Există două Facebook-uri pe lumea asta…

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Luca Dinulescu | 24 octombrie 2016 |
Scrie, fii activ, postează! Auzeam mereu aceste îndemnuri, iar eu, culmea, le-am luat în serios. O fi fost bine, o fi fost rău, habar n-am, dar, recunosc, m-am prins în hora asta.
Nicu Alifantisîn „FaceCarte”

facecarte-3

Nicu Alifantis 
FaceCarte 
E-Media
Anul apariţiei: 2016
Prezentarea la Cărtureşti: "Ce avem noi aici? Niste poeme, cateva portrete si poate ceva mai multe povestiri, intr-o insiruire oarecum cronologica, un fel de jurnal al ultimilor cinci ani, in care s-au asezat trairi, emotii sentimente, ganduri, nelinisti, bucurii, creionate atat cat m-am priceput. Nu stiu daca neaparat cu dibacie, dar sigur cu sinceritate. Lansate in spatiul public prin intermediul acestui fascinant instrument de socializare care este facebook-ul, m-am lasat uneori dezbracat de hainele artistului, in altele de cele ale omului, atat cat am considerat ca merita sa va trezeasca interesul sau curiozitatea." (Nicu Alifantis)
Cartea la Cărtureşti

Am primit invitaţia de a redacta culegerea de postări publicate pe Facebook a lui Nicu Alifantis, Facecarte, cu multă bucurie. De ce? Ei bine, din aceleaşi motive pe care le aminteam cu ocazia cronicii la cartea lui Cristian Pepino: Nicu, alături de cei menţionaţi acolo, este unul lângă cei cu care am crescut în 2 Mai. Având mereu un batic pe cap şi o chitară la subraţ, în momentul când Nicu intra în curtea Miţei Bătăligă, puteai fi sigur că se lasă cu show. Şi aşa şi era. Alături de Mircea Florian, care poposea împreună cu universul său muzical experimental în curtea mai sus amintită, cei doi puteau fi consideraţi trubadurii locului. Şi, credeţi-mă, nu trec (din nou) la o astfel de rememorare a perioadei respective fără un motiv întemeiat: volumul Facecarte (a cărui a doua ediţie, cu adăugiri şi completări, Nicu a lansat-o foarte recent la cererea publicului, întrucât primul tiraj s-a epuizat rapid) exact asta propune: un mozaic (citat pentru cunoscători) al mişcării muzicalo-actoriceşti-artistice a ultimilor 40 de ani atât de bogat încât te întrebi, realmente, dacă a scăpat cineva din toţi cei care au pus mâna pe chitară, scripcă, vioară, saxofon, bas, baterie, pupitru de mixaj sau stilou în perioada menţionată. Şi, desigur, dintre toţi cei care au avut de-a face cu teatrul, pentru că, aşa cum ştim, activitatea muzicală a lui Nicu este inseparabilă de acesta. Nu în ultimul rând, vă recomand această carte şi pentru că, pe lângă muzicianul Nicu Alifantis, care nu mai poate fi o necunoscută pentru cineva decât dacă a trăit într-o grotă şi nici măcar atunci, ar cam fi cazul să-l descoperiţi şi pe poetul cu acelaşi nume. Pe scurt, căutaţi Facecarte în librăriile fizice şi cele online, oameni buni. Iar, în încheiere, nu pot decât să reiau îndemnul cu care v-am obişnuit, de data asta un pic mai specific: citiţi, prieteni şi citiţi mai ales autori români. Veţi vedea, merită. Nu sunt cu nimic mai prejos decât cei Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, sau orice altă ţară vă poate trece prin minte.  

„Există două Facebook-uri pe lumea asta: unul utilitar, al lui Mark Zuckerberg, şi altul poetic, al lui Nicu Alifantis. În FaceCartea lui Alifantis mă simt cel mai acasă, pentru că aud simultan cuvintele şi sunetul muzicii din spatele lor, chiar dacă muzica textelor n-a fost compusă încă. Sunt, aşadar, un privilegiat: aud şi ceea ce încă n-a fost pus pe note. În noile sale Feţe, Alifantis îşi adânceşte nu doar propriul destin, ci şi destinele cititorilor lui de azi şi de mâine.” (Ioan Es Pop)

Așadar, o carte de poeme, portrete, povestiri, despre mine, despre oameni, despre întâmplări...

nicu-alifantissursa foto: Facebook Nicu Alifantis