„Rogue One” – într-o galaxie foarte, foarte îndepărtată, unde creativitatea a fost ucisă + Cronologia narativă a seriei „Star Wars”

Print Friendly
Film | Autor: Nicu Ilie | 27 decembrie 2016 |

Nu e o situație obișnuită pentru un regizor să i se dea scena finală și să i se sună: „Fă un film cu asta”. Dar nici Gareth Edwards nu e un regizor obișnuit. El are o mai mare experiență în conducerea departamentelor de efecte speciale decât ca director de film, deși e și una și alta. Ca regizor a mai turnat două lung-metraje: „Monsters” (2010, cu tripozii alieni din Mexic) și „Godzilla” (2014, „episodul” cu accidentul nuclear din Japonia și tsunamiul). Ca artist digital/fx designer a semnat opt producții, parte dintre ele seriale, parte documentare. Lui i s-a încredințat și acest film din seria „Războiul Stelelor”, dar rezultatul, ciudat, e că filmul nu strălucește nici la regie, nici la efecte speciale.

Rogue One înseamnă Primul Derbedeu. E numele unei nave de luptă, dar chiar și titlul filmului arată lipsa de imaginație. Te aștepți mai degrabă la un film cu James Dean, la o producție din anii 60-80, decât la una din 2000 și ceva. 

Filmul are o oarecare corectitudine, dacă ești membru în vreun fan club Jedi și nu vrei să vezi cum tot ce știai despre poveste este dat peste cap de un regizor care știe povestea inițială mai prost decât tine. Dar, dincolo de această corectitudine, filmul e nul. Nu reușește decât să umplă o pată albă din povestea originală. Nivelul său e pur ilustrativ.

Dramatic, filmul nu are niciun punct culminant. E sub nivelul unui episod dintr-un serial tv pentru că nici nu are propria poveste, nici nu participă, în mod efectiv, la o alta. Dealtfel, toată lumea știe, de la bun început, finalul filmului, și îl știe încă din 1977 - pentru că acest final este intriga originalului „Star Wars” de la care a pornit întreaga nebunie. Așa se face că actuala echipă de la „Rogue” nici nu s-a mai obosit să contureze personaje, să picteze lumea în care ele evoluează, să  dezvolte narativ povestea. Totul e rezolvat în cele mai ieftine șabloane, iar singurele lucruri bune din film sunt (în parte) efectele vizuale. Unele nu nemaivăzute, dar bine lucrate, bine finisate. Putea fi trecută la lucruri bune și distribuția (cu Mads Mikkelsen, Forest Whitaker în roluri secundare), dar actorii nu au primit replici, nu aveau ce să joace. Au fost distribuiți doar pentru că, dacă sunt pe afiș, pot atrage oamenii în cinematografe.

Cronologia narativă a seriei Războiul Stelelor

după apariția „Rogue One”

  1. Amenințarea Fantomei (1993)
    Star Wars: Episode I – The Phantom Menace
    Acțiunea se petrece cu 32 de ani înaintea celei din Războiul stelelor (1977)
  2. Atacul clonelor (2002)
    Star Wars: Episode II – Attack of the Clones
    10 ani după Amenințarea Fantomei, 22 de ani până la Războiul stelelor
  3. Războiul clonelor (2008-2015)
    animație, serial
  4. Răzbunarea Sith (2005)
    Star Wars: Episode III – Revenge of the Sith
    3 ani după Atacul clonelor, 19 ani până la Războiul stelelor
  5. Rogue One (2016)
    Rogue One: A Star Wars Story
    1 an sau mai puțin până la Războiul stelelor
  6. Războiul stelelor (1977)
    Star Wars (a.k.a. Star Wars: Episode IV – A New Hope)
  7. Imperiul contraatacă (1980)
    The Empire Stikes Back
    imediat după Războiul stelelor
  8. Întoarcerea cavalerului Jedi (1983)
    Star Wars: Episode VI – Return of the Jedi
  9. Revolta
    Star Wars Uprising
    joc video mobile RPG
  10. Trezirea Forței (2016)
    Star Wars: Episode VII – The Force Awakens

Vor urma alte două noi episoade din trilogia propriu-zisă (continuări la Trezirea Forței, cu acțiunea plasată după aceasta) și alte două filme din franciză (de tip Rogue One), cre vor avea ca scop promovarea de jocuri video.

Pentru fanaticii seriei, o cronologie completă a evenimentelor din universul Star Wars: Timeline of Galactic History