Întrebări la răspunsurile dintr-un studiu IRES

Print Friendly, PDF & Email
Metacultura | Autor: Carmen Corbu | 13 ianuarie 2017 |

Răspunsul este relativ disonant şi trimite la o problematizare de tip Pierre Bourdieu: “la ce întrebare credeau oamenii că răspund?”.

Eurostat spune că jumătate din populaţia României nu deschide o carte într-un an. Românii, dacă sunt întrebaţi, spun mai degrabă că citesc. Iar, într-un recent studiu IRES, spun că scriitorul lor preferat este Eminescu, iar cartea lor preferată este Shogun. Între cunoaşterea ofertei de cărţi, exprimarea practicilor de angajament faţă de lectură şi decelarea deziderabilităţii sociale în construirea răspunsului, datele oferite de o parte a respondenţilor care s-au declarat cititori conturează mai degrabă o preocupare pentru managementul impresiei. Ceea ce face uşor de înţeles şi alegerea editorială a revistei Sinteza pentru publicarea materialului axat pe studiul IRES sub titlul „Paradisul pierdut al lecturii”.

Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, think tank independent care se ocupă cu studiul unor teme de actualitate în România, a realizat cercetarea “Obiceiurile de lectură ale românilor”, o cercetare bazată pe investigarea prin chestionar telefonic a unui eşantion de 1.002 persoane cu vârsta de peste 18 ani şi cu rezidenţa în mediul urban din România. Marja de eroare anunţată de realizatorii studiului este de plus sau minus 3,2%. La întrebarea “Când aţi citit ultima carte?”, răspunsurile înregistrate au fost următoarele: 25% – “în ultima săptămână”, 16% – “în ultima lună”, 14% – “în ultimele 3 luni”, 8% – “în ultima jumătate de an”, 15% – “în urmă cu mai mult de 1 an”, 1% – “citesc doar cărţi pentru şcoală/facultate”, 21% – “nu citesc deloc cărţi”. La prima vedere, rezultatele cercetării indică un consum satisfăcător de carte în România, un procent de 78 % din populaţie declarându-se public cititor mai mult sau mai puţin asiduu. Studiul, însă, îşi potenţează rezultatele obţinute la această întrebare prin culegerea de date referitoare la tipurile de cărţi citite, la titluri, la autori şi la preferinţe exprimate de cei 78% dintre respondenţii care spun că citesc cărţi. La întrebarea “Care este titlul cărţii dumneavoastră preferate”, jumătate dintre cititori nu au indicat niciun titlu, preferând variantele de răspuns “nu ştiu” – 38%, “nu răspund” – 4% şi “nu am o carte preferată” – 7%. La întrebarea “Care este scriitorul dumneavoastră preferat”, dintre răspunsuri se remarcă: nu ştiu / nu îmi amintesc”, – 27%, “nu răspund” – 6%, “nu am un scriitor preferat” – 7% şi “Mihai Eminescu” – 10%. Un exerciţiu la simţul comun, ar fi următorul: din cei 38% care nu pot indica un titlu de carte, unii nu pot indica nici nume de autor (cei 27%), iar alţii şi-au amintit, totuşi, numele lui Mihai Eminescu (cei 10%).

Eminescu între etos şi reacţie de prestigiu

Răspunsurile relevă o rată de 10% de indicare a lui “Mihai Eminescu” drept “scriitor preferat”, de departe cel mai frecvent răspuns în cazurile de nominalizare de autor, în condiţiile în care la “cartea preferată” primele locuri sunt deţinute de “Shogun” şi “Pe aripile vântului”, la “tip de carte preferată” poziţiile principale revin “romanului în general” sau “romanului poliţist”, iar la “tip de carte citit ultima dată” răspunsurile au indicat “roman al unui autor străin”. În lipsa unei modelări ştiinţifice a comportamentului de lectură în România, răspunsul este relativ disonant şi trimite la o problematizare de tip Pierre Bourdieu: “la ce întrebare credeau oamenii că răspund?”. Iar “Mihai Eminescu, scriitorul preferat” pare să aparţină mai degrabă expresiei acelui “etos”, teoretizat tot de Bourdieu ca sistem de valori implicite pe care oamenii l-au interiorizat începând din copilărie şi în funcţie de care generează răspunsuri pentru probleme din cele mai diferite. Cu alte cuvinte, se subordonează „reacţiei de prestigiu”, acelei tendinţe a subiectului de a adopta o poziţie dezirabilă social, în acord cu normele cunoscute, iar norma socială cea mai răspândită în mentalul colectiv este supremaţia lui Eminescu pe întregul segment de carte-lectură-cultură.

„Shogun”, ultimul bastion de memorie colectivă a lecturii

Potrivit aceluiaşi studiu IRES, cărţile preferate ale românilor, atunci când pot fi indicate (în aproximativ jumătate din răspunsuri), sunt „Pe aripile vântului”, „Shogun”, Enigma Otiliei”, „Moromeţii”, „La răscruce de vânturi”, „Maitreyi”, „Ion”, „Winnetou”, „Amintiri din copilărie”, „La Medeleni”, „Amintiri despre viitor”, „Misterele Parisului”, „Cei trei muşchetari”, „Roşu şi negru”, „Regii blestemaţi”. Sunt titlurile care întrunesc cea mai mare rată, 1% din răspunsuri, dar se situează mult sub marja de eroare. Preferinţa exprimată de respondenţi pentru „Shogun” trimite la perioada de final a epocii de dinainte de 1989. Un adevărat hit al acelor ani, romanul scris de un autor american era obţinut cu mare greutate, se vindea doar prin relaţii şi circula din mână în mână. Iar această saga istorică a cărei acţiune era plasată în Japonia secolului XVII a rămas ca reper în lectura publicului român. Spre deosebire de indicarea disonantă a lui “Mihai Eminescu”, indicarea unui titlu ca “Shogun” sau ca “Pe aripile vântului” verifică răspunsurile “roman în general” sau “roman al unui autor străin” înregistrate la întrebările privind cartea preferată sau ultima carte citită. Cum, de altfel, par să verifice şi răspunsurile la întrebări de tipul “Câte cărţi cumpăraţi într-un an” (“niciuna” – 23% şi “nu cumpăr cărţi niciodată” – 14%) sau “În afară de a cumpăra cărţi, cum altfel vi le procuraţi” (“le recitesc pe cele pe care le am în bibliotecă” – 38% şi “împrumut de la prieteni/cunoscuţi” – 53%). Interesant este şi faptul că 40% dintre respondenţi nu se declară de acord cu afirmaţia “Cărţile sunt scumpe”, dar şi acest răspuns poate fi plasat sub incidenţa reacţiei de prestigiu şi a managementului impresiei, respondentul nesimţindu-se confortabil să comunice că ceva i se pare prea scump.