Cum mi-am petrecut vacanţa de vară

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 17 august 2016 |

Cum altfel decât printr-o mini-compunere mi-aș putea expune cele câteva impresii răzlețe stârnite de compunerea lui T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară? Așa că îmi încep scurtele impresii printr-o mărturisire: este prima carte semnată de acest autor pe care mi s-a întâmplat s-o citesc. Și când zic „mi s-a întâmplat”, știu bine ce vreau să zic.
Urmăresc de ceva vreme însemnările de pe Facebook ale lui T.O. Bobe şi mereu m-au gâdilat postările sale. Scrie bine, cu umor din cel mai fin, cu bun-simţ. Inutil să mai spun că sunt rare aceste calități. Așa că numai întâmplarea a făcut ca, în prag de vacanță, să-mi apară dinaintea ochilor titlul unei cărți mai vechi ale sale*, încă aflată în librării, și anume: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Nimic mai întâmplător, nimic mai potrivit.

Notă:
* Polirom, 2004 și 2007, Humanitas, 2011.

Cu bagajele făcute – ca de obicei pline până la refuz –, am găsit un locșor și pentru carte, am îndesat-o un picuț, am mai strâns din curele, în fine, am reușit – atât de curios eram să aflu cum şi-a petrecut un personaj al lui T.O. Bobe vacanţa de vară. Nu ştiam nimic despre carte, aşa cum nu ştiam mai nimic nici despre autorul ei, şi am refuzat să mă lansez în căutări pe internet. Am luat-o pur şi simplu, am deschis-o în aeroport şi am rămas prins în paginile ei până am gătat-o. Ce peisaje, ce vacanță! Gândul îmi stătea numai la carte și muream de nerăbdare să mă trântesc pe canapea și să urmăresc povestea.

Despre ce e povestea se poate spune cu mare uşurinţă: Luca, personajul principal, scrie de-a lungul unei veri întregi (iunie, iulie, august, septembrie) o (lungă) compunere despre cum şi-a petrecut vacanţa de vară. E o temă pentru școală, iar cum băiatul, dacă se apucă de ceva, se apucă, iese o adevărată carte din descrierea aventurilor sale petrecute pe parcursul celor patru luni de vacanță.

Luca compune, prin urmare este un compozitor. Şi se vrea a fi un compozitor de compuneri mai bun decât colega lui de clasă Nahabetian Miruna, care mereu introduce în compoziţiile sale întâmplări fantastice cu extratereştri, ieşind pe locul întâi în competiţia „literară”. Luca, zis şi Raluca de către „pretenarul” său Robert, năzuieşte să iasă primul, aşa că se pune pe compus. Ce iese până la urmă veţi vedea şi singuri. Doar atât vă spun: viaţa banală a unui copil bucureştean se complică, intervenind în poveste o moarte ce pare crimă, o crimă de-adevăratelea (sau nu, căci nu ştim cât din naraţiune e şi fabulaţiune), un divorţ, nişte Piraţi şi nişte Terorişti, toate acestea într-un delir care, analizat de un psiholog, poate duce sigur la un diagnostic de schizofrenie. Dar T.O. Bobe nu face aici o analiză psihologică. Scrie doar. Scrie cu plăcere, identificându-se până la confuzie cu puștiul pe care și l-a ales ca personaj. Urmarea firească este impresia de extremă autenticitate a stilului. Între cititor și Luca nu se interpune nimic. Autorul „adevărat” dispare și nimic nu e fals, nimic nu e găunos – în fața ochilor noștri rămân doar Luca şi compunerea lui.

Vocea narativă a lui Luca este autentică fiindcă în țesătura ei nu intervine nici o analiză psihologică, nici un verdict, nici un diagnostic, e doar naraţie pură prin filtrul unui copil. Toate evenimentele exterioare ale realităţii, toate stereotipiile de limbaj, toate preconcepţiile adulte, precum şi frământările din viaţa reală a acestora ajung în pagină într-o manieră lipsită de orice manierism. Glasul pur şi naiv al copilului se face auzit limpede, fără nici o intruziune auctorială. Singura intruziune este aceea a lumii adulte care îl înconjoară, făcând parte din poveste. Mulţi dintre noi îşi vor regăsi copilăria în paginile lui Luca, zis Raluca. Lumea e împărţită în „pretenari” şi „Japiţe Ordinare”, părinţii au probleme de neînţeles pentru un copil (şi astfel interpretate într-o cheie convenabilă şi uşor de priceput de mintea acestuia), moartea e o grozăvie care, pentru a nu îngrozi, capătă alte dimensiuni şi explicaţii, o lume mare într-o lume mică, inevitabil distorsionată pentru a încăpea în micile compartimente ale unui copil.

O carte delicioasă, aşadar, o carte-compunere, o carte-compoziţie, care face din T.O. Bobe un compozitor adevărat, înzestrat cu inepuizabile resurse de limbaj şi de situaţii. Acum ştiu sigur că, odată intrat într-o libărărie, voi cumpăra tot ce-a mai scris autorul-compozitor.

T.O. Bobe este unul dintre puţinii autori ai tinerei generaţii care se bucură de un succes de critică oarecum egal cu succesul de public. Dovadă a succesului de public stă reeditarea de curând (la altă editură, ce-i drept, de data aceasta Humanitas) a romanului Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Ca dovadă a succesului de critică stă acelaşi eveniment editorial. Aşadar, ori criticii şi-au rarefiat exigenţele şi au început să guste lectura de plăcere, ori publicul şi-a îmbunătăţit criteriile de validare.

Iulia Iarca în România Literară

Despre T.O. Bobe i-aţi auzit vorbind probabil pe unii oameni care îl iubesc mult prea mult, periculos de mult, pe Eminescu. I-aţi auzit probabil vorbindu-l "de rău". A colaborat la acel celebru număr din Dilema în care poetul naţional nu mai era privit ca un simplu chip pe o bancnotă de o mie sau ca o statuie nudă trîntită în centrul vreunui orăşel de provincie. Bobe semna un articol despre poezia lui Eminescu şi, fiind cel tînăr şi necunoscut din grup, şi-a luat cele mai aprige "chelfăneli" de la miliţiile spiritului românesc pur.

Luminiţa Marcu şi Cristi Rogozanu la LiterNet

to bobe

T.O. Bobe:

Nu cred că există subiecte bune și subiecte proaste sau rele. Literatura e o chestiune de „cum scrii”, nu de „ce scrii”. Sau, cel puțin, așa am învățat eu la școală. Doar cine citește literatura ca pe ziare sau ca pe o carte de non-fiction și vrea să afle informații e în căutare de subiecte. Iar, dacă vorbim din perspectiva scriitorului, nu din cea a cititorului, un subiect nu e bun sau rău, ci doar adecvat sau neadecvat posibilităților și intereselor lui. Intereselor lui literare sau estetice, nu de altă natură.

Continuarea, în „În lipsa antrenamentului, cititorul o să te vadă cum gîfîi și o să gîfîie și el cu tine sau o să se plictisească”.

Alte cronici

Cristina Teodorescu, pe Bookblog.ro - citește

Ce am mai citit - citește

Cristina Ionică, în Observator cultural - citește

Revistadepovestiri.ro - citește

Bookspot.ro - citește

Interviu

Adevarul.ro: dialog între T.O. Bobe și Medeea Stan - citește

Atelier LiterNet: dialog între T.O. Bobe și Cornel Mihai Ungureanu - citește