Scriitor de cursă lungă. Octavian Soviany, Năluca

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Luca Dinulescu | 21 octombrie 2016 |

Octavian Soviany, Năluca

Ada îşi iubeşte mult trupul şi îi place să îl privească. Ştie prea bine cât de mult îi datorează acestui trup longilin, în aparenţă destul de firav, dar înzestrat în realitate cu o uriaşă vitalitate, cu muşchi puternici şi cu oase rezistente, dar mai ales cu o capacitate plastică neobişnuită, care îi permite să exprime, printr‑o simplă mişcare sau doar printr‑o simplă încordare a muşchilor, trăirile cele mai felurite.

soviany-naluca

Octavian Soviany
Năluca 
Cartea Românească
Anul apariţiei: 2016
Prezentarea editurii: „Aparent, Naluca este un roman de dragoste, cu toate ingredientele inerente genului: descrierea romantica, eseul sentimental, erotismul suav. (…) Populat de o intreaga galerie de alte personaje de un pitoresc fascinant, fiecare cu cite o savuroasa istorie de viata, Naluca este in egala masura romanul cautarii si gasirii esentiale, al alienarii pamintesti a artistului si al senzualismului mortii, ca singura strategie de refugiu intr-un ideal al dragostei care doar acolo mai poate fi regasit.”
Cartea la editură

De câteva zile trăiesc o poveste aparte. Cam în jurul prânzului intru într-o librărie. Și, ce mă sperie cel mai rău, revin. Asta pentru că la cele patru cărți pe care le-am citit de-a lungul vieții vreau să mai adaug una.

Așa stând lucrurile, normal că trebuie să fiu foarte atent și cumpătat: ceea ce voi alege trebuie să merite efortul. Asta îmi aduce aminte de perioada când lucram eu însumi într-o librărie, iar în lungile ceasuri pe care le petreceam acolo, o carte mi-a alungat plictiseala la modul plenar: Viața lui Kostas Venetis. Iar acum, după o vreme de la întâlnirea cu respectiva carte, iată că drumul meu și al autorului ei se intersectează din nou. Iar asta pentru că Octavian Soviany rămâne omul productiv pe care-l știm, drept pentru care recent ne-a oferit romanul Năluca.

Intru, așadar, în librărie, zilnic, și mă lipesc de noul lui roman, iar el de mine. Regăsesc scriitorul de cursă lungă, lirismul pe alocuri obsesiv și uneori baroc, fraza alambicată și meșteșugită, care însă nu se mai încolăcește pe universul inspirat de Fanar al lui Kostas, ci pe tânăra Ada, o făptură paradoxală care dovedește admirabila capacitate de a concentra întreaga atenție a protagonistului în jurul ei. Și, de ce nu, de a iubi fotbaliști.

De ce admirabilă? Ei bine, pentru că omul nostru este demult sătul de viață și dărâmat de băutură, țigări și mizantropie galopantă, drept pentru care nu mai poate avea fantezii decât cel mult cu femeia supremă, cea cu pelerină neagră și instrument de cosit la purtător. Vis erotic de altfel denumit ca atare, motiv cu atât mai puternic prin urmare să o admirăm pe Ada pentru reținerea peste program a personajului nostru pe tărâmul celor vii. Care personaj, aflăm prin intermediul mesajelor pe care le schimbă cei doi și care devin un soi de semnătură dramaturgică a acestui roman, este un zero. Sau, altfel spus, un 0, deși el s-ar putea la o adică confunda cu inițiala O, după cum mărturisește chiar el: „Eu: Îmi place când îmi spui O. Asta poate să însemne și zero.” Și, un pic mai jos, un aparte: „Domnul Zero e numele cel mai potrivit pentru un neom”. Cuvânt altminteri cheie în această carte, care urmărește cu ardoare tranziția unui aproape-neom, la un neom în toată puterea cuvântului, care sfidează orice are de-a face cu societatea și se încăpățânează să se agațe, așa cum știm de la alți mari neoameni  ai literaturii universale, de vreo tânără, doamnă, jună, numiți-o cum vreți, care să-i întrețină și eventual prelungească iluziile cu privire la convenții și alte motive de-a accepta realitatea ca atare.

Pe scurt, cițiți acest roman, oameni buni. Și citiți în general, face bine. Iar dacă vă întrebați de ce continui să citesc această carte într-o librărie și nu acasă, aflați că voi merge chiar acum s-o cumpăr. Ceea ce nu înseamnă, însă, că nu voi reveni într-o librărie cu altă ocazie. Talentatul domn Soviany mi-a redeschis apetitul.

Pe scenă Ada este uluitoare mai ales în momentele ei de tăcere, atunci când limbajul trupului său ia locul cuvintelor şi când, printr-o coregrafie subtilă, în care sunt antrenate până şi piesele cele mai mărunte ale acestui angrenaj complicat, corpul capătă puterea de expresie a unei capodopere plastice, ale cărei modulaţii fac vizibilă viaţa misterioasă a sufletului. De aceea Ada îi consacră trupului său un cult aproape religios.

soviany_octavian

sursa foto: cartearomaneasca.ro