-franceză), pe care a absolvit-o în 1980. A susţinut doctoratul în 1998, cu o teza despre Sorin Titel, publicată în două cărţi (Oglindă lucioasă, oglindă aburită, Editura Amarcord, 2000; Sorin Titel. Ciclul bănăţean, Editura Univers, 2000).

A avut colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic (serii de articole -„Mito/s/critice”, „Cărţi pereche” - şi interviuri cu traducători - „Cei fără nume pe copertă”), Caiete Critice, România literară, Viaţă Românească (seria „Cărţi paralele”), Ziarul de duminică (rubrica „Ficţiune la feminin”), Observator cultural şi Cultura.


Un interviu cu Elisabeta Lăsconi
observatorul.com