Conferințe lejere la POINT

Print Friendly, PDF & Email
Idei | Autor: B-Critic | 18 martie 2018 |

POINT anunță o serie de conferințe lejere grupate sub titlul Self-POINT, care își propune să provoace mințile, virtuțile, conștiințele celor care își pun întrebări și spun fățiș „nu știu” ca să afle mai mult. Temele propuse sunt dedicate oamenilor Beta, aflați într-o continuă dezvoltare. Spunem stop joc dezvoltării personale în forma ultra-diluată din cărțile de self-help și explorăm relația dintre sine și societate din perspectivă filosofică și antropologică, cu scopul de a stimula creșterea interioară prin critical thinking.

Vei pleca cu perspective și tehnici care te scot din situații dificile, abilități concrete derivate din cercetări academice, teorii sofisticate decodificate într-un limbaj simplu ca să le poți practica și explica mai departe. Abordăm teme intens discutate în spațiul public din unghiuri noi și incomode, cu scopul de a sprijini audiența în re-evaluarea informației din newsfeed și găsirea acelor filtre de interpretare a realității care deschid orizonturi noi, elimină puncte oarbe, suferințe inexplicabile, clișee.

ANTI-DEZVOLTARE PERSONALĂ, conferință susținută de Elena Trifan

18 martie, ora 19.30

Dezvoltarea personală a devenit o sintagmă din ce în ce mai prezentă în societatea contemporană. Cursurile și cărțile de acest gen promit că vor ajuta participanții să rezolve problemele pe care le întâmpină, preiau teme și soluții din psihologie, filosofii orientale și neuroștiințe, plasându-se ca o soluție universală. „Tu ești responsabil de fericirea ta. Cheia e doar la tine”. Dezvoltarea personală este o practică socială încrustată în valorile economice și politice ale perioadei contemporane, capitaliste, ce promovează responsabilitatea individuală ca principala soluție pentru schimbările pe care le propune. Statul nu mai are nicio grijă, totul stă în puterea individului să îi fie bine. În cadrul cursului vom prezenta istoria conceptului de dezvoltare personală și implicațiile pe care acest tip de practică îl are în viața de zi cu zi.

Elena Trifan are un doctorat în Antropologie, coordonat de Vintilă Mihăilescu, în care a analizat fenomenul dezvoltării personale în România. Colaborează cu Institutul Național de Formare și Cercetare Culturală și Banca Mondială. Este interesată de cercetare interdisciplinară și lucrează ca sociolog pentru firma de arhitectură Latitudine 53, în cadrul căreia cercetează relația dintre spațiu și procesele educaționale și de lucru.

ARTA CONTEMPORANĂ ȘI EXTREMELE EI, conferință susținută de Cristian Iftode

21 martie, ora 19.30

Cum recunoaştem o operă de artă contemporană? Orice este expus într-o galerie sau un muzeu e în mod automat artă? Ce se întâmplă din momentul în care atenţia artistică se deplasează de la producerea unor obiecte durabile către o anumită practică existenţială şi de relaţionare socială?
Este piaţa de artă visul împlinit al capitalismului liberal? Sunt doar câteva dintre întrebările la care vom încerca să găsim un răspuns împreună, privind cu ochelarii filosofiei o serie de opere de artă modernă şi contemporană reprezentative.

Cristian Iftode este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, unde ţine cursuri de etică, filosofie contemporană, estetică şi filosofia artei. Volumele apărute includ filosofia ca mod de viaţă: Sursele autenticităţii (Editura Paralela 45, 2010) şi Aristotel: Problema analogiei şi filosofia donaţiei (Editura Universităţii din Bucureşti, 2015). Pe lângă studiile academice, publică în mod constant articole pe teme de filosofie existenţială, practică filosofică, precum şi articole despre scena de artă contemporană şi cronici de expoziţie.

