„Marguerite” (2015)

Print Friendly
Film | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 19 august 2016 |

În așteptarea noului film al lui Stephen Frears dedicat antitalentului Florence Foster Jenkins, „soprana” care zgâria auzul melomanilor în prima jumătate a secolului XX, și a interpretării spumoase a lui Maryl Streep, am recurs – ca la un surogat, în primă instanță – la filmul Marguerite al lui Xavier Giannoli. Scenariștii (Marcia Romano și Xavier Giannoli) au mutat întreaga poveste în Franța și au creat un nou personaj, inspirat însă din personalitatea aceleiași Florence Foster Jenkins. Povestea poate fi rezumată simplu: suntem în Franța, cum spuneam, în anii ’20, când baroneasa Marguerite Dumont se „produce” dinaintea unui cerc privat, care se amuză pe înfundate la auzul trilurilor acute scoase de această femeie care trăiește în lumea ei. Punctul culminant este reprezentat de decizia așa-zisei soprane (care se mai vrea a fi și de coloratură) să iasă la scenă deschisă, dinaintea marelui public rafinat al societății franceze.

Aruncând o privire peste trailerul filmului regizat de Frears, am priceput – întru câtva, sper să mă înșel, fiindcă mă aștept la mai mult – că intriga descrisă mai sus este chiar miezul poveștii, Maryl Streep creând un personaj comic, simpatic, dar fără drame lăuntrice. Îmi asum posibilitatea de a mă înșela amarnic. Dacă e însă așa cum bănuiesc, atunci cred că tocmai aici se desparte de abordarea lui Giannoli, care e tandru, atent la lumea interioară a unei femei aflate într-o lume artificială, fals susținută și, prin urmare, înșelată de anturaj, o femeie candidă, firavă, dar plină de încredere în forțele proprii, atât de diferite de realitate.

Umorul nu lipsește, însă e un umor trist, de vreme ce asistăm la iluzionarea și autoiluzionarea unui om căruia nu de puține ori – deși în grade diferite – îi semănăm. Întrucât distanța dintre ceea ce suntem cu adevărat, ceea ce cred ceilalți despre noi și ceea ce credem (ne închipuim) noi înșine despre noi este sădită adânc în orice ființă umană, granița dintre nebunie și ambiție, dintre autenticitate și falsă conștiință fiind imperceptibilă. Reușita scenaristică și regizorală cred că stă însă în delicatețea cu care e tratată problema și în lipsa oricărei judecăți morale. Oricum, tensiunea dintre ceea ce este și ceea ce nu este cu adevărat personajul se rezolvă și se dizolvă în partea finală a filmului, care marchează o eliberare de care era nevoie.

Fiindcă noul film al lui Frears este așteptat și pentru interpretarea lui Maryl Streep, merită să subliniem resursele puse la bătaie de Catherine Frot în Marguerite. E atât de naivă, atât de pură, încât atrage imediat simpatia privitorului, reușind astfel să te prindă într-o poveste care, cum spuneam mai sus, poate fi atât de simplu una despre tine însuți.

Un film despre iluzii, aparențe, trădări și aspirații, Marguerite merită văzut, fiindcă ne învață atât de multe despre ceea ce stă ascuns în noi. Acum să vedem și ce ne spune versiunea americană.

MV5BMjMzNTcyMzQxN15BMl5BanBnXkFtZTgwODEyOTYyODE@._V1_

MV5BMjI0MzE5MDEzMl5BMl5BanBnXkFtZTgwOTEyOTYyODE@._V1_

 

MV5BYTQwNGE1NjgtMTU0NS00NWFhLTg1M2QtYjU2N2ZiZDc5ZTBiXkEyXkFqcGdeQXVyNTI3MjYxNTE@._V1_SY1000_CR0,0,736,1000_AL_

 

Marguerite (2015)

Regie: Xavier Giannoli

Scenariu: Marcia Romano, Xavier Giannoli

Distribuție: Catherine Frot, André Marcon, Michel Fau

Sursă foto: IMDb