Un articol de Ilinca Urmuzache
La Teatrul Mic se joacă Inamicul poporului. Într-o adaptare liberă a textului lui Ibsen, Ioana Păun regizează un spectacol șocant prin realismul scenelor și al psihologiei. Spectatorul este invitat la o sesiune de introspecție și, eventual, la o acțiune concretă către schimbare.
Povestea păstrează esența piesei lui Ibsen: un oraș care depinde de funcționarea unui complex balnear, dar care ar trebui închis pentru renovare completă întrucât este un pericol pentru turiști și localnici. Personajele au meserii-cheie în situația dată – un primar corupt, un ziarist indecis în dezgroparea adevărului, un doctor revoltat, dar aproape fără voce. Actrițele realizează un performance greu de digerat și dureros de ascultat despre o tragedie desfășurată lent pe care am trăit-o noi înșine sau poate un cunoscut la un moment dat. Spectatorii recunosc situația respectivă, parcă ruptă din realitatea noastră. Cu toate acestea, de cele mai multe ori ei trec peste întâmplări incorecte, ignorând fapte și atitudini reprobabile. Maniera dinamică și modernă prin care se pune în discuție o problemă îngropată, însă familiară, trimite un semnal greu de evitat spectatorilor. O tragedie născută din indiferență și corupție.
Spectacolul este extrem de actual, aduce în lumină tema mediului poluant în care trăim, dar mai ales a problemelor morale ce reies de aici și pe care ar trebui să le analizăm noi, ca spectatori. Muzica live a lui Cătălin Rulea dublează autenticitatea unui spectacol unic pe care nu doar generațiile de acum ar trebui să-l vadă. Privitorului nu i se dau soluții, nu i se dau indicii, nu i se propun rezolvări. Textul te antrenează într-o gândire critică și, mai ales, autocritică. Montarea Ioanei Păun este dinamică, făcând apel nu doar la rațiune, ci la un set de emoții dificil de evitat – temeri, furie și revoltă.
cronici
„Există aici, concomitent, o latură teatrală convenţională („rama“ piesei lui Ibsen, plasarea frontală, dincolo de un ipotetic al patrulea perete, a publicului, într-o sală aproape clasică de teatru) şi una performativă („ieşirile din rol“ ale performerelor, expunerea antiiluzionistă a spaţiului scenic, adresările directe către spectatori ale lui Stockmann-Ioana Flora), toate, acumulîndu-se către un final ce-l contestă pe cel ibsenian: anarhismul.” (Iulia Popovici, Inamicul poporului. Anarhismul ca acţiune socială în Observatorul Cultural)
„Inamicul poporului e una dintre cele mai complexe montări ale Ioanei Păun, dinamică, actuală, la limita dintre teatru modern (joc actoricesc dramatic, roluri de compoziţie groteşti - reprezentantele consiliului, estetica frapantă prezentă în scenografie şi costume, muzică live, mişcare scenică, proiecţie) şi performance (dinamitarea prejudecăţilor publicului şi a convenţiei teatrale). Publicul reprezintă totodată opinia publică şi societatea civilă. Scenariul ibsenian este racordat la realităţi contemporane.” (Dana Ţabrea, Un duşman al poporului, versiunea feministă, în ziaruldeiasi.ro)
„Problema legăturilor bolnăvicioase dintre industriile poluante şi profit, în dauna mediului, serveşte ca premisă pentru un discurs visceral despre eşecurile revoltei sociale şi singurătatea idealistului, despre modul în care societatea striveşte umanitatea prin corupţie şi manipulare.” (Oana Stoica, Trilogia feminină, în Dilema veche)
Cine, ce, unde, când
Inamicul poporului
adaptare după piesa omonimă a lui Henrik Ibsen
coproducție Teatrul Mic și Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, cu susținerea Ibsen Scholarship, în cadrul proiectului Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist din România și Estul Europei.
Distribuția: Ioana Flora / Ilinca Manolache / Emilia Dobrin / Mihaela Rădescu / Cătălina Bălălău
Regia: Ioana Paun
Texte: Smaranda Nicolau
Scenografie & Muzica live: Cătălin Rulea
Investigație: Laura Ștefănuț
Artist asociat: Carmen Coțofană
Producție executivă: Cristi Gheorghe
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.