Criza sau crizele educației? Cele mai bune filme despre școală

Print Friendly, PDF & Email
Film | Autor: Nicu Ilie | 9 aprilie 2018 |
Școala este o temă importantă a cinematografie, dar mai mult decât atât - ea este o arie tematică. Înăuntrul său se ascund sub-teme, de la cele confortabile (și, contra aparențelor) conformiste, ale tinerilor rebeli sau antisociali care se ciocnesc de școală, de profesori și de colegi, numai pentru „a-și găsi propriul drum în viață”, până la producții care abordează frontal temele crizei educației, îndeosebi ale educației publice.

În clasă / Entre les murs / The Class (2008)

„Ascensor către ghetou”. Definită astfel de către elevii de la marginea societății franceze, școala nu are nimic dezirabil, e doar o corvadă la care îi obligă părinții pentru a nu pierde bonusuri și ajutoare pe care statul le acordă pe durata școlarizării. Un film puternic, semnat de Laurent Cantet, a cărui acțiune se petrece în întregime în sălile de clasă și care punctează formele de violență adolescentină ca forme ale fricii de viitor, ca mărci ale contradicției apărute între principiile edulcorate azi ale iluminismului și angoasele sociale și morale ale adulților (și găștilor din jurul lor), dar și a faptului că sunt tratați nediferențiat, ca un fel de materie primă, impersonală, inanimată chiar. Este unul dintre cele mai premiate filme, atât în Europa, cât și peste ocean.

La journée de la jupe / Squirt Day (2008)

Cu un afiș de tip „Biblia și pușca”, „Ziua fustei” spune de fapt o cu totul altă poveste. E un film mult mai dramatic decât „Entre les murs”, cu luări de ostatici și împușcături, dar sunt și similarități: același conflict al culturilor caracteristic periferiei franceze, același sentiment al inutilității școlii, al inferiorității ei față de o școală a vieții în care forța, determinarea, violența pot ține loc și de cunoștințe, și de valori. Ca și în „Entre les murs”, acțiunea se petrece aproape exclusiv în sala de clasă, iar în centru e pus același conflict între valorile de toate tipurile ce au fost îngrămădite în structura școlii, respectate strict formal și permanent încălcate. S-ar spune că școala în epoca postmodernismului, a „simfoniei modelelor culturale”, e un război de gherilă în care ostatici sunt și elevii, și profii.

Un pas în urma serafimilor / One Step Behind the Seraphim (2017)

Aparent diferit, ca stil cinematografic și intensitate dramatică, „Un pas în urma serafimilor” abordează problema ciocnirii valorilor într-un sistem educațional care funcționează ca un revelator: cel al educației teologice. Sistem cu propriul cod valoric, mai puțin sensibil, în teorie, la fluctuațiile societății, în învățământul teologic fractura este descrisă între litera și spiritul textului sacru. Astfel, dacă litera rămâne aceeași, scrisă pe vechi tipărituri, vechile generații o îmbracă în poncife preluate de la comuniști și în atitudini desprinse din slugărnicia și spiritul abuziv al acelor ani, în timp ce tinerii sunt predispuși să-i dea o față umană, să o integreze unui stil conform cu valorile sociale și mediatice actuale. În absolut, ambele pot fi văzute ca forme de corupție, dar tocmai asta e povestea: că valorile nu pot trăi singure, ci doar în spațiile ce se creează între indivizi.

Lady Bird (2017)

Mai mult despre adolescență, dar școala e un fundal permanent. Ideea e că un adolescent se transformă în ceva ce nu e. Dar își poate dori să fie clona cuiva? Să se reducă singur la impresiile superficiale pe care le au ceilalți despre el?

Whiplash (2014)

Film de Oscar al lui Damien Chazelle, Whisplash (Pleazna) pune problema performanței într-o școală vocațională, în cazul de față o școală de muzică. Concluzia e că doar „școala veche”, care stoarce până și ultima picătură de voință și de rezistență, poate să fabrice campioni.

Les quatre cents coups (1959)

François Truffaut a revenit adesea asupra adolescenței și a școlii. Totuși, primul său film important, „Cele 400 de lovituri”, turnat în 1959, este cel care nu și-a diminuat niciodată actualitatea.

Mona Lisa Smile

Nu toate probleme școlii sunt noi. Perpetuarea, în contradicție cu tot ce înseamnă simț social, a prejudecăților ce au stat la baza sistemului educativ este la fel contraproductivă ca și ușile deschise spre anarhie.

Die Welle / Valul (2008)

Venit dintr-o Germanie ce a devenit un simbol al noii democrații a drepturilor, filmul „Valul” descrie un caz în care intoleranța a fost adoptată voluntar, ca experiment social. Iar concluzia, ca și în „White Ribbon”, este că sămânța totalitarismului are nevoie de o singură rază de soare pentru a înflori.

(M)uchenik / (M)ucenicul (2016)

Filmul lui Kirill Serebrennikov ilustrează o altă zonă de eșec școlar, una a fundamentalismului religios, spre care tinerii sunt împinși prin aceleași mecanisme: nepăsarea și duplicitatea părinților și profesorilor și lipsa de relevanță individuală a curriculelor obligatorii.

If.... (1968)

Unul din filmele reprezentative ale noului val britanic, „If...” este o poveste despre necesitatea rebeliunii atunci când ești victima unui sistem autoritar.

The Ron Clark Story – Povestea lui Ron Clark (2006)

Cele mai numeroase sunt filmele care tratează criza educației într-o notă optimistă: că disfuncțiile pot fi eliminate prin eforturile unui profesor care, prin inventivitate și devotament, elimină de unul singur handicapurile pe care sistemul le-a creat.

Detachment (2011)

În aceeași serie, a profesorului-erou, s-au turnat și filme cu o atmosferă mai întunecată, neorealistă sau naturalistă, precum „Detachment”, cu Adrien Brody, sau „Half Nelson”, cu Ryan Gosling.

Toate sunt filme în care lupta se dă cu sisteme eșuate, care devin contrare vieții individului și a societății.