Impuls plus teorie

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Cristina Rusiecki | 24 ianuarie 2018 |

A 13-a ediție a Festivalului Internațional al Teatrului Contemporan de Animație Impuls nu s-a dezis de performanțele anterioare. Un festival care crește de la an la an în calitate și deschidere către diferitele direcții contemporane din animația mondială. Unde se plasează animația noastră, care sînt trăsăturile sale cele mai uzitate, care sînt subiectele de interes, cum sînt acestea abordate, cum evoluează mijloacele în animația mondială – Festivalul Impuls a oferit un tablou elocvent al tuturor trăsăturilor menționate. Și, dincolo de performanțele individuale pe care le-a oferit fiecare producție în parte, cîștigul a fost, incontestabil, întregul Festivalului, în toate manifestările și evenimentele sale din cele unsprezece zile: peste optzeci de evenimente din țară și din străinătate, spectacole pentru copii și adulți, conferințe, lansări de carte, vizionare de filme, workshop-uri interactive, întîlniri între creatori și public. Faptul că mutațiile provocate de noile tehnologii în cunoașterea realității reclamă un alt fel de abordare teatrală a determinat formula pe care directorul Teatrului Țăndărică și al Festivalului Impuls, Călin Mocanu, a ales-o pentru acest eveniment: „Copilul de acum, copilul zilelor noastre, își formează o cultură cu foarte multe imagini, gândește în imagini, se joacă cu imaginile, memorează vizual. Aud mereu sintagma «copiii de azi nu mai citesc». Nu e chiar așa. Ei își iau informațiile altfel decît noi, trebuie să îi încurajăm să lucreze cu noua tehnologie, cu noile lor cărți, gadget-urile. Este esențial să ținem mereu cont de ei. Vrem să vină spre noi, așadar trebuie să avem grijă să nu îi plictisim, să nu îi «culturalizăm» forțat!”

Cu opțiunea asumată și perfect justificată de a nu participa cu spectacole în concurs, ca organizator al Festivalului, Teatrul Țăndărică a ales să-și prezinte ultimele premiere: Scufița roșie, în regia lui Felix Alexa și Migraaaanți, în regia lui Cristian Pepino, după un text de Matei Vișniec.

Despre genocid și eutanasie în teatrul pentru copii

Unul dintre cele mai valoroase module ale Festivalului continuă să fie cel al conferințelor IDEEA, cu invitați români și internaționali. Secțiunea respectivă s-a bucurat de opt întîlniri în care artiști, manageri, profesori, dramaturgi, teatrologi, curatori de teatru, toți cu o lungă carieră în animație, au împărtășit segmente din experiența lor. Anul acesta, conferințele au cîștigat interesul audienței atît prin nivelul teoretic cît și prin abundența de exemple video cu care lectorii și-au ilustrat spusele. După Zigmund Follies prezentat de Compania de Teatru „Philippe Genty”, reluat după unul dintre marile spectacole ale celebrului autor, cel ce prezenta in nuce cele mai multe dintre inovațiile care îi vor aduce lui Philippe Genty recunoașterea internațională, actorul Eric de Sarria a vorbit despre Locul marionetei în cariera lui Philippe Genty. Ilan Savir, managerul de la Israel Puppet Center din Holon, a abordat evoluția Centrului și a festivalului produs de acesta și rolul lor în comunitate. Octavian Saiu a pornit De la teatrul pentru cei mici pentru a ajunge la marea dramaturgie, Søren Ovesen a prezentat secțiunea ASSITEJ din Danemarca, iar Lucille Bodson a prezentat Teatrul de păpuși din Franța: situație actuală, evoluție și tendințe estetice. După cum se vede, a fost un excurs documentat în teatrul european, fiecare vorbitor prezentînd specificul animației din țara în care vine.

Dar informațiile cele mai surprinzătoare le-a adus Anke Meyer în conferința despre Teatrul de animație din Germania. Vorbitoarea a abordat diferitele direcții în funcție de categoria de vîrstă, pornind de la spectacolele adresate publicului de trei ani pînă la cele destinate celui de zece ani. În cele din urmă nu sînt rare subiecte ca anxietatea, migrația sau frica, redate prin mici povești sugestive, în producții intitulate Cînd tata s-a făcut tufiș și eu mi-am pierdut numele, Războiule, imaginează-ți că ești aici sau Să cunoaștem moartea, copii. Să admitem că pentru imaginea idilică a publicului român care asimilează teatrul de copii cu teme tradiționale, în care binele învinge, fără dubiu, răul, asemenea opțiuni par catapultate dintr-o realitate paralelă. Mai mult, Anke Meyer a povestit cum în spectacolul pentru copii de plus zece ani, Our House, coproducție Aelios Theater cu Ishyo Arts Center din Ruanda, actorii, care manipulează covoare și bețe lungi, recurg la „o abordare relaxată a genocidului”. Un alt spectacol, destinat publicului de paisprezece ani, tratează subiectul eutanasiei pentru copii. De fiecare dată, Anke Meyer a subliniat aderența teatrului pentru copii la temele de actualitate, printre care se numără și mișcarea paramilitară național-socialistă din Berlin, cea care aspiră să reînvie ideologia nazistă, vinovată deja de uciderea unor străini.

