Moartea şi lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate (2016), de Cristina Bogdan

Index: Cărți | Autor: Nicu Ilie | 5 ianuarie 2017 |

Titlu: Moartea şi lumea românească premodernă. Discursuri întretăiate
Autor: Cristina Bogdan

Editura Universităţii din Bucureşti

Limba: Română
Data primei ediţii: 2016
Nr Pag: 352
Dimensiuni: A5
ISBN: 978-606-16-0733-4

 

Cartea Cristinei Bogdan utilizează ca surse documentare picturile din biserici vechi românești și reprezentări ale morții în iconografia din secolele 18-19, dar și surse folclorice și literare, pentru a reconstrui concepțiile despre moarte în lumea veche românească. Lucrarea a avut o bună receptare critică.

Laura Dumitrescu în Observator cultural

Evenimente mici sau mari, referitoare la restructurarea interioară a societăţilor de artişti, mai ales odată cu secolul al XIX-lea („emanciparea comunităţilor săteşti în jurul anului 1800, cîştigarea dreptului de a-şi ctitori biserici şi de a le împodobi după bunul plac“, precum şi „organizarea zugravilor de subţire (deosebiţi, astfel, de zugravii de gros sau de zidării) într-o breaslă de sine stătătoare către sfîrşitul secolului al XVIII-lea“, p. 158), circulaţia greu de anticipat a unor caiete de modele, influenţe iconografice din spaţii disjuncte (cu un accent asupra reprezentărilor Fortunei şi ale norocului schimbător care alterează sau favorizează destinului anonimilor), interferenţe ale discursurilor literare şi infuzia unor concepte populare cu sursă indecisă constituie factori de organizare epistemică discontinuă, care evidenţiază, deseori, receptări viciate şi fluctuaţii de concepţie thanatologică. citește toată cronica

Silvia Marin Barutcief în Observator cultural:

Capitolul al doilea al cărții deschide o fereastră către zonele de umbră ale veacurilor XVIII-XIX, în care sentimentul precarității umane domină peisajul comunităților românești. Indusă de frecvența ridicată a epidemiilor de ciumă, a episoadelor de foamete, a inundațiilor și a altor calamități, această anxietate stăruie în mentalul colectiv, unde moartea îmblînzită, cum a numit-o Philippe Ariès, este implorată să acorde „răgazul avertismentului, astfel încît muribundul să-și poată îndeplini obligațiile de natură testamentară și riturile creștinești de pregătire a sufletului și trupului în vederea transgresării ultimului prag“ (pp. 13‑14). În absența documentelor-suport pentru analiza extinsă a modalităților de receptare a „marii treceri“ (registre parohiale și de deces, panouri mortuare, artes moriendi – pp. 40-41), cercetătorul este nevoit să se aplece asupra însemnărilor răzlețe de pe manuscrise sau să iscodească în filele literaturii memorialistice din zorii modernității, cînd ciuma și holera încă mai jucau rol de protagonist în spectacolul vieții cotidiene românești. citește toată cronica

 

Alte cronici, pe B-Critic:

Comentarii

comentarii