Farmecele Sofiei Coppola

Print Friendly, PDF & Email
Film | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 22 octombrie 2017 |

Mereu mi-au plăcut imaginea filmelor Sofiei Coppola, delicatețea decupajelor și conturul uneori încețoșat, ca într-un vis, al personajelor sale. Există acolo un estetism care, pe mine unul, mă mulțumește și mă face să visez. Acum, câtă substanță se află dedesubtul imaginilor nu știu sigur și, firește, e ceva de discutat.

Ce știu însă este că imaginile și starea din The Virgin Suicides (1999) m-au bântuit multă vreme, ba chiar și după ce am citit cartea lui Eugenides – pentru că, da, am urmat calea „film-carte”. De fapt, am citit cartea cu filmul în minte, un pic decepționat de sărăcia cuvântului în a crea imagini atât de grăitoare ca acolo.

Când am văzut distribuția din The Beguiled, mi-am spus că e de neratat. Ceea ce am regăsit a fost, întru câtva, același tip de sensibilitate ca în The Virgin Suicides, dar cu o substanță scăzută. Deși este, în marea lui parte, un film de stare, care urmărește în gesturi și priviri o așteptare, o dorință nedefinită de a te îndrăgosti și, prin aceasta, de a scăpa din locul și timpul în care ți-a fost dat să te naști, există aici deopotrivă un dramatism, o evoluție a firului narativ care ar trebui să conducă spre o încheiere „explozivă”. Întocmai ca în The Virgin Suicides. Dar dacă acolo filmul se/ te consumă pe parcurs, răscumpărând secvență cu secvență investiția emoțională, The Beguiled suferă oarecum de superficialitate, fiindcă abia atinge inima fetelor și femeilor din pension și te aruncă neconvingător în rezolvarea finală, după ce te-a epuizat în expozeul pregătitor, care durează extrem de mult. Finalul nu pare o culminare, care să fi crescut treptat, ci se așază cuminte în continuarea scenelor care îl precedă. Fierberea nu e în clocot, ci rămâne înfundată până la genericul de final.

Cu o Nicole Kidman, o Kirsten Dunst și o Elle Fanning în distribuție, te așteptai la freamăt, la nuanțe, la o tensiune care să te bântuie zile în șir. Însă numele mari de pe afiș nu sunt folosite la potențialul lor maxim. Doar Colin Farrell ce mai strălucește ici și colo, ca o piatră semiprețioasă montată pe un inel din sârmă.

Mi-ar fi plăcut să pun filmul ăsta alături de The Virgin Suicides, dar mi-e teamă c-o să-l uit în curând. Nu e neapărat un eșec, dar nici reușită nu poate fi numit. Un film mediocru.