Sieranevada, propunerea României la Oscar

Femeie, dă-le de mâncare!
(Nicu Ilie)

Sieranevada, filmul lui Cristi Puiu, te ține cu ușurință în scaun timp de trei ore (ce bine era pe vremuri, când se fuma în cinematografe!) și îți mai dă ca temă pentru acasă ore întregi de reflecție. Intenția auctorială este oarecum limpede și a fost expusă de Puiu în mai multe interviuri, dar este una singură din multele teme pe marginea cărora filmul te lasă să brodezi. Cu opera deschisă în fața ta, poți să povestești filmul în multe moduri complet diferite pentru că – fiind el compus din particule mici și micuțe (de psihologie, de comportament, de ideologii, de tehnică cinematografică) – poți să faci cu ele ce vrei, să le înșiri pe ce sfoară îți place.
În plus, avem și titlul, Sieranevada, cu un singur ”r” și într-un singur cuvânt, pentru a nu avea nicio semnificație... continuare

Sieranevada. O construcţie de tip Carnage pe o temă de tip The Stoning of Soraya M
(Carmen Corbu)

Cu tava cu sarmale şi oala de borş în faţă, cinsprezece oameni înfometaţi, la final de activităţi diverse presupuse de roluri sociale şi profesionale, stau şi aşteaptă venirea preotului pentru slujba de pomenire. Cum pornirea naturală, biologică, este trecută în plan secund faţă de cutumă – religioasă şi nu numai – lucrurile tind să scape de sub control. Frustrări şi isterii latente vor să iasă la lumină, numai că tabu-ul şi convenţia înving, iar acestea reuşesc să rămână sotto voce. Din fericire, sau din nefericire. Din fericire pentru că acţiunea rămâne una de tip Roman Polanski în Carnage şi din nefericire pentru că raportul de forţe se reglează la final ca în The Stoning of Soraya M. Nu, nu moare nimeni, iar asta poate şi din cauză că “nu se face”. 
Adevărul este în bucătărie. Sinele, cu impulsurile sale fireşti, se poate manifesta doar acolo... continuare

Sieranevada
(Claudiu Sfirschi-Lăudat)

Deși ne aduce în mijlocul a ceea ce știm prea bine, pentru că e un fapt de viață din România, Cristi Puiu și-a lucrat bine materia. De fapt, a asamblat elementele realului și a obținut o materie artistică. Calitatea ei însă poate fi judecată doar prin comparație cu realul. Acesta e singura unitate de măsură a artisticului din Sieranevada. Sunt personajele autentice? Sunt. Știe să le urmărească prin lentila camerei, astfel încât să le expună și să le stoarcă de tot ce au ele? Știe. Atunci, da, avem un film bun.
Dacă e să judec după reacția sălii... continuare

„Sieranevada” într-o analiză a tehnicii cinematografice semnată de Mircea Deaca