„În lipsa antrenamentului, cititorul o să te vadă cum gîfîi și o să gîfîie și el cu tine sau o să se plictisească”

Print Friendly
Carte | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 21 august 2016 |
Cum întânirea noastră a avut loc grație Facebook-ului, v-aș întreba întâi de toate ce are Facebook şi nu are lumea reală?

Fiindcă dumneavoastră m-ați abordat pe mine pe facebook, nu invers, eu ar trebui să vă întreb ce are facebook și nu are lumea reală. De ce n-ați încercat să aflați adresa mea de e-mail de la editură, de exemplu. Sau pe cea de acasă și să-mi trimiteți întrebările în plic. Sau de ce nu m-ați abordat la vreun eveniment public la care ați fi aflat că particip?

Poate pentru că v-am simțit foarte real chiar și într-un mediu virtual. Ceea ce mi s-a părut că e de bine: un caz de adecvare între real și virtual. Și pentru că așa am ajuns să vă citesc. De ce sunteți pe Facebook?

Pentru că n-am prea multe ocazii să socializez, fie și la un nivel minimal, în ceea ce în mod exagerat se numește „viața reală”. (Spun că în mod exagerat, pentru că și Facebook-ul tot viață reală e, dacă nu ne închipuim că e real doar ce e pipăibil.) Și pentru că altfel aș deveni omul-lup.

Poate fi Facebook o sursă de inspirație pentru un scriitor? Pentru dvs este?

Orice poate fi o sursă de inspirație, de la un text antic, la o etichetă de napolitane, de la un dicționar, la Facebook. Asta dacă luăm cuvîntul „sursă” în sensul său originar, ca incipit, și nu confundăm sursa de inspirație cu locul de unde să-ți iei o poveste gata făcută, pe care apoi doar s-o transcrii și s-o coafezi estetic.

Ce vă inspiră? Ce e un subiect bun și cum vă hotărâți ce faceți cu el? Aveți tabieturi?

Nu cred că există subiecte bune și subiecte proaste sau rele. Literatura e o chestiune de „cum scrii”, nu de „ce scrii”. Sau, cel puțin, așa am învățat eu la școală. Doar cine citește literatura ca pe ziare sau ca pe o carte de non-fiction și vrea să afle informații e în căutare de subiecte. Iar, dacă vorbim din perspectiva scriitorului, nu din cea a cititorului, un subiect nu e bun sau rău, ci doar adecvat sau neadecvat posibilităților și intereselor lui. Intereselor lui literare sau estetice, nu de altă natură.

În privința tabieturilor, îmi permit să vă reproduc răspunsul pe care l-am dat nu cu multă vreme în urmă revistei Orizont, pe același subiect. N-au avut cînd să se schimbe între timp.

„Adevărul este că îi invidiez pe cei care pot scrie oricînd și oriunde, care n-au tabieturi. N-am avut nici eu într-o vreme, însă, pentru că nu mai sînt tînăr, ele s-au adunat în timp, iar acum am ajuns să nu mai pot scrie decît două zile pe săptămînă, lunea și joia, între orele 3 și 5, a.m. și p.m, dar numai dacă presiunea atmosferică se situează între 997 și 1008 hectopascali. Înainte să mă apuc, trebuie neapărat să beau o cafea fără zahăr, în care pun cîteva picături de oțet balsamic de rodie și, vreme de două minute, cît ea se face pe aragaz, îmi oxigenez creierul stînd în cap - o figură învățată la orele de sport din clasa a șasea. Din păcate, în ultima vreme trebuie să îmi sprijin tot mai des călcîiele de un perete. Scriu de nouă ani îmbrăcat numai în niște chiloți verzi cu motociclete albastre (nu mă pricep la motociclete - nu știu ce marcă sînt), și acesta e motivul pentru care scriu atît de rar: ca să aibă timp să se usuce după ce-i spăl. Pentru că am unele mici probleme de calviție, o dată la două săptămîni, joia, în timpul scrisului de dimineață, îmi dau cu ulei de ricin pe păr, iar pe urmă îmi trag pe cap un fes bej, tricotat de soacra mea acum șase ani. Nu mai pot scrie la computer, ci doar pe caiete dictando, de preferință cu șalupe sau vaporașe pe copertă, puse pe o măsuță înaltă de cincizeci de centimetri, iar eu mă așez turcește direct pe covor. Ca să mă concentrez mai bine, am nevoie să fumez o dată la patruzeci de minute, însă, fiindcă nu suport fumul în spații închise, mă duc pentru asta în bucătărie și, cît timp am țigara în gură (nu dau brandul doar pentru a nu fi acuzat că i-aș face reclamă), compun în minte două distihuri pentru o iubire secretă de pe Facebook: blondă nuga cu miere, ochi negri, 176 cm, 54 kg, din Rădăuți. Probabil că o asociez cu domnișoara care se dezbracă atunci cînd întorc pixul din vremea adolescenței, un pix găsit într-un sertar în urmă cu vreo patru ani, de cînd îl folosesc numai pe el pentru scris ficțiune. De obicei mă ocup de scenele mai dinamice după-amiaza, atunci cînd vecinii mei sînt la serviciu, ca să nu-i deranjez, dacă simt nevoia să fac tare vruuumm, vruuuuummm, iar de cele mai melancolice în zori, cînd fredonez în buclă cîteva acorduri din Lacrimosa lui Mozart.”

