Moartea domnului Lăzărescu (2005) – gratuit online

Film | Autor: Nicu Ilie | 30 decembrie 2016 |

The Death of Mister Lazarescu

Regia: Cristi Puiu
Scenariul: Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu

Actori: Ioan Fiscuteanu, Luminiţa Gheorghiu, Gabriel Spahiu, Doru Ana, Dana Dogaru, Şerban Pavlu, Florin Zamfirescu, Clara Vodă, Adrian Titieni, Mihai Brătilă, Monica Bârlădeanu, Mimi Brănescu, Rodica Lazăr, Alina Berzunteanu, Mirela Cioabă Rosa

Imagine: Oleg Mutu
Sunet: Cristian Târnovetchi, Constantin Fleancu
Scenografie şi costume: Cristina Barbu
Montaj: Dana Bunescu
Muzica: Andreea Barbu
Producător: Anca Puiu, Bobby Păunescu
Producţie: Mandragora Movies

Anul premierei: 2005
Durata: 153 de minute
Ţări: România
Limbi: româna
Buget: €350,000 (cf. wikipedia)
Încasări: $69.445,36 (cf cinemagia)

Filmul este oferit de Cinepub.ro, site dedicat filmelor românești (scurt-metraj, lung-metraj și documentar), care oferă legal și gratuit vizitatorilor posibilitatea de a viziona filme românești prin intermediul unui canal YouTube. (vezi pagina filmului „Moartea domnului Lăzărescu” pe Cinepub).

Etichetat „comedie neagră” și „capodoperă în stil Kafka”, „Moartea domnului Lăzărescu” este un film special în istoria cinematografiei românești și, din nefericire, o peliculă ce nu și-a pierdut nimic din actualitate. Cu o enormă forță dramatică, „Moartea domnului Lăzărescu” are meritul de a fi scos filmele neorealiste ale regizorilor de după 2000 din zona micii și a marii criminalități, păstrându-i forța și limbajul post-naturalist. Dacă filmele inițiale (lungmetrajul „Marfa și banii” și scurt-metrajele) regizorilor ce aveau să constituie Noul val erau, totuși, centrate pe trafic de persoane, de droguri, pe lumea „perifericilor”, cu „Moartea domnului Lăzărescu” filmul românesc devine unul profund politic, în stare să investigheze valori, să propună teme de o anvergură teribilă, să demonteze și să expună sisteme sociale, instituții și mentalități, să fie deștept, treaz și uman. Filmul are un limbaj fals-neutru, specific Noului val: neutru pentru că nu condamnă explicit nici situații, nici personaje; fals pentru că întreaga poveste este filmată din perspective antropice, ca prin ochii unui martor - care vede și judecă. Tocmai acesta e lucrul pe care „Moartea domnului Lăzărescu” l-a spus cu o claritate de cristal: că nu există neutralitate și că pasivitatea este, în perspectivă umană, o crimă bine acoperită.

Premii

Oscar
Nu.

Cannes
Premiul Un Certain Regard.

Alte 28 de premii și nominalizări în festivaluri naționale și internaționale (European Film Awards, Bratislava, Talinn, Trieste, Londra, Copenhaga, San Francisco, Chicago)

Nota IMDB
8,0

Sinopsis

Un bătrân de 63 de ani - domnul Lăzărescu - locuieşte într-un apartament de bloc cu cele trei pisici ale sale. Soţia lui a murit, iar fiica sa trăieşte în Canada. Simţindu-se rău, bătrânul cheamă salvarea. Până la sosirea acesteia, cere ajutorul vecinilor. Consultându-l şi suspectând un cancer de colon, medicul decide să-l interneze. La spital intervin alte priorităţi şi bătrânul, care e presupus a fi alcoolic, este dus la alt spital, apoi la altul... Ceea ce părea la început o simplă formalitate - consultarea şi supravegherea unui bătrân care a vomat şi se plânge de dureri de cap - se transformă într-un coşmar. Pe măsura ce înaintează în noapte, paramedicii conduc prin Bucureşti, încercând să găsească un spital care să le accepte pacientul, a cărui stare se deteriorează alarmant. (cf. siteului ICR Madrid)