IDENTITATE ȘI GEN, conferință susținută de Tudorina Mihai

27 martie, ora 19.30

„E fată!” ori „E băiat!” – fraza rostită în fața ecografului care anunță sexul fătului din burta mamei este și momentul din care începe totul. Din acea clipă se ivesc așteptările și proiecțiile părinților și ale celorlalți cunoscuți în privința vieții viitoarei ființe umane. Va urma un șir lung de norme sociale raportate la identitatea de gen care influențează cele mai nebănuite aspecte: culorile camerei și hăinuțele, jucăriile, cuvintele de alint sau reproș. Apoi hobby-uri, tipul de liceu și facultate, de job.

Fie că le conștientizăm sau nu, fie că le îmbrățișăm sau ne opunem lor și le detestăm, normele sociale cu privire la binomul femeie/bărbat există în orice societate, în forme mai dure sau mai flexibile, mai discriminatorii sau mai puțin discriminatorii. A nu le ignora și a conștientiza importanța lor asupra propriilor vieți ne ajută să înțelegem cine suntem și care sunt constrângerile sociale în care existăm și ne dezvoltăm, laolaltă cu alte opresiuni (sau privilegii) legate de clasă, rasă, etnie, dizabilitate, naționalitate, orientare sexuală.

Tudorina Mihai este doctor în științe politice, cu o teză privind reprezentarea politică a femeilor din România, în contextul europenizării. În ultimii zece ani, a inițiat și coordonat campanii, manifestări publice, proiecte, dezbateri și cercetări cu tematică feministă, în special legate de violența împotriva femeilor, discriminarea pe piața muncii, drepturi reproductive și sexuale, educație sexuală în școli. Printre acțiunile în care s-a implicat se numără marșurile Împreună pentru siguranța femeilor, proiectele Rupem tăcerea despre violența sexuală, Coaliția pentru Egalitate de Gen, advocacy pentru adoptarea și implementarea ordinului de protecție, advocacy pentru accesul la educație sexuală în școli.

NATURA TENTAȚIEI # REZIST, conferință susținută de Emilian Mihailov

28 martie, ora 19.30

Care este natura tentației? Dorințe reprimate sau reacții chimice inevitabile ale creierului? Cum reușim să rezistăm și de unde provine auto-controlul? În viața de zi cu zi vorbim despre reușitele noastre ca și cum ar fi rezultatul unei „voințe de fier”, iar despre eșecurile altora în termeni de „voință slabă”.
Când țin post, unii oameni nu simt nevoia să mănânce o bezea, iar alții sunt tentați, dar reușesc să treacă proba. Ceilalți decid totuși să-și satisfacă micile plăceri. Vom oferi o perspectivă filosofică asupra rezultatelor din neuroștiință și științele cogniției pentru a desluși natura auto-controlului și cum ne afectează viața per ansamblu.

Emilian Mihailov este director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată și cadru didactic la Facultatea de Filosofie, Universitatea din București. Este autorul cărții Arhitectonica moralității, publicată la editura Paralela 45, 2017. A publicat articole pe teme de neuroetică și de psihologie morală.

ALT TIMP NU AM, conferință susținută de Delia Bădoi

3 aprilie, ora 19.30

Capitalismul a creat procrastinarea sau procrastinarea a creat capitalismul? Munca rațională și stilul de viață activ produc bunăstare individuală, iar succesul lumesc devine o măsură necesară pentru încrederea în sine, pentru controlul social al emoțiilor și al stărilor permanente de incertitudine cu privire la viața umană, lipsită de sens. Amânarea muncii și timpul pierdut sunt blamate de societate, reprezentând subiecte tabu în organizații, în viața socială sau în obținerea unui loc de muncă.

Oferind diferite incursiuni în teoriile sociale despre muncă, raționalizarea timpului și controlul social al sinelui, cursul reprezintă o dezbatere deschisă în termeni de time management și quality time, despre ce ne învață știința că este petrecerea timpului cotidian, în toată splendoarea și inutilitatea lui. Vom oferi o perspectivă analitică asupra lucrurilor dezirabile, urgente și imediate din viața noastră vs procrastinarea ca modalitate prin care ne bucurăm de viață și evităm suferința.

