Nu poţi avea traduceri bune cu tarifele cele mai mici din Europa

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 26 octombrie 2016 |
Pentru cine şi pentru ce traduceţi?

Lucrez pentru edituri, în principal. Am avut norocul să lucrez încă de la început cu edituri mai serioase şi cu oameni pe care îi cunoşteam, aşa că nu am avut niciodată problemele destul de mari pe care mulţi traducători le au cu editurile. Pentru ce traduc, asta e o întrebare foarte bună pentru oricine face asta ca meserie, ca sursă de venit, şi nu ca simplu hobby intelectual sau pentru prestigiu, cum se întâmplă adesea. Cred că e vorba, în principal, de o apetenţă pentru genul ăsta de muncă, pentru lucrul cu textul în general, altfel practicarea unei munci foarte calificate şi (în ciuda aparenţelor) foarte dificile, însă plătită foarte prost, nu ar avea sens. Probabil şi o anumită preferinţă pentru freelance, fără şefi, fără program fix etc.

Cum a început aventura traducerii? Cum v-ați apropiat de limba din care traduceți?

Am început să traduc pur şi simplu pentru că un editor mi-a propus asta, aşa, din senin, nu a fost ideea mea; am continuat pentru că mi-a plăcut foarte mult, chiar dacă la momentul acela aveam o slujbă foarte bună în presă, iar cu timpul a devenit principala mea ocupaţie. Engleza a fost cumva alegerea naturală, să spunem, sau automată, dat fiind că domină autoritar piaţa traducerilor şi, de fapt, cam orice.

La început, ați avut un model de traducător? A rămas același? V-ați schimbat abordarea de-a lungul anilor?

Nu am avut un model de traducător. Înainte de 1990, calitatea traducerilor era uniform bună şi, pe de altă parte, probabil că şi eu eram în etapa aia de lectură interesat mai mult de conţinut decât de performanţă stilistică, să spunem aşa. După 1990, când traducerile au devenit extrem de inegale, unele ridicole şi/sau ilizibile, altele excelente, am devenit mult mai selectiv, însă nu am ţinut evidenţe foarte exacte, sunt unele cărţi pe care vreau să le citesc şi dacă traducerea românească e bună le citesc, dacă nu, nu – şi renunţ de multe ori, există multe traduceri care nu merită citite. Însă nu merg până acolo încât să citesc o carte doar pentru că e tradusă de un mare traducător, iar asta se leagă de felul în care văd eu traducătorul şi rolul lui, lucru la care o să revin.

Aici ar trebui adăugat însă un lucru important: e normal să apreciem traducerile bune şi pe autorii lor, e normal să nu apreciem traducerile proaste şi autorii lor, dar, dacă ne interesează cu adevărat soarta traducerilor, trebuie să vedem şi dincolo de acest nivel individual, trebuie să vedem nivelul de sistem. Calitatea traducerilor din România în general, ca medie, e cel mult mediocră, dacă nu chiar proastă, ceea ce nu poate fi decât rezultatul tarifelor odioase plătite de editori; sigur, fiecare traducător este responsabil, într-un sens, pentru cărţile traduse de el, însă cei care oferă comenzi de traduceri şi care pun pe piaţă aceste cărţi sunt editorii, nu traducătorii, deci responsabilitatea e în primul rând a lor. Faptul că există oameni netalentaţi e o problemă metafizică, iar responsabil e Dumnezeu sau natura (după caz). Însă faptul că netalentul anumitor traducători ajunge sub ochii cititorilor şi provoacă neplăceri reale este responsabilitatea editorilor, acolo este decizia.

Pe de altă parte, şi mai important, nu poţi să ai, în general, traduceri bune cu tarifele cele mai mici din Europa, inclusiv mult mai mici decât în Bulgaria sau Albania (dacă scoatem din calcul diferenţele de salariu mediu dintre ţări, ele sunt în general cam de două ori mai mici ca în alte părţi, deci cam de două ori mai mici decât ar trebui să fie). Nu e posibil. Vor exista întotdeauna un număr de traduceri bune şi foarte bune, dar la nivel de sistem nu e posibil, nu are cum, şi calitatea traducerilor trebuie să fie uniform bună, toţi cititorii merită traduceri de calitate, nu doar cei care citesc Shakespeare şi Joyce. România încă mai beneficiază de un apetit disproporţionat al populaţiei intelectuale de a traduce din alte motive decât cele pecuniare, în principal prestigiu, dar acest apetit în mod normal va scădea cu timpul, şi atunci situaţia va fi şi mai proastă decât acum. Ar fi timpul ca actorii din domeniu să se trezească.

Cum vă alegeţi cărţile? Sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

Eu nu aleg cărţile, pentru că nu traduc pentru simpla mea plăcere. Nu e un hobby, e meseria mea, traduc ce trebuie tradus, dacă trăieşti din asta nu îţi permiţi să alegi autorii, cel puţin nu în România, şi nici nu cred că e bine s-o faci. Până la urmă, autorii traduşi nu mă reprezintă, nu am de ce să-i aleg.

