În căutarea autorului…

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 6 noiembrie 2017 |

Autorul lui Tim Crouch, montat de Bobi Pricop la Teatrul Național de la Craiova, este un discurs teatral autoreferențial, structurat pe două niveluri: performativ - spectacolul se conturează și prinde substanță pe măsură ce discursul metatextual este rostit - și introspectiv și autoreferențial, așa cum spuneam, în măsura în care miezul spectacolului ce ia ființă dinaintea ochilor noștri - și cu participarea noastră - este un alt spectacol semnat de Tim Crouch.

Pe scurt: Tim Crouch despre Tim Crouch. Numai că nu este doar atât. Adică nu este numai despre autor, de vreme ce el este un motor (un fel de primum movens) ce pune în mișcare actori, regizor și, mai cu seamă, spectatori, iar mișcarea inițială se răsfrânge, printr-un efect de bumerang, asupra autorului însuși, făcând o mișcare de du-te-vino.

Totul pornește, în textul lui Crouch, precum și în spectacolul regizat de Bobi Pricop, de la spectatorii care sunt puși față în față, pe gradene, într-o contemplare în oglindă: a lor înșiși, dar și a Celuilalt. Așteptarea devine spectacol, reacțiile corporale și verbale sunt chiar substanța spectacolului în devenire. Printre spectatatori - care formează o masă, dar din rândul cărora unii se individualizează pe parcurs - stau așezați Autorul, Actorii și Spectatorul prin excelență. Începutul propriu-zis îl face Spectatorul, care exprimă dorințele și așteptările masei compacte a spectatorilor. Ceea ce urmează este un joc - care se continuă până la sfârșit - între cele două niveluri amintite mai sus, o referire continuă la un text deja scris și la un spectacol deja jucat, referire care le însuflețește și dă naștere spectacolului trăit nemijlocit în sală.

Autorul lui Crouch, așa cum a fost scris și așa cum e „jucat”, este o experiență benefică atât pentru actori, în măsura în care le cere spontaneitate și flexibilitate, cât și pentru spectatorii obișnuiți cu formula clasică de spectacol, în care sunt doar participanți, cu un rol pasiv, încasând replici și emoții.

Ceea ce mi-aș fi dorit foarte mult era ca formula experimentală (experiențială, dacă e să folosesc un barbarism) să continue în forță până la sfârșit. La premieră, ea s-a oprit - nu știu din ce motive - undeva la jumătate, după ce începuse promițător, prin antrenarea masei de spectatori. De la un punct încolo, ei se reîntorc la rolul lor pasiv, urmărind un text și un joc prestabilite, în care nu mai pot - și în care nu mai sunt invitați - să ia parte.

O impresie foarte plăcută mi-a fost lăsată de tânărul actor Vlad Udrescu, care a fost extrem de veridic în rolul Spectatorului, integrându-se firesc în spectacol și în... supraspectacol, ca să-i spun așa.

Dacă autorul, actorii și spectatorul/ spectatorii au un cuvânt de spus, nu am înțeles în ce fel este prezent regizorul. Pentru că jocul actorilor este dictat prea puțin de regizor, el se face, depinzând de reacțiile sălii, iar intervențiile externe (scenografie, lumini etc.) sunt minimale și, în fond, nesemnificative. Așadar, am plecat cu o întrebare: „Unde a fost Bobi Pricop?”.

Autorul
de Tim Crouch

Regia: Bobi Pricop
Scenografia: Lia Dogaru
Muzica: Eduard Gabia
Traducerea: Andrei Marinescu

Cu: Claudiu Bleonţ (Tim), Ioana Florentina Manciu (Esther),
Vlad Drăgulescu (Vic), Vlad Udrescu (Vlad)

Link spectacol: TNCMS