Daniel Sandu. De la care am aflat de unde vine toată povestea

Print Friendly, PDF & Email
Portrete | Autor: Carmen Corbu | 15 noiembrie 2018 |
Despre motivațiile interioare ale artistului. Despre curaj și asumare. Despre bucuria creației, dar și despre temeri și așteptări.

În 2018, Daniel Sandu a fost marele câștigător la Gala premiilor Gopo cu „Un pas în urma Serafimilor: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun film de debut. S-au mai adăugat și Cea mai bună imagine (George Dăsclescu), Cel mai bun actor în rol principal (Vlad Inavov), Cel mai bun actor în rol secundar (Ali Amir), Tânăra speranță (Ștefan Iancu). Pentru că l-am cunoscut pe Daniel Sandu imediat după premiera filmului și m-a surprins lipsa nereală aproape a vedetismului, am vrut să știu ce e dincolo de un film de succes. Și am aflat câte ceva urmărindu-l într-o discuție cu niște elevi de liceu.



 

„Un pas în urma serafimilor”. Un film inteligent în rezultat, un film care își depășește premisele

Ieșind din sală, impresia pe care mi-am recunoscut-o, înaintea altor impresii, a fost că niciun alt film al ultimei perioade nu i-a creditat la modul acesta pe tineri. Că este primul care le-a încredințat un rol în propria lor viață.

„Nu te cred” – imaginea unei societăți. Pseudo-cronică la „Un pas în urma serafimilor”