Cea mai docilă carte pe care aţi avut-o de tradus? Dar cea mai nărăvaşă?

Mi-e greu să individualizez. Sunt mai uşoare cărţile scrise pentru un public larg, într-un limbaj şi cu o ideaţie accesibile, dar totuşi bine scrise. Deşi ar putea părea altfel, cărţile proaste sau prea simpliste nu sunt neapărat uşor de tradus. În general, literatura e cu atât mai greu de tradus cu cât e mai bună, cumva prin definiţie. În rest, însă, peisajul e mai complicat.

Ce înseamnă fidelitatea faţă de textul original? Cât este acolo din autor, cât este din traducător?

Din traducător trebuie să fie foarte puţin spre deloc. Traducătorul nu este autor, el trebuie să transpună un text dintr-o limbă în alta. Că pentru asta trebuie să dispună de unele abilităţi specifice scriitorului e altceva, însă el nu trebuie să intervină în text. Desigur că nu traducem literal, reproducem sensuri, nu cuvinte, dar nu cred că traducătorul trebuie să-şi propună să participe în vreun fel la scrierea cărţii, cum consideră unii traducători. Încă o dată, asta nu diminuează dificultatea sau importanţa muncii traducătorului. E foarte dificil să scrii bine – să formulezi bine în cuvinte, cum ar veni – indiferent că ideaţia e a ta sau a altuia. De asemenea, importanţa traducerilor pentru formarea limbii e foarte mare, mai ales pe o piaţă editorială dominată categoric de traduceri, cum e cea românească. Din păcate, această funcţie e subestimată şi neglijată.

Care sunt ingredientele unui bun traducător?

Conform zicalei, cel mai important e să cunoşti şi să stăpâneşti limba în care traduci, limba-ţintă, adică limba ta, în cele mai multe cazuri (desigur, nu strică să cunoşti nici limba-sursă), tocmai pentru că, aşa cum spuneam, exprimarea într-o limbă e o treabă foarte dificilă. Un traducător bun trebuie să aibă o anumită cultură, respectiv să fi citit mult, e cea mai bună modalitate de a învăţa să scrii (şi, pe lângă cunoaşterea limbii sursă, te ajută să înţelegi originalul, evident). Trebuie să aibă şi anumite aptitudini, probabil, însă nu de nivelul excepţional pe care îl implică modul fetişizant în care sunt înţelese pe aici talentul, statutul creatorului etc. Apoi, cum spunea regretatul Alexandru Muşina, scrisul e şi el în mare parte o meserie care se învaţă – exerciţiul are un rol foarte important.

Portret de traducător:
Ciprian Șiulea

ciprian-siulea

Ciprian Şiulea s-a născut în 1969, la Braşov. Profesor de ştiinţe socio-umane în perioada 1995-1999, jurnalist între 2004 şi 2008, în prezent traducător.
Autor al volumului Retori, simulacre, imposturi (Compania, 2003). 

Listă selectivă a traducerilor:

John Cheever, Bullet Park, Polirom, 2007

Jack Kerouac, Și hipopotamii au fiert în bazinul lor, Polirom, 2009

Will Self, Mărețele maimuțe, Polirom, 2009

Oliver James, Afluenza, Vellant, 2009

Irvine Welsh, Varza reîncălzită, Polirom, 2010

Aldous Huxley, Cântec de lebădă, Polirom, 2010

Irvin Yalom, Soluția Shopenhauer, Vellant, 2010

George Orwell, O gură de aer, Polirom, 2010

John Cheever, Povestiri. Integrala prozei scurte, Polirom, 2011

Jack Kerouac, Oceanul e fratele meu, Polirom, 2012

Allan Sillitoe, Singurătatea alergătorului de cursă lungă, Polirom, 2012

Bruce Bueno de Mesquita & Alastair Smith, Manualul dictatorului, Polirom, 2012

Karl Polanyi, Marea transformare. Originile politice și economice ale epocii noastre, Tact, 2013

Michael Walzer, Revoluţia sfinţilor. Un studiu despre originea politicii radicale, Tact, 2013

Leo Strauss, Alexandre Kojève, Despre Tiranie, Tact, 2014 (în colaborare cu Ovidiu Stanciu)

F. Scott Fitzgerald, Dragostea ultimului magnat, Polirom, 2015

Ramita Navai, Orașul minciunilor. Dragoste, sex și moarte la Teheran, Polirom, 2015

Ian Graham, Vieți scandaloase. Curtezane, concubine și amante celebre, Polirom, 2015

Peggy Guggenheim, Confesiunile unei dependente de artă, Editura Pandora M, 2016

Vezi și:

„Un dialog normal, din care toată lumea are de cîştigat”

Interviu realizat de Matei Martin, Dilema veche.

„Situația traducătorului literar în Europa de Est”

Interviu realizat de Marina Vazaca, România literară nr. 13 / 2013.