Clipa ca sălaș/ „Now”

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Gina Șerbănescu | 28 noiembrie 2016 |

NOW

Coregrafia: Carolyn Carlson

Distribuţia: Constantine Baecher, Juha Marsalo, Céline Maufroid, Riccardo Meneghini, Yutaka Nakata, Sara Orselli, Sara Simeoni

Muzica originală: Colette Malye

Scenografia: Maxime Ruiz (foto & video), Benoît Simon (edit fotografii)

Costume: Chrystel Zingiro 

Producător executiv: Théâtre National de la Danse Chaillot

În colaborare cu: Carolyn Carlson Company

O coproducţie: Ballet du Nord – Centre Chorégraphique National Roubaix Nord-Pas de Calais /

L’Atelier à spectacle / La scène conventionnée de l’Agglo du Pays de Dreux

Ce este, deci, timpul? Dacă nimeni nu mă întreabă, o ştiu. Dacă sunt întrebat şi caut s-o explic, nu o ştiu. Afirm totuşi, şi o cred, că dacă nimic n-ar trece, nu ar fi timp trecut; dacă nimic nu s-ar întâmpla, nu ar fi viitor şi dacă nimic nu ar fi, nu ar fi prezent. Care sunt deci aceste două timpuri, fiindcă trecutul nu mai este şi viitorul nu este? Cât despre prezent, dacă el ar fi întotdeauna prezent, nu ar mai fi timp, ar fi o eternitate. Deci, dacă prezentul pentru a fi, trebuie să treacă în trecut, cum putem noi să spunem că el este acesta, care nu poate să fie decât încetând să fie, fiindcă astfel nu putem spune că este timp decât fiindcă tinde să nu fie. (Sfântul Augustin, Confesiuni)

Născută în California, Carolyn Carlson este o personalitate artistică ce a influențat într-o măsură covârșitoare dansul contemporan european. În 1999, a fondat Atelier de Paris-Carolyn Carlson la Cartoucherie, iar din 2014 este artist asociat al Théâtre National de Chaillot, unde este înființată și propria sa companie, Carolyn Carlson Company. Promotoarea unei poezii a mișcării, adepta unei modalități de creație care pune la baza discursului artistic funcția poeziei, a filosofiei și a resurselor simbolice ale umanității, Carolyn Carlson este creatoarea a peste 100 de lucrări coregrafice, multe dintre ele făcând istorie în dansul internațional. Ea este prima personalitate din domeniul coregrafiei care a primit Leul de Aur la Veneția (2006). În cadrul Festivalului Național de Teatru 2016 a prezentat două creații, Scurte povestiri (Short Stories) și Acum (Now).

Now este un spectacol care abundă în simboluri și teme universale, dar „timpul” se impune ca centru de gravitație al acestei creații. Temporalitatea este o temă inepuizabilă și o sursă de inspirație pentru orice categorie de artiști, având în vedere faptul că orizontul timpului generează o universalitate perceptivă, fiind în egală măsură asociat cu viețuirea-întru-moarte (după expresia lui Martin Heidegger), dar și cu voluptatea traseului existențial, cu bucuria de a fi aici, de a simți viața în frumusețea și durerea generate în egală măsură de tensiunea duratelor.

Orizontul timpului este, desigur, reprezentat diferit în diverse culturi, în funcție de zestrea antropologică și spirituală. Timpul, fie el circular sau linear, fie că e analizat științific, filosofic sau poetic, rămâne materia primă determinantă a configurației ființei umane.

Spectacolul Now este o pledoarie pentru autenticitatea umană manifestată în relație cu valorizarea timpului, de locuirea esențială în funcție de poziționarea autentică față de rolul clipei. Prin discursul elaborat printr-o interdisciplinaritate organică, Carolyn Carlson impune o metafizică a lui „acum”, în virtutea căreia putem detecta, aproape matematic, modul în care fiecare semnificație emană din alta, în care putem sesiza fără greș interdependența simbolurilor fundamentale ale acestei propuneri artistice.

Cei șapte dansatori întrupează o metaforă a ființării în relația sa cu locuirea, o valorizare a spațiului printr-o poetică a corpului care jonglează cu raporturile dintre etern și efemer, dintre natură și cultură, dintre forța prezenței și amenințarea dispariției.

Now este construit pe niveluri de metaforă, cei șapte dansatori sunt exponenții unor straturi poetice. Privindu-i, ai asemenea lui Hölderlin, revelația că „poetic locuiește omul pe pământ”. Carlson elaborează o poezie a mișcării care nu intră nicio clipă în zona, atât de amenințătoare pentru coregrafii care apelează la metafore, a unui lirism în sine, a unei estetici construite doar de dragul imaginilor frumoase.

Așa cum afirmam, Now este un spectacol a cărui interdisciplinaritate se manifestă organic, în sensul că proiecțiile, coloana sonoră, textul, corporalitatea nu sunt elemente puse laolaltă, nici măcar coerentizate sau orchestrate, ci care cresc cu naturalețe unele din altele, care se supun unei cauzalități fertile pentru produsul artistic, fiind astfel rezultatul unei rigori care nu este deloc exclusă de substanța poetică a mesajului spectacolului.

Două concepte fundamentale generează materia vie a acestui demers artistic în egală măsură corporal, vizual, poetic și filosofic: clipa și locuirea. Clipa în jurul căreia își organizează Carolyn Carlson creația este, desigur, „decupată” cu semnificațiile ei, din orizontul timpului. Ceea ce trece dincolo de conotațiile temporale ale spectacolului este metafora locuirii. „This is how I built the house” este o replică recurentă a spectacolului, un leitmotiv care adună în aceeași substanță iubirea, angoasa, timpul, sentimentul de a-fi-acasă.

„Acum” este axul care armează edificiul temporalității, este clipita geamănă cu eternitatea, prin simplul fapt că ea se manifestă și se ocultează concomitent. A fi acasă înseamnă, de fapt, a avea acces la resorturile propriei ființe, a te raporta la orizontul timpului privindu-l nu ca pe o categorie temporală, ci ca pe o durată existențială.

Acest mod de sălășluire, asumat prin conștientizarea funcției paradoxale a clipei (de factor efemer de gradul zero și de materie primă a eternității) este de neconceput în absența „celorlalți”. Casa construită este, de fapt, și situarea autentică față de cei care viețuiesc în lume în același orizont al funcției clipei. Spectacolul lui Carolyn Carlson este un discurs despre autenticitate, despre rezervorul inepuizabil de viață furnizat de mituri, despre rolul fundamental al poeziei în păstrarea omului pe terenul unor valori universale.

Cei șapte artiști (i-am numit dansatori, dar ei sunt mult mai mult de atât) dovedesc o capacitate extraordinară de empatie cu mesajul pe care trebuie să îl transmită, iar mijloacele artistice de o diversitate incredibilă scot la lumină, ca respirația de ușor, acest adevăr ce emană din ideea de „acum”: locuirea reală se realizează la conjuncția dintre asumarea autentică a temporalității și raportarea esențială la ceilalți.