 

Despre film

Laurențiu Bratan în „22”:

E rar ca un film de 2 ore si jumatate sa te tina atât de bine si sa nu simti cum trece timpul. E o stiinta pe care putini cineasti o au, iar la Cristi Puiu vine fara nici un efort. La fel cum, fara nici un efort, fara nici o opinteala, cu o naturalete extraordinara, se regasesc actorii în pielea personajelor. Luminita Gheorghiu face un rol de exceptie, e comparabila cu Giulietta Masina din filmele timpurii ale lui Fellini (La Strada). La fel Ion Fiscuteanu, doar ca de la un punct încolo rolul lui are tot mai putine replici. De asemenea, toate personajele secundare sunt firesti, chiar si atunci când apar pe ecran doar câteva secunde. În sfârsit, finalul e unul din cele mai bune vazute în cinema de mult timp încoace. E la fel de natural ca tot restul filmului, aruncându-l putin într-o zona de ciné-vérité. Intregeste un parcurs, rotunjeste un film care se ridica deasupra a 99% din creatia româneasca din toate timpurile. citește tot articolul

Dave Calhoun în Time Out:

Puterea uriașă, meditativă a filmului lui Puiu constă în faptul că în timp ce noi, spectatorii, suntem atotștiutori, domnul Lăzărescu însuși nu știe nimic despre soarta sa iminentă. Moare, mormăind și delirând despre familia sa, dureri de cap și calmante, nici măcar în compania unor străini, ci singur pe o targă de spital, gol și cu capul ras pentru operație. Puiu nu are o ploaie de gloanțe, despărțiri lacrimogene, eforturi isterice de resuscitare sau flashback-uri sentimentale; aceasta e moartea, așa cum rareori ne-o arată filmul: credibilă. citește tot articolul

Magda Mihăilescu în Gândul:

Viaţa domnului Lăzărescu cea pe care o ştim noi, bărbat “mergând pe 63 de ani”, ar putea să încapă într-un mic inventar, ocupat de numai câteva cifre: un apartament cu două camere, trei pisici bătrâne, o nevastă moartă, o fiică plecată în Canada, o soră aflată în altă parte a ţării, doi vecini şi şase spitale pe la care va fi plimbat într-o sâmbătă, din seară până către zorii pe care nu avea să-i mai apuce. Moartea domnului Lăzărescu, cea pe care o vedem (“moartea la lucru”), ar putea să încapă în timpul ce se întinde între cele două coperţi muzicale, cântecele Margaretei Pâslaru “Cum e oare” şi “În apa mării”. Ca şi cum cineva ar deschide radioul, ar da peste un şlagăr, şi-ar vedea de treburi, pe ici, pe colo, şi s-ar întoarce când recitalul s-a încheiat. În tot acest răstimp, s-a stins un om. citește tot articolul

Iulia Blaga în „România liberă”:

Sunt convinsă că Cristi Puiu se teme de întâlnirea filmului său, Moartea domnului Lăzărescu, cu publicul din România. De aceea probabil a fost schimbat şi afişul filmului, aşa cum arăta el la Cannes. De la excelenta fotografie a celor trei pisici ale eroului cocoţate pe o targă de spital, cu o tristă pătură maro, cu o tristă faianţă verde pe fundal, s-a trecut la o fotografie (aparent) veselă, inspirată poate din Les invasions barbares. Domnul Lăzărescu e acum înconjurat de toate personajele care zâmbesc colorat, făcându-ne semne cu mâna. Ambele afişe sunt reuşite, dar al doilea trimite mai sigur la ceea ce-şi propunea Puiu încă de la Marfa şi banii - să facă cinema pursânge, nu filme realiste, să măsoare infinitul milimetru dintre felia de viaţă şi artă. Şi atunci, acest afiş ne spune clar: "Acesta e doar un film. Nu este realitatea. Aici nu moare nimeni". citește tot articolul pe aarc.ro

 

Alex Leo Șerban în Libertatea:

Filmul e inspirat de un caz real, dar interesul său e în altă parte; mai precis, în modul inteligent în care implică (emoţional) spectatorul, ţinîndu-l cu sufletul la gură într-o cursă cu obstacole (sistemul medical...) şi contra-cronometru împotriva Morţii. Un film cinstit (evident, Omul nu poate "învinge" Moartea), dur şi adevărat... citește tot articolul

Cristina Corciovescu în Bucharest Hebdo:

Moartea domnului Lăzărescu este un road movie în care cele trei personaje din ambulanţă – pacientul, asistenta medicală şi şoferul –, fiecare cu mica lui biografie picurată pe parcurs cu multă dexteritate, vin în contact cu lumea medicilor, a gărzilor de noapte, cu focul continuu al luptei pentru supravieţuire. Universul acestei profesii, cu bunele şi relele lui (doar şi doctorii sunt oameni, nu-i aşa?) ajunge în primplanul filmului, iar drama lui Lăzărescu constituie liantul acestui film-mozaic, alcătuit din scurte portrete definitorii şi mici situaţii de viaţă de un realism rece fără să fie sordid, în care umorul îşi are locul său, iar justa măsură (nimeni nu este absolvit, nimeni nu este condamnat) este lege. citește tot articolul

Andrei Gorzo în Dilema:

...în scenariile scrise de Cristi Puiu şi Răzvan Rădulescu (cei doi au mai colaborat pînă acum la Niki Ardelean, colonel în rezervă - regizat de Lucian Pintilie - şi, bineînţeles, la Marfa şi banii), avem de-a face, întâi de toate, cu o inteligenţă morală hipersensibilă - niciodată inchizitorială, dar permanent încordată -, care cântăreşte până şi acţiunile cele mai lipsite de consecinţe. (...) Asta se cheamă cinema transcendental. Termenul e folosit în legătură cu oameni ca Dreyer şi Ozu - deci numai pentru calibrele cele mai grele -, dar ăsta nu e un motiv de a-l evita: filmul lui Puiu are o intensitate lucidă, o pasiune morală, o largheţe spirituală, care-l aşază în tradiţia aceea. Nu menajează natura umană, dar nici nu te otrăveşte cu dispreţ pentru ea, ci te umple de o iubire neputincioasă şi perplexă (...) citește tot articolul

Paul W Kahn în 22:

Moartea domnului Lazarescu se construieste in jurul celei mai dificile situatii din punct de vedere moral: putem pastra o atitudine respectuoasa, de recunoastere a demnitatii celuilalt, in fata celei mai putin demne dintre experientele umane, moartea? Cand moartea invinge in lupta cu viata, nu vrem decat sa scapam. (...) Nevoia de demnitate nu depinde de nevoile trupului, ci de capacitatea noastra morala de a lua decizii, de a sustine un discurs rational, de a da nastere unor creatii estetice. Aceste aptitudini ne deosebesc de restul animalelor si au stat la baza transformarii trupului in suflet... citește acest articol și altele dedicate filmului în dosarul Cinema și drepturile omului în societățile postcomuniste în revista 22

 Mihnea Columbeanu în Liternet:

Folosind cu un profesionalism virtualmente ireproşabil mijloacele de expresie cinematografică, Cristi Puiu îşi poate permite să sfideze regulile şi să transfere aparatului de filmat spontaneitatea vieţii. Bâţâiala cadrelor filmate din mână mi-a sărit în ochi doar la început, în bucătărie - ulterior, n-am mai conştientizat-o. Mişcările de aparat aiuristice, de la un personaj la altul, urmărind un gest, o mişcare, etc., cu viteze care anulează sharf-ul şi fluenţa, se înscriu perfect în brambureala odiseei finale a domnului Lăzărescu spre moarte. Eclerajul aparent neglijent, cu zone de întuneric altminteri inadmisibile, formează de fapt compoziţii. Ca să nu mai vorbim de derizoriul dialogurilor, ce pare a sfida orice norme dramaturgice - dar toate acele vorbării goale, banale, desuete, insuportabile, alcătuiesc în fond fresca spiritualităţii umane peste care panoramează întregul film. citește toată cronica