„Mincinosul”, un seducător trăsnit… de fulger

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: B-Critic | 4 mai 2018 |

UN ARTICOL DE IOANA SĂNDULESCU

Și o cronică sucită care începe cu sfârșitul… Cine l-a omorât pe Lelio? Suspecți: autorul, regizorul, providența.

Datele victimei: bărbat venețian carismatic, pătimaș și galant, viclean și amăgitor, frivol, dar plin de imaginație și vitalitate, îndrăzneț, ingenios, versatil și lipsit de scrupule, un seducător dedicat pentru care jocul seducției a devenit o profesiune de credință. Timp de douăzeci de ani își trăiește aventurile și încurcăturile amoroase departe de meleagurile natale pentru ca apoi să revină acasă unde metehnele sale vor încurca viața tuturor celor cu care intră în contact. Încă de la sosirea în Veneția îi pică cu tronc fiicele doctorului pe care va încerca să le seducă profitând, fără scrupule, de orice oportunitate. Așa ajunge să își aroge titluri de noblețe inexistente, să își însușească, cu abilitate, munca altuia și să pretindă, fără niciun proces de conștiință, drepturi necuvenite. Angrenați inevitabil în jocul său, toți cei din preajmă vor deveni, într-un fel sau altul, victimele lui. Sensibilitatea lui Florindo, îndrăgostitul timid care o iubește din umbră pe Rosaura, va fi cu dibăcie însușită și manipulată de Lelio pentru a ajunge la inima Rosaurei. Pantalone, tatăl său, va fi sistematic înșelat, păcălit pentru a nu-i putea dejuca planurile. Arlechino este neîncetat constrâns, șantajat să îi țină isonul. Ottavio, pretendentul la mâna Beatricei va duce un adevărat război împotriva lui, iar Doctorul va fi de-a dreptul zăpăcit și copleșit de încurcata intrigă pe care o țes minciunile sale. Încet-încet, însă, victimele se transformă în adversari și toate minciunile fanfaronului seducător căzut în dizgrația sorții ies la iveală.

Anturajul victimei: Arlechino (Gabriel Spahiu), derutatul său valet, isteața slujnică Colombina (Iulia Popescu), Pantalone ( Mihai Bica), tatăl aiurit, Doctorul (Marius Cisar), tatăl mult râvnitelor Rosaura (Anca Florea/Simona Pop) și Beatrice (Claudia Suliman), sensibilul Florindo (Vlad Pavel) și ajutorul său de nădejde, Brighella (Vlad Jipa), Ottavio (Bogdan Nechifor). Având în vedere arma crimei (trăsnetul), niciunul dintre aceștia nu poate fi învinovățit pentru moarte lui Lelio (Gabriel Costea). În plus: Gabriel Spahiu dă viață unui personaj mult prea candid pentru o astfel de faptă, Simona Pop sau Claudia Suliman, de asemenea, nu ar păta mâinile delicate ale prețioaselor Rosaura și Beatrice și, la fel, nici ceilalți participanți nu s-ar deda la asemenea fapte. Pantalone, chiar dacă un pic senil, naiv și ușor de manipulat, este, de-a lungul întregului spectacol, atent mânuit de Mihai Bica între limitele decenței și responsabilității. Printre ticuri caraghioase, momentele de rătăcire și păcăleli pe care le încasează cu seninătate, forța sa de judecată pare cumva, aproape paradoxal, mereu prezentă. Ceea ce, cu siguranță, l-ar ține la distanță de fapte odisoase. Ottavio, pe de altă parte, ar fi putut fi, într-adevăr, un suspect! Dacă destinul, regizorul sau autorul nu i-ar fi luat-o înainte… Mândru, curajos și ambițios, Ottavio, prin abilitatea lui Bogdan Nechifor, înfruntă de dragul iubitei sale, cu morga unui Don Quijote dezabuzat, tot ce îi iese în cale. Însă întreaga sa forță se descarcă mai mult prin lupte lingvistice decât prin fapte fizice. Interjecții manipulate în ritmul jocului de floretă epuizeză întreaga sa furie și o transfigurează într-un savuros spectacol de „pantomimă sonoră” în care ludicul surclasează orice urmă de resentiment. Cât despre visătorul și fragilul Florindo, cu siguranță nu ar putea fi vreodată suspectat de altceva în afara unei sensibilități nemărginite pe care, totuși, Vlad Pavel reușește să o cuprindă în întregime în jocul său. Evident, un mobil complet neadecvat unei asasinări.

