„Vice” sau vițiile lumii virtuale

Vice (2015)

Vice este primul film regizat de domnul Brian A. Miller pe care soarta rea m-a pus să-l văd. Și sper să fie și ultimul.

După ce mi-am lămurit din capul locului sentimentele, nu-mi rămân prea multe de spus despre film. Construit după modelul clasic Răi versus Buni, apelând la aerul arogant și superior al lui Bruce Willis, Vice se vrea – poate – un îndemn la meditație pe marginea lumii virtuale, a inteligenței artificiale și a dorințelor sălbatice pe care nu prea știm încotro să le îndreptăm. Din păcate, nu reușește să trezească mare fior metafizic. Doar surpriza de a-l regăsi pe Willis în rolul celui rău, al omului care apără un sistem corupt, rolul detectivului flegmatic și cu scobitoare în gură fiindu-i lăsat lui Thomas Jane, pe care, probabil, îl știți din serialul cam dezlânat The Expanse.

Tema realității virtuale și a implicațiilor ei morale e – din păcate, cum spuneam – doar un pretext pentru puțină acțiune. Dar stați puțin, se pare că vom avea parte de o continuare, altfel nu pricep de ce personajul cel rău interpretat de Willis deschide ochișorii după ce e împușcat – aparent – mortal. Însă, după cum am văzut că au decurs lucrurile în prima parte, nu mă aștept ca tema să fie dezvoltată și tratată filosofic în Vice II. Păcat! Subiectul e bun, fiindcă e de actualitate și ne privește pe toți drept în față.

Un alt film cu roboți la care Vice m-a făcut să mă gândesc în timp ce-l priveam aproape adormit e serialul Humans, care are un pic mai multă cărniță pe el. Desigur, lista filmelor despre roboți și realități virtuale e lungă, așa că nu purced aici la enumerarea lor. Închei doar cu o mărturisire: dacă e să aleg din lista filmelor de acțiune despre realitatea virtuală care trec de genul „acțiune” și te pun serios pe gânduri, atunci prefer fără nicio ezitare ceva de tipul primului Matrix sau al lui Inception.