Ba, să vorbim! „No man’s land” sau războiul şi pe înţelesul fetelor

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Carmen Corbu | 24 ianuarie 2017 |

La război, ca la război: se trage, se fumează, se înjură. În punctele de comandă, dispuse simetric, se ascultă muzică. Rock-ul nu e iubit de toţi soldaţii, aşa că radioul e schimbat cu regularitate pe posturi cu muzică tradiţională. Din sală, diferenţa e aproape insesizabilă între preferinţele sârbilor şi cele ale bosniacilor. Dar, în „No man’s land”, în jurul unei „the f**king enghish mine”, războiul mai ales se discută. Cine e vinovatul, cum s-a ajuns aici, care e raţiunea? – „Să nu mai vorbim!” spune, la un moment dat, bosniacul Ciki, „Ba să vorbim!” decide sârbul Nino, aşezându-se ca pentru o treabă de durată pe o piatră din tranşeu, între cele două tabere, cu arma îndreptată către celălalt. Acolo, între linii, unde cele trei personaje sunt blocate, războiul se comprimă într-un bizar incident: un sârb, un bosniac şi un al treilea soldat – e bosniac, dar în economia naraţiunii nici nu prea contează – lungit pe o mină de pe care nu se poate ridica fără să provoace detonarea şi moartea celor din jur, sunt prinşi între linii. Într-o captivitate în care rolul prizonierului revine, pe rând, fiecăruia, cei trei vor vorbi, pe aproape toată durata montării, despre nimicurile care descriu oamenii în carne şi oase de sub uniformă, de dincolo de statisticile despre război şi din afara cadrului filmărilor pentru emisiunile de ştiri.

Adusă uneori la nivelul unei discuţii de sufragerie, conflictualitatea devine autoreflexivă, îşi disecă propria esenţă, propria condiţie.  Mica anecdotă, ironia şi autoironia, umorul amar şi reţinut construiesc un  dialog care denunţă amoralitatea dintr-o conflagraţie care nu e nimic altceva decât o mare harababură. Când, în această harababură, pasul de la viaţă la moarte e în slow motion, „să vorbim” e dorit de toţi şi nu e simplu pentru nimeni. Pentru că tonul şi punctul de vedere e întodeauna funcţie de deţinerea armei: o armă, una singură la trei adversari. cine reuşeşte să o aibă îşi poate susţine propriul adevăr. La final, sinuciderea sârbului Nino în faţa echipeleor de televiziune aduse de goana după senzaţional şi a Căştilor Albastre ghidate de protocoale defazate, ne aruncă în faţă reproşul cu care plecăm din sală.

Ciprian Nicula, în rolul tânărului soldat Nino, reuşeşte să electrizeze sala, aducând şi o fărâmă din personajul său din „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”: mirarea revoltată a fiecăruia dintre noi în faţa unor situaţii pe care raţiunea le respinge. În fiecare replică şi în fiecare gest, Ciprian Nicula strânge refuzul nostru încăpăţânat de a accepta că lumea nu are o geometrie perfectă.

Cu o arhitectură discursivă care alunecă dinspre un masculin hard news spre un feminin soft news, dinspre evenimentul abstract spre întâmplarea contextualizată, dinspre harta socio-politică spre empatia intrinsecă unui  „human interest”, montarea de la TNB nu rămâne o poveste de război. Complicatele evenimente politice şi sociale care au dus la izbucnirea războiului din Bosnia pot să scape atenţiei, dar nu şi implicaţiile lor, imponderabilele situaţii particular umane.

Trailer "NO MAN'S LAND"

cine, ce, unde, când

No man’s land 
de Danis Tanović
Teatrul Naţional Bucureşti

Adaptare: Alexander Morfov
Regia: Alexander Morfov
Asistent regie: Claudia Machedon
Ilustrație muzicală: Alexander Morfov
Decor: Nikola Toromanov
Asistent decor: Ioana Iliescu
Costume: Andrada Chiriac
Light design: Chris Jaeger

În rolurile principale: 
Richard Bovnocziki
Mihai Călin
Ciprian Nicula

Program:
03. 02. 2017
19.02.2017

surse foto si video: tnb.ro

Piesa de la TNB este o adaptare a regizorului bulgar Alexander  Morfov după un scenariu scris de Danis Tanovic. Filmul „No man’s land” (2001) al lui Danis Tanovic a fot premiat la Cannes pentru cel mai bun scenariu, şi la Oscar şi Globurile de Aur pentru cel mai bun film străin.