În consecință, toate personajele sunt prea umane pentru a comite o nelegiuire de o asemenea anvergură; lucru deloc întâmplător, ci aproape conspiraționist, parte a unui uneltiri operate de Goldoni acum trei sute de ani și continuate și astăzi de regizorul Vasile Nedelcu. În acord cu reformarea goldoniană a Commediei dell’Arte, Vasile Nedelcu alege să le dea personajelor sale consistența psihologică a caracterelor clasice, molièriene, renunțând deopotrivă la schematismul care le-a consacrat sau la improvizația actoricească ce constituia cândva motorul unor astfel de reprezentații. Dacă Goldoni eliberează comedia de artificii și de neverosimil, încorporând tipologiile (din spatele) măștilor în chiar caracterul personajului, Vasile Nedelcu și echipa sa de actori vor face chiar un pas mai departe în direcția restituirii interiorității credibile, nu doar recognoscibile, a acestora. Toți protagoniștii au o personalitate distinctă care îi scoate din anonimatul universalității tipologice pentru a-i aduce mai aproape de unicitatea sensibilă a ființei vii. „Pantomima sonoră” care particularizeză personajul lui Bogdan Nechifor, Ottavio, mai mult decât un simplu artificiu stilistic, vitalizeză, actualizează și nuanțează personajul dându-i un plus de consistență internă și, implicit, de personalitate. Cu iscusință și expresivitate, Bogdan Nechifor reușește să îl aducă pe Ottavio în proximitatea sensibilă a spectatorului, fără însă a-i denatura identitatea literară. „Ha”-urile și „hi”-urile prin care acesta își comunică în permanență starea de spirit, intențiile și dispozițiile, abil utilizate, nuanțate și cântărite instituie un dialog emoțional direct cu sensibilitatea ludică a spectatorului, un dialog antrenant, proaspăt, imprevizibil și amuzant. „Ha”-uri afectate, emfatic declamate, „ha”-uri provocatoare, interogative sau ironice, contemplative, obraznice, ofensatoare și amenințătoare sau, dimpotrivă, rezervate sau spășite, toate concentrează substanța comică a spectacolului într-un dialog savuros. Lucru pentru care, cu siguranță, Goldoni nu s-ar fi supărat.

Locul nefastei pățănii: Veneția secolului XVIII transpusă pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu”, Brașov. Canalele venețiene, casele înfrățite care se cuibăresc una într-alta de-a lungul apelor nestatornice, podurile pe sub care gondolierii își poartă îndrăgostiții, apusurile care lasă loc serenadelor sau răsăriturile care trezesc orașul la tumultoasa sa viață, toate sunt evocate în scenografia Andrei Bădulescu Vișniec într-un mod pe cât de minimalist, pe atât de sugestiv. Căsuțe roșii, mândre și înflăcărate ca locuitorii lor se decupează pe cerul de multe ori complice trăirilor și frământărilor tuturor îndrăgostiților, în logica aproape onirică a traiului venețian; poduri mobile care adaptează necontenit geografia fizică a spațiului scenic la cea interioară a personajelor, elemente arhitecturale sau de mobilier antrenate dinamic în jocul efervescent al acestora… Toate într-un decor modular care urmează îndeaproape intriga piesei, pactizând duplicitar când cu nevoile victimei noastre, Lelio, când cu cele ale victimelor sale. Iar pentru ca aerul de carnaval specific atât comediilor burlești, cât și Veneției în genere să își poată exercita mai abitir farmecele, costumele suplimentează deopotrivă capitalul comic și pe cel simbolic prin vesele și ingenioase piese de vestimentație. Elemente de epocă și contemporane, cromatică vie, cu accente stridente și caricaturale specifice Commediei dell’Arte, croiuri imprevizibile și dichiseli țanțoșe, măști venețiene și costume de bâlci, toate se îmbină într-o vestimentație care, alături de decor, plasează montarea mai degrabă într-un spațiu simbolic decât într-unul istoric. Protagoniștii își urmează destinele într-un spațiu atemporal, la confluența dintre ficțiune și realitate, chiar dacă patinat istoric și impregnat de psihologie umană și socială. Într-un cuvânt (sau, mă rog, șapte cuvinte): în spațiul nemuritor al comediilor lui Goldoni. Iar acest lucru nu este de colea întrucât nu numai că un astfel de spațiu conservă un capital cultural prețios, dar, mai ales, pentru că pune ancheta de față într-o situație dacă nu delicată, atunci foarte delicată: cum poate muri un personaj nemuritor?

