Memoriile unei şamance

Print Friendly
Idei | Autor: Carmen Corbu | 25 august 2016 |

"Nu  mai intrase de 2 săptămâni. Singurul lucru care o preocupa în momente ca astea era calul. Nu-l lăsase niciodată să moară de foame. Bine, şi maimuţa lui Cătă. Încă o dată se enervă pe Cătă din cauza maimuţei ăleia. Nu era de acord cu creşterea ei. Nu fusese niciodată. De când se întorsese, după aproape peste un an, nu ajunsese să se obişnuiască deloc cu apariţia maimuţelor şi, după ce Cătă îi dăduse în grijă un pui – cadou de bun-venit, zisese el –  îl crescuse puţin şi apoi îl lăsase să moară. Asta fusese imediat după ce, dintr-o mişcare greşită pe care nici măcar nu o sesizase, maimuţa lui Cătă distrusese o Otrăvită de peste un miliard de yang. Ştia că asta însemna cam vreo sută de euro şi momentul în care a trebuit să-i dea vestea lui Cătă fusese destul de tensionat. El zisese că e o prostie să tot facă astfel de calcule, că el unul nu le face şi că de ce le-ar face ea. „Şi apoi, lasă, fata mea, muncim şi în mai puţin de o lună facem noi banii ăia. Numai să vrei să muncim”, zisese el în mesaj. O amuza când Yuco şi Richadonna o acuzau de lene, îi plăcea să le răspundă că da, ea nu e aşa harnică şi pricepută cum sunt ele. Lor nu stătea niciodată să le explice de ce n-a intrat două săptămâni, sau de ce n-a fost on la event-ul cu cufere. Dar acum, glumele în grup cu lenea ei şi tot alintul ăla cu „dar eu nu pot”, „dar eu nu ştiu”, „dar mie nu-mi place” nu mai mergeau. Îi pierduse omului ăla peste o sută de euro şi un răsfăţ ca ăsta n-ar fi fost cea mai potrivită atitudine. Dar, poate Cătă între timp îşi luase concediu şi nu mai intrase nici el. Îi povestise la un moment dat, când băteau împreună în V4, că o să vină în ţară. Asta cu venit în ţară însemna o întrerupere a jocului de vreo două, poate chiar trei săptămâni.
Deci, poate că nici Cătă nu mai intrase. Era bine că nu se supăra pe ea şi era rău că nu avusese nimeni grijă de animale. Într-o dimineaţă chiar deschisese fereastra de logare cu gândul să intre, că poate nu e nimeni on la 8 dimineaţa şi nu trebuie să dea explicaţii. Richadonna sigur nu era, pentru că atunci îşi ducea copilul la şcoală. Cătă sigur n-ar fi putut să fie. El ar fi stat până pe la 5-6, după care s-ar fi dus să doarmă 2 ore înainte să plece la job. Yuco era singura care putea să fie on. Pensionată, cu recomandare de la medic să nu facă efort şi cu copii destul de mari să se descurce singuri, Yuco era mai timpul acolo. Ştia tot ce se întâmplă, se cunoştea cu toată lumea, aranja războaiele sau media conflictele. Cătă o cunoştea de mult, se văzuseră chiar – în sensul că se vizitaseră acasă, cu familiile – şi îi spusese că se poate baza pe ea în orice situaţie. Îi plăcea să o ştie pe Yuco acolo, înlocuitoare a lui Cătă în timpul cât el lipsea, ţinând funcţionale relaţiile în breaslă, îngrijind de animalele oricui i-ar fi dat parola contului, punând pe fiecare la curent, după vreo absenţă, cu tot ce se întâmplase. Dar ea nu apelase nicodată la Yuco, se gândise că va face exact atât cât poate să facă şi, chiar dacă nu va ţine pasul cu ceilalţi, va şti că nu datorează nimănui nimic. Acum avea o lucrare serioasă, întinsă pe vreo 6 luni şi ştia că timpul petrecut on va fi destul de scurt în perioada asta.
