În „5 ore cu Mario” trăiești o viață întreagă

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: B-Critic | 8 decembrie 2016 |

UN ARTICOL DE ALEXANDRA PASCU

La spectacolul 5 ore cu Mario, regizat de Mariana Cămărășan, publicul simte toate emoțiile personajului Carmen, interpretat de Florina Gleznea, de aproape, căci se află într-un spațiu intim, la Unteatru, chiar pe scenă. Decorul nu este complex – o băncuță, o scară și o lustră –, dar deschide o întreagă lume prin monologul actriței.

5 ore cu Mario, după textul lui Miguel Delibes, spune povestea unei femei, văduvă de numai câteva ore, care își varsă năduful pe soțul ei decedat, folosindu-se de singura și ultima șansă de a-i vorbi deschis. Spectacolul începe când Carmen rămâne singură, după ce vizitele se încheie. Cu bune și rele, cu dorințe reprimate și secrete într-un final destăinuite, spectatorul asistă la iubirea unei soții nemulțumite de viața pe care i-a oferit-o soțul ei, cu o nevoie de afecțiune nesatisfăcută și fără un Seat 600, de care amintește mereu ca de strictul necesar pentru un statut social respectabil. Mario, profesor și scriitor, vădit superior din punct de vedere intelectual față de soția lui, nu reușește să fie înțeles de aceasta și nici apreciat.

În micul spațiu de pe scena de la Unteatru, publicul intră în intimitatea vieții personajului, prin proximitate și întuneric. Este părtaș la trăiri și secrete ascunse o viață și destăinuite în fața ochilor lui, se simte aproape ca un intrus care se uită pe gaura cheii, văzând și auzind ce nu ar trebui. Se poate numai minuna cum imaginația se pornește pentru a deschide un întreg spațiu și context istoric prin amintirile nostalgice ale văduvei Carmen din vremea războiului, frustrări eliberate cu patos și întâmplări trăite alături de soțul ei.

Următoarea reprezentație a spectacolului, care va avea loc în librăria Cărturești Carusel, va aduce cu siguranță un alt mod de a privi și a simți cele 5 ore cu Mario.

Dar poate că nu povestea este cea mai importantă, ci felul în care actrița o trăiește. Felul în care apelează la toate emoțiile trăite vreodată pentru a le revărsa pe scenă, în fața spectatorilor: intens, în fiecare secundă a spectacolului. În semiîntuneric, la lumina lustrei, apoi descoperită pe deplin de reflectoare, Carmen plânge, râde, își retrăiește toți cei 44 de ani de viață de spanioloaică înțepată, cu capul pe umeri, căsătorită cu un spaniol boem, care nu se lasă condus de regulile societății la care ea ține atât de mult.