Inspirație sau transpirație?

În privința asta, sînt marxist: cred că acumularea cantitativă de transpirație produce saltul calitativ spre inspirație. Dar depinde și cum transpiri. Dacă, de exemplu, ești fotbalist, nu poți să lucrezi doar la condiția fizică, trebuie să exersezi și driblingul, și șutul la poartă, și capacitatea de a vedea tot terenul, fără să te uiți la el, ca să știi cum să dai o pasă în adîncime sau unde să te plasezi pentru a intercepta o minge trimisă de adversar. Ce vreau să spun, de fapt, e că jocul sau joaca ține și de transpirație. Că, așa cum la un sportiv care a exersat la antrenamente se vede pe teren grația, tot așa se vede și la un scriitor. Și că, în lipsa antrenamentului, cititorul o să te vadă cum gîfîi și o să gîfîie și el cu tine sau o să se plictisească.

Fiindcă suntem în vacanța de vară, îmi vine în minte Luca, personajul și „compozitorul” cărții Cum mi-am petrecut vacanța de vară. Cine a scris cartea, dvs sau Luca? Cum de ați ales modul acesta de a-i vorbi cititorului?

Parcă eu mai știu cine-a scris-o? Intrasem prea mult în pielea lui Luca atunci, ca să mai fiu sigur astăzi că eu am scris-o. Așa cum am spus și în alte rînduri, am început cartea în joacă, pentru că era sfîrșitul vacanței de vară, vremea cînd altădată scriam compunerea cu tema respectivă. Poate a fost și nostalgia copilăriei, cine știe? Oricum, alegerile de felul ăsta nu sînt niciodată conștiente în totalitate. Dar aș spune că mai degrabă constrîngerile, și nu alegerile sînt cele mai fertile, mai bune pentru scris, pentru inspirație, că tot am vorbit de asta mai sus.

Ce se află în sertar? Care sunt noile personaje, noile proiecte?

Niște caiete vechi, cu ciorne, cîteva plicuri și cam atît. În sens figurat, mai sînt cîteva proiecte, tot vechi, dar nu știu de care, cînd și dacă o să mă apuc. Aștept să încep din toamnă să predau niște cursuri de creative writing, în speranța că lucrul ăsta o să mă mai disciplineze puțin și că o să se creeze o emulație care să mă atingă și pe mine. Și, oricum, chiar dacă aș fi avut un proiect concret la care să lucrez, n-aș fi spus nimic despre el pînă n-ar fi ajuns într-o fază destul de avansată, astfel încît să nu mai pot să dau înapoi.

A consemnat Claudiu Sfirschi-Lăudat.

 

B-Critic îi mulțumește dlui T.O. Bobe pentru amabilitatea de a fi răspuns la întrebări.

T.O. Bobe (pseudonimul lui Teodor Dobrin) s-a născut la 13 februarie 1969, în Constanța. A absolvit, în 1995, Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, specializarea română-latină.

Între 1995 si 2003 a fost secretar literar la Teatrul Mic din București, redactor și scenarist de televiziune. În anul 2000 a fost bursier la Akademie der Kunste din Berlin, iar în 2003 și 2004 bursier la Akademie Schloss Solitude din Stuttgart. A primit, în anul 2001, Premiul Trans Europe Script pentru scenariile de lungmetraj Getting Together și Morgan ReCollection, scrise în colaborare cu Ana Valentina Florescu.  

A urmat un master în teorie literară şi literatură comparată la Universitatea Bucureşti, cursuri de creative writing susţinute de Mircea Cărtărescu la Universitatea Media şi a participat la workshop-uri de creative writing organizate de Eureka Audiovisual (la Istanbul şi Bucureşti) şi la MediaPro Pictures, susţinut de John Vorhaus.

Volume individuale
Bucla (Univers, 1999), Darul lui Moş Crăciun (Humanitas, 2003), Cum mi-am petrecut vacanţa de vară (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), Centrifuga (Polirom, 2005), Contorsionista (Humanitas, 2011). Volume colective: Tablou de familie (Leka-Brâncuş, 1995), Cartea cu bunici (Humanitas, 2007), Bookătăria de texte şi imagini (Clubul Ilustratorilor, 2009), Lexikon der sperrigen Wörter (Merz & Solitude, 2010), Primul meu job (Art, 2011). Volume traduse: Zentrifuge (Merz & Solitude, 2004).

A colaborat la revistele Dilema, Interval, L.A.&I (suplimentul ziarului Cotidianul), Adevărul literar şi artistic, Luceafărul, Lumea veche.

t.o. bobe

„Cum mi-am petrecut vacanţa de vară”

Vocea narativă a lui Luca este autentică fiindcă în țesătura ei nu intervine nici o analiză psihologică, nici un verdict, nici un diagnostic, e doar naraţie pură prin filtrul unui copil.

Claudiu Sfirschi-Lăudat
O cronică despre cartea lui  T.O. Bobe Cum mi-am petrecut vacanța de vară