Ce și cum urâm în 2016?

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: B-Critic | 25 noiembrie 2016 |

calul-alb

„Toate vocile și schimbările de perspectivă din piesă reprezintă un omagiu adus subiectivismului. Calul Alb te atrage cu promisiunea unei povești cu tâlc, promisiunea unui personaj negativ pe care îl poți disprețui fără să te simți vinovat, pare previzibilă și dramatică dar, de fapt, este o gură de aer proaspăt în teatrul activist de azi. Ieși de acolo amuzat, un pic pe gânduri și, sper eu, gata să nu mai judeci ceva așa, una-două. Piesa asta îți dă ceva de gândit, trebuie să o vezi!”

Marina Oprea, Perspectivismul – Calul Alb nedeslușit, pe www.revistaarta.ro

Perspectivismul – Calul Alb nedeslușit

„Turul ăsta de forță pus la cale de regizoarea Ioana Păun, care în urmă cu doi ani punea în scenă drama bonelor filipineze din România, e ca o mașină de tocat în care intră vieți, istorie, adevăruri, manipulări, și iese un flux continuu și schimbător.”

Andra Matzal, O istorie a urii: despre tortură, pe ritm de pop și hip hop, pe www.scena9.ro

http://www.scena9.ro/article/calul-alb-tortionari-ioana-paun

UN ARTICOL DE ALEXANDRA PASCU

Ion Ficior, comandantul penitenciarului comunist de la Periprava, a fost condamnat pentru actele sale de violență, după mai bine de 50 de ani. Spectacolul Calul Alb: scurtă istorie a urii deschide discuția despre ură, despre felul în care judecăm ce e bine și ce e rău și despre subiectivitatea alegerii. Ion Ficior este deopotrivă împuternicit să aleagă între viața și moartea condamnaților, dar și pion lipsit de putere într-un sistem asupritor.

Spectacolul Calul Alb: scurtă istorie a urii regizat de Ioana Păun se plimbă prin diferite spații teatrale alternative. Locul în care l-am văzut eu, ales pentru prima reprezentație, a fost terasa Muzeului Național de Artă Contemporană, pe Palatul Parlamentului. Si nu întâmplător, căci spectacolul este un exemplu de teatru politic.

Înainte de a intra în muzeu, spectatorii primesc un formular în care trebuie să bifeze pe cine sau ce urăsc și atitudinea lor față de ură. Spectacolul invită la reflecție chiar dinainte de a începe: „de ce urâm?”, „pe cine urâm?”. Sub cerul liber de pe terasă, spectatorul poate alege neîngrădit ce și pe cine să urască din spectacolul la care e martor și mai târziu actant.

În mijlocul spațiului de joc, un acvariu cu pești trece de la a reprezenta o platformă de socializare (cu multe glasuri, știri și păreri care însă nu au puterea de a trece de realitatea virtuală a platformei), la loc de tortură pentru pești. În acest moment, când acvariul devine închisoare pentru condamnați, actrița Ilinca Manolache, se îndreaptă spre unul dintre spectatori și îi oferă două opțiuni: să apese sau să nu apese butonul conectat printr-un cablu la un element de tortură pentru peștii din acvariu. În reprezentația la care am fost prezentă, una dintre spectatoare, la simpla invitație gestuală a actriței, nu a stat pe gânduri și a apăsat pe buton. Actul acesta a demonstrat cu câtă ușurință te poți supune unei comenzi, fără să gândești, într-un context propice.

Așadar, un spectacol transformativ de vreme ce invită la reflecție, punând publicul în fața unei realități deseori neluate în considerare, aceea că binele și răul nu pot fi decontextualizate, iar deciziile nu pot fi judecate cu ură, fără ca mai întâi să încerce să se imagineze în fața faptului. Deși atitudinea care reiese din spectacol față de torționarul Ion Ficior este departe de a fi părtinitoare, ea invită totuși publicul să se gândească înainte să urască.

Spectacolul vibrează prin energia actriței Ilinca Manolache, muzica Dianei Miron și prin locul ales pentru reprezentație. Calul Alb: o scurtă istorie a urii nu poate fi cuprins și așezat într-o pagină, el trebuie văzut și, mai ales, simțit.