Delia Bădoi, cercetător științific în sociologia muncii și a politicilor publice la Institutul de Cercetare a Calității Vieții din cadrul Academiei Române și cadru didactic asociat la Facultatea de Sociologie și Asistență socială, Universitatea din București. Delia Bădoi este doctor în sociologia științei și a cunoașterii sociale din perspectiva relevanței și reflexivității ei publice la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales din Paris.

DRAGOSTE ÎN VREMEA INTELIGENȚEI ARTIFICIALE ȘI SEXUL CU ROBOȚI, conferință susținută de Constantin Vică

5 aprilie, ora 19.30

Ca toate lucrurile interesante, roboții umanoizi au fost la început doar ficțiune. Astăzi, ei încep să apară printre noi, deocamdată în forme destul de primitive. Dar asta nu pare a fi o limitare, ci mai degrabă o provocare. Putem să ne îndrăgostim de o entitate artificială, cu care să avem o relație romantică? Este aceasta nebunie, iluzie, fantasmă sau simplă perversiune? Și, dacă nu e vorba de dragoste, ci doar niște experiențe sexuale fără angajament, problemele morale dispar?

Lumea e împărțită între cele și cei care salută apariția roboților în viețile noastre sentimental-erotice și aceia care militează împotriva lor. Suntem împărțiți între a vedea roboții ca alternative erotice sau a înțelege „dragostea artificială” drept un eșec al umanului, unul care trimite spre obiectificare și sclavie. Între aceste extreme rămân multe probleme etice de investigat. Să nu uităm că oamenii cu dizabilități corporale (congenitale sau dobândite, precum veteranii de război), deținuții, soldații, bolnavii din aziluri sau ospicii, exploratorii din Antarctica, cosmonauții, marinarii, lucrătorii pe platforme marine, adolescenții introvertiți și preoții catolici nu își pot satisface dorințele sexuale din varii motive. Pot fi roboții sexuali o formă de acces la plăcere pentru aceștia? Sau un surogat nociv al afectivității umane care, de fapt, sporește alienarea?

Constantin Vică este lector universitar la Facultatea de Filosofie și cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea București. Este interesat de etica informației și a computerelor, etica mașinilor, bioetica, filosofia informaticii și filosofia politică și socială. A publicat mai multe articole și studii privind proprietatea asupra informației, tehnologiile asistive inteligente, politica și etica internetului, „pirateria” online.

DIN CALCUL ALTRUIST, conferință susținută de Emanuel Socaciu

16 aprilie, ora 19.30

Ideea că a încerca să faci bine celor din jurul tău este o datorie morală (sau cel puțin ceva moralmente lăudabil) e acceptată ca relativ neproblematică în majoritatea teoriilor etice și este parte a culturii morale predominante în societățile democratice contemporane. Decurge de aici însă că am avea obligația de a face maximum de bine pe care îl putem face? Răspunsul afirmativ este suținut în filosofia morală de autori care propun așa-numitul „altruism eficace” (effective altruism). Departe de a fi doar un curent filosofic, altruismul eficace a primit și o expresie instituțională, prin înființarea de ONG-uri care susțin ideea și care au schimbat semnificativ peisajul organizațiilor de caritate. A realiza maximum de bine cu resursele disponibile devine, în cadrul altruismului eficace, o chestiune care ține în aceeași măsură de obligația morală și de calcul.

Dacă imaginea tradițională era că mai curând persoanele egoiste sau auto-interesate sunt „calculate” și „reci”, altruismul eficace face loc aceluiași tip de considerații și în sfera acțiunilor făcute pentru alții. Dar este oare el compatibil cu psihologia noastră morală sau cu ethos-ul moral uzual? Suntem imorali dacă preferăm să corectăm un rău mai mic de lângă noi, mai curând decât unul mai mare, dar îndepărtat, la care avem acces doar prin relatări indirecte? Care este cel mai mare bine pe care îl putem face? Vom explora acest tip de întrebări, în speranța că la final vom avea o mai bună imagine asupra resorturilor care ne fac să fim altruiști și asupra datoriilor morale aferente.

