În general, suntem bine

Spectacol | Autor: Ilinca Urmuzache | 16 decembrie 2016 |
Foto Adi Bulboacă

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” din Suceava și-a început programul cultural prin producția proprie Tigrul din orașul nostru, după un text de Gianina Cărbunariu, în regia lui Bobi Pricop. Scenografia spectacolului este realizată de Adrian Damian, muzica de Ana Teodora Popa, iar light design-ul a fost conceput de Cristian Șimon. Echipa de creație a spectacolului a lucrat cu artiști tineri precum Alex Tilică și Andrei Cozlac care, pornind de la ideile lui Bobi Pricop și ale lui Adrian Damian, au creat nu doar proiecții video, ci holograme, un mod inedit de a reprezenta o realitate imediată, aproape palpabilă. Efectul asupra publicului a fost fantastic și fascinația a fost cu atât mai mare cu cât este prima producție din țară care folosește un asemenea tip de tehnologie. 

Spectacolul sucevean este o radiografie socială a unui oraș aparent anonim, dar atât de cunoscut în realitatea zilelor noastre. Abordează teme fundamentale ale diferențelor sociale în cadrul aceluiași sistem corupt, temeri și libertăți ale cetățenilor, frica de necunoscut.

Acțiunea se desfășoară într-un oraș de provincie de mărime medie. Totul este gândit ca o analiză obiectivă a evenimentului care a avut loc în decembrie 2011: tigroaica Mihaela a evadat de la Grădina zoologică. După ce a fost văzută prin mai multe puncte ale orașului, vânată preț de câteva ore, a fost prinsă și împușcată mortal. Structura spectacolului este de fals-documentar și urmărește diversele tipuri de personaje care s-au întâlnit cu „tigresa” în răstimpul în care se afla în libertate. Spectacolul este împărțit în zece scene diferite și cuprinde interviuri luate martorilor și animalelor de la zoo care au interacționat cu Mihaela sau care au pur și simplu o opinie despre situație. Este extrem de interesant de urmărit modul de expunere al fiecăruia, maniera în care mai mult sau mai puțin reușește să manipuleze audiența, să o emoționeze sau să o revolte. Taximetristul, de exemplu, laudă „orașul de mărime medie” și povestește că cei mai mulți sunt oameni muncitori. Cei doi homeleși, în ciuda apariției lor deopotrivă violente și amuzante, îi susțin părerea. Mai mult, ei insistă că orice om trebuie să muncească pentru a spori prosperitatea orașulului și, prin extensie, a societății. Cumva, această toleranță a personajelor care vorbesc despre întâlnirea cu „tigresa” Mihaela în poveștilor lor m-a determinat să asociez, prin extindere, pe alocuri, imaginea ei cu cea a imigranților. Teama de nou, de oamenii care provin dintr-o altă cultură, cu o altă religie, o altă culoare a pielii și cu alte sisteme de valori sunt terifiante pentru o societate îmbătrânită și blocată în nostalgiile de dinainte de „’89”.

Cele două scene în care animalele vorbesc și își spun părerea, ca și când ar avea această abilitate și libertate, sunt excelent redate prin modul de filmare. Păsările, de exemplu, adică reprezentanții ciorilor, ai porumbeilor și ai vrăbiilor, se uită direct în camera video, chipurile lor sunt pe rând în prim-plan, iar tocmai această metodă intensifică absurditatea scenelor. Pe alocuri violent, discursul păsărilor reprezintă chiar grupuri sociale cărora mediul din care provin le îngrădește libertăți, tocmai din teama de „nou”. Dar „animalele nu-s nici pe departe atât de periculoase ca și oamenii” spune îngrijitorul din vina căruia tigroaica a evadat. Discursul său despre moarte este susținut de hologramele care dublează parcă personalitatea umană și personifică tristețea și singurătatea umană. Spectatorul empatizează cu acesta, iar interviul final al animalelor anonime care nu-l acuză în niciun fel pe îngrijitor de cele întâmplate, ci pe Mihaela, mută din nou atenția spectatorului. Mihaela a ieșit „să vadă și ea lumea” în ciuda tuturor avertismentelor, iar animalele anonime îi acuză acțiunile ca fiind „o pată pe fața orașului”. Condițiile de la zoo au fost înăsprite, îngrijitorul concediat, iar tigroaica, în mod evident, nu s-a gândit la consecințe.

Finalul în care spectatorul este chestionat în legătură cu mesajul poveștii te face să rememorezi toate cele zece scene pentru a putea da un răspuns coerent. „Cum o să apară Grădina Zoologică în fața țării?” întreabă ei, știind parcă deja răspunsul. „În general, suntem bine”, afirmă personajele, dar din când în când cineva încearcă să schimbe societatea ori să se schimbe pe sine. Dezechilibrele deranjează, încurcă mersul monoton și funcționarea aparent normală a lucrurilor.

Cei patru actori, Clara Popadiuc, Diana Lazăr, Cătălin Mîndru şi Cosmin Panaite fac roluri diverse, joacă pe rând intervievatorul și intervievatul, animalele de la zoo sau alți reprezentați ai societății despre care se vorbește. Naturalețea actorilor dă o atmosferă unică spectacolului și, deși spectatorul știe atât povestea cât și finalul ei, el rămâne atent și conștient de ideea din spatele textului. Este mai mult decât o poveste-reportaj despre un tigru scăpat de la zoo. Întâmplarea recentă, tot de la Zoo Sibiu, în care un pui de urs a avut aceeași soartă ca Mihaela, îi vine în minte spectatorului. Deși precedentul exista, reacțiile autorităților au fost la fel de brutale. Textul aduce o critică unei societăți pline de temeri care reacționează violent la necunoscut. Spectacolul invită spectatorul la o sesiune de introspecție în care se va revolta. Ne rămâne speranța că întrebarea-răspuns „Ce să-i faci? N-ai ce să-i faci” nu se va împământeni și că oamenii vor căuta soluții. Nu vor rămâne doar simpli martori.

În România, textul Gianinei Cărbunariu a mai fost pus în scenă chiar de autoare în noiembrie 2012. A fost adaptat în Franța de regizorul François Bergoin și jucat la Festivalul de Teatru din Avignon. De asemenea, regizoarea Sofia Jupither l-a adaptat și pus în scenă la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm.

TIGRUL DIN ORAȘUL NOSTRU 
de Gianina Cărbunariu 
regie: Bobi Pricop
scenografie: Adrian Damian
Video & animație: Cozlac Andrei & Alex Tilica 
Muzică & sound design: Ana Teodora Popa 
Light design: Cristian Șimon.
cu: Mîndru Cătălin Ştefan, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Diana Lazăr