Hail, Caesar! (2016)

Print Friendly
Film | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 20 august 2016 |

Anii ’50, studiourile de la Hollywood, un film despre Cezar, încurcături, răpiri și figuri gansterești, iată câteva ingrediente ale ultimului film realizat de frații Coen. Și ca tot pe ce pun ei mâna, puțina seriozitate a filmul (dacă îl vedem ca pe o oglindire nostalgică a anilor de aur ai cinematografiei americane) e zguduită cu fiecare replică și situație, rezultând de aici un peisaj burlesc al cinemaului.

Figura centrală este Eddie Mannix (interpretat de Josh Brolin), producător de la Hollywood ale cărui aventuri sunt presărate cu numeroase alte portrete, create cu umor și în linii uneori îngroșate: un star capricios interpretat de Scarlett Johansson, care se unduiește prin apă în chip de sirenă (un omagiu adus, se pare, înotătoarei Esther Williams), ziaristele gemene însetate după scandal și bârfă (întrupate cu talent de Tilda Swinton) sau un actor de western care își schimbă registrul, dar prea puțin năravurile. La care se adaugă marele Cezar, interpretat de Clooney, care numai august nu pare.

Interesant ca exercițiu stilistic, plin de umor, Hail, Caesar! e subțirel în conținut și populat de personaje de cartoon, care însă te binedispun.

Hail, fratres Coen!

 

MV5BMTk2MzU4MjU2OV5BMl5BanBnXkFtZTgwODI0Mzk2NzE@._V1_SX1777_CR0,0,1777,957_AL_

MV5BMDBiMzcxMjQtMGQyNi00MTMxLWJmZjktYWRhODliNWJmZWYzXkEyXkFqcGdeQXVyMTk5MjkzMjU@._V1_

MV5BMjQyODc3MTI2NF5BMl5BanBnXkFtZTgwNDMxMjU2NzE@._V1_SY1000_CR0,0,631,1000_AL_

 

Hail, Caesar! (2016)

Regie: Ethan Coen, Joel Coen

Scenariu: Joel Coen, Ethan Coen

Distribuție: Josh Brolin, George Clooney, Alden Ehrenreich, Ralph Fiennes, Scarlett Johansson, Tilda Swinton, Frances McDormand ș.a.

Alte cronici:

Postmodern.ro: „Hail, Caesar! - La Hollywood, Roma fraților Coen este un parc de distracții” de Adriana Gionea - citește

 

Sursă foto: IMDb