Emanuel Socaciu este conferențiar și director al Centrului de Cercetare în Etica Aplicată din cadrul Facultății de Filosofie, Universitatea București. A publicat lucrări științifice pe teme de etică aplicată și filosofie politică. Este autorul cărții A cui este casa mea? Preliminarii la o etică a restituției (Editura All, 2014), dedicată evaluării morale a politicilor de restituire a proprietăților naționalizate în perioada comunistă.

COPILĂRIA, PERIOADA FERICITĂ, conferință susținută de Mădălina Muscă

17 aprilie, ora 19.30

În societatea noastră copilăria este văzută ca o perioadă a inocenței și naivității. Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, dar și în alte societăți din zilele noastre, copiii au fost/sunt văzuți oricum altcumva decât în termeni angelici. Multe asumpții despre ce este „normal” și natural în dezvoltarea unui copil sunt profund influențate cultural. Cum am ajuns la ideea modernă de copilărie? Cine mai sunt copiii: incompetenți și subordonați sau egali nouă, instrumente de status, investiții economice? Vom porni într-o explorare a construcției culturale a copilului și copilăriei pornind de la elemente întâlnite în cotidianul părinților bucureșteni.

Mădălina Muscă este doctorandă în antropologie la SNSPA, sub coordonarea lui Vintilă Mihăilescu și profesoară de engleză la o grădiniță din București. Lucrează la un doctorat despre școală, copilărie și căldărari pentru care a fost învățătoare timp de un an într-un sat din apropierea Bucureștiului. Absolventă de liceu pedagogic, a continuat de-a lungul facultății, masterului și doctoratului să fie interesată de teme legate de educație și copilărie. Formarea sa antropologică a implicat universități ca SNSPA, Université de Liège și Université Lyon 2, dar și activitate de teren în diverse comunități sau școli cu pedagogii diferite.

CUM SA FIM CREATIVI?, conferință susținută de Mihai Lukács

8 mai, ora 19.30

Ce mai înseamnă creativitatea? Cum ne putem dezvolta propria creativitate? Ce elemente conectează o persoană obișnuită de actul creației? Orice copil care se joacă se comportă ca un creator, în sensul în care își creează o lume numai a lui. Copilul care se joacă și artistul care creează fantazează. Ambii își exercită capacitatea imaginativă, își iau activitățile în serios și sunt capabili să distingă între produsul imaginației lor și realitate. Experiența jocului din copilărie revine ca un punct de plecare al dorinței care își găsește împlinirea în actul creației. În acest proces, ia naștere un puternic sentiment de trăire a prezentului. Rezultatul actului creativ va avea amprenta provocării actuale ,dar și a unei amintiri din copilărie. Vom analiza creativitatea dintr-o perspectivă istorică și psihanalitică, ca element important al modernității, dar cu accentul pe valorizarea sa în prezent.

Mihai Lukács este regizor de teatru, performer, doctor în studii de gen comparate al Universității Central Europeane din Budapesta cu o teză despre isteria masculină a regizorilor moderniști Stanislavsky, Meyerhold și Artaud. Ultimele sale practici performative vorbesc despre relația dintre romi și ne-romi (Bambina, regina florilor, albastru/portocaliu, Cine a omorât-o pe Szomna Grancsa?, Gadjo Dildo, Sara Kali, The Dark Madonna), Public Humiliation #1-3, Like a Bit of Luggage, PRIMVS, Public Art Humiliation), eliberare sexuală (Queer Worker, Queercore, Jehanne Unscharf), credință și excludere (Iovan, Enoria procleților), evacuări forțate și lipsa adăpostului (La Harneală, Semne pentru PAFA) și în general despre vulnerabilitate, slăbiciune și intersubiectivitate. În prezent, scrie o carte despre aboliționism și modernitate.

Print Friendly, PDF & Email