Pe Cătă îl ştia de 6 ani, timp în care ea abandonase jocul de două ori, iar el îşi crescuse mai multe caractere până la nivelul maxim. Prima dată îl cunoscuse când şi-a vândut arma de level 40. Crescuse, avea nevoie de alta nouă, deci de bani. Cătă îi dăduse pe secure exact cât îi ceruse ea, fără să negocieze, şi o felicitase că o dusese până la plus 8. După vreo două zile se întâlniseră în oraş şi el îi arătase arma în fereastra de negoţ. O plusese până la nivelul 9 şi o bonusase. Nu fusese impresionată, deşi atunci afla prima dată şi cum se adaugă bonusurile şi că trebuie să bagi bani reali în aşa ceva. Pe urmă se întâlnise cu el în deşert şi se certaseră. Avea puţin peste level 40 şi se juca atunci şi Rednik, soţul ei. De la un birou la celălalt, în aceeaşi încăpere, se puteau sincroniza. Rednik îl găsise pe Cătă pe hartă şi Cătă îl rugase să-l ajute la o misiune. Atunci, în 2010, cel puţin în regatul ăsta, lucrul era destul de puţin uzual.  Puteau trece zile întregi fără să întâlneşti pe cineva în drumul tău. Iar să ceri  pe chat un sfat sau o mână de ajutor era de cele mai multe ori inutil. Singurele interacţiuni de care ai fi putut avea parte rămâneau agresiunile între tine şi cineva din alt regat, pe undeva pe capătul hărţilor. Fiindcă Rednik rămăsese atunci să-l ajute pe Cătă, ea se uitase peste umăr în monitorul lui, văzuse locul pe hartă, venise lângă ei şi se apucase gospodăreşte să spargă piatra pe care Cătă nu reuşea să o spargă singur. El îi scrisese atunci în private mesage că nu e corect să te bagi peste alţii, nechemată, neinvitată. Şi că, dacă are nevoie de drop, să-şi caute singură pietrele. Fusese destul de derutată de reacţia lui. Nu pentru că el nu îşi amintea că se cunoşteau, că îi vînduse ceva, că vorbiseră şi schimbaseră sfaturi în oraş, ci pentru că trebuia să-i explice cum de a ajuns acolo şi ce caută. Şi cum Rednik e soţul ei în viaţa reală.
După ce s-au delogat, la ţigara fumată în bucătărie, dezbătuse cu Rednik, pentru prima dată de la înscrierea în joc, subiectul realităţii virtuale. Rednik insista într-o paradigmă tehnologică a abordării. Vorbise despre 3D, despre 4D, despre device-uri care crează senzaţii şi despre imersiunea aproape totală în VR. Ea îi replicase atunci că, dacă aşa stau lucrurile, atunci despre ce realitate vorbim în cazul în care mâine trebuie neapărat să se trezească devreme, să prindă liber pe munte, pentru că trebuie să-şi up-gradeze calul. Despre priorităţile pe care şi le-a stabilit în achiziţia unor armuri şi despre sentimentul de satisfacţie pe care l-a trăit cu o zi înainte, când şi-a terminat misiunea dată de biolog. Ce e, atunci, cu rochia nouă de lvl 42, care nu-i place deloc? Şi de ce ar crede Rednik că ea îşi aduce în fiecare seară caracterul în oraş, nesuportând să-l ştie rămas peste noapte în Valea Orcilor? După mai puţin de o lună, Rednik abandonase jocul şi, mai mult, îşi ştersese caracterul. Cum perioada Orcilor şi a Oamenilor ciumaţi trecuse repede, urma V4 şi Dragonul Albastru, iar ea trebuia să intre într-un grup.(...)
(December, şaman healer, lvl 94, server Orion)"

Printre accepţiunile psiho-sociologice ale Virtual Reality este şi cea de surogat al unei lumi pe care subiectul o consideră eşuată, acesta construindu-şi un nou univers-habitat. Teoretician postmodernist al hiper-realului, Jean Baudrillard vorbeşte, într-o analiză a relaţiei real/ireal, despre patru grade ale simulării: reflectarea realităţii, mascarea realităţii, mascarea absenţei unei realităţi profunde, lipsa oricărei legături cu realitatea. (Carmen Corbu)

Despre gaming ca unul din principale produse ale Virtual Reality, în Realitatea virtuală – o tehnologie în căutarea unei civilizații

December

12

1