Cîteva spectacole

Noone's Land

Teatrul de Păpuși Merlin din Grecia a revenit cu minunata sa producție Casele clovnilor, premiată anul trecut la același festival, opțiune pentru care organizatorii merită felicitați. Dar trupa a prezentat și un spectacol nou, intitulat Noone's Land, tot în regia lui Dimitris Stamou, premiat și acesta pentru originalitate, în care personajul principal este o sperietoare de ciori singuratică, veșnic blocată în același loc, fără orizont și fără șansa de a scăpa. Același aer de stranietate, aceeași coloană sonoră surprinzătoare, cu efecte bine alese și, mai ales, aceeași capacitate de a transmite, pe mutește, din spatele numeroaselor acțiuni, intenții și relații. Ceea ce face spectacolele lor atît de deosebite este forța de a reflecta percepțiile unei anume identități într-o adevărată simfonie a senzațiilor redate prin limbajul animației. Acestora li se alătură elementul spectaculos, cel al imaginilor simple și frumoase, cu cîte un element care alunecă puțin din realitate, ca picăturile mari de ploaie care se lovesc de pămînt, norii de fum, zidul peste care plouă etc.

Doamna de la Porto Pim

Început lent, cu o suită de clișee, spectacolul Doamna de la Porto Pim, adaptare liberă după romanul omonim al lui Antonio Tabuchi, în regia lui Fabrizio Montecchi și interpretarea lui Tiziano Ferrari, al Companiei de Teatru Gioco Vita din Italia, se construiește în jurul unui monolog la persoana întîi. Motivul narativ este vechi de cînd lumea: provocat de apariția unui scriitor străin în barul în care își făcea veacul, personajul își povestește marea dragoste de la douăzeci de ani cu o femeie căsătorită, cu zece ani mai mare. Momentele din biografia sa sînt ilustrate prin umbre și lumini în care, uneori, protagoniștii sînt sculpturi miniaturale. Redată prin teatrul de umbre, în alb și negru, dragostea se umple de poezie și mister iar spectacolul are magie și multe secvențe spectaculoase. A și fost, de altfel, distins cu Premiul pentru poetica imaginii și interpretare.

Strada cu îngeri

Premiul pentru creativitate și excelență în folosirea mijloacelor tradiționale de animație a revenit spectacolului Strada cu îngeri, conceput de Decebal Marin (regie și scenografie), în străvechea, dar din ce în ce mai puțin frecventa artă a marionetelor. Ce se întîmplă pe o stradă? Într-o scenografie inspirată, cu aproape fiecare obiect „jucînd” în spectacol, cu un plus de expresivitate datorat light design-ului iscusit, fiecare scenă se bazează pe o suită întreagă de mini-acțiuni diurne haioase și luminoase. Mai ales că, din cînd în cînd, mai intră și îngerii în acțiune. La sfîrșit, din micile întîmplări diurne se conturează un tablou urban verosimil și relevant. Temele investigate sînt aceleași ca în fiecare producție pentru copii: frica, atracția, revanșa, timiditatea, dragostea, singurătatea. Dar ele sînt atît de bine acoperite de poveste, dezvoltate cu atîta simplitate și limpezime și cu atîta substanță ludică, că spectacolul, pe măsură ce înaintează, devine un adevărat deliciu. Iar vechile topos-uri din animație, ca șoricelul speriat de pisică, cîinele care o aleargă pe aceasta, se umplu de căldură în interpretarea marionetelor foc de expresive, conduse de actorii Andreea Bolovan, Ștefan Craiu, Robert Gutunoiu și Andra Ștefan. Un spectacol plin de adevăr, duioșie, poezie și umor. Cine își poate dori mai mult?

Ajuns la cea de-a 13-a ediție, cu producții relevante, plus o suită de manifestări conexe, Festivalul Internațional al Teatrului Contemporan de Animație Impuls a dovedit din nou că are calitate, identitate și maturitate.