 

Minciuna și seducția se pare că au fost dintotdeauna intim legate. „A duce pe o cărare greșită”, „a corupe”, sensurile încă actuale pe care termenul de seducție le dobândește odată cu literatura creștină, implică, inevitabil, o formă de înșelătorie. Seducătorul își înșală victima, o abate de la drumul ei nu numai fiindcă dispune de tehnica necesară, ci, mai ales, pentru că dispune de libertate, fie ea și una negativă. Lelio e liber, detașat de constrângeri sociale, morale sau de orice altă natură. Pedepsit întotdeauna la căderea cortinei, mincinosul seducător scapă, totuși, de fiecare dată, de damnarea eternă. Și, de data aceasta, nu prin forța imaginației sale, ci prin cea a imaginației noastre. De fapt, nici autorul și nici regizorul nu l-au omorât vreodată pe Lelio, ci dimpotrivă, l-au recuperat de fiecare dată din mâinile singurului criminal posibil, uitarea, pentru a-l condamna, mai degrabă, la o viață veșnică. Lelio nu e mort; mincinosul trăiește de secole în imaginarul colectiv, între filele cărții sau pe scenele teatrelor. Iar de data aceasta pe scena Teatrului „Sică Alexandrescu”.

Teatrul „Sică Alexandrescu”

Mincinosul

de Carlo Goldoni

Regia: Vasile Nedelcu

Distribuția

Lelio: Gabriel Costea

Pantalone: Mihai Bica

Doctorul: Marius Cisar

Rosaura: Anca Florea / Simona Pop

Beatrice: Claudia Suliman

Colombina: Iulia Popescu

Arlechino: Gabriel Spahiu / Petrişor Diamantu

Brighella: Vlad Jipa

Florindo: Vlad Pavel

Ottavio: Demis Muraru / Bogdan Nechifor

Birjarul, Poştaşul, Barcagiul, Băiatul de prăvălie: Relu Siriţeanu

Interpret chitară clasică: Corneliu  George  Voicescu

Scenografia: Andra Bădulescu Vișniec

Coregrafia: Mălina Andrei

Muzica originală: Ovidiu Iloc

 

Print Friendly, PDF & Email

Reclame retro

Piua Book Bar ne aduce, pentru două zile, în lumea reclamelor TV din anii '50, '60 și '70. În...

„Labirintul lui Pan” în Turnul cu DVD-uri

Labirintul lui Pan / Labirintul unui faun / El laberinto del fauno / Pan's Labyrinth (2006) Regia și scenariul: Guillermo...

”Suspecţi de serviciu” în Turnul cu DVD-uri

The Usual Suspects (1995) Regia: Bryan SingerScenariul: Christopher McQuarrieStaruri:  Kevin Spacey, Gabriel Byrne, Chazz PalminteriDurata:1h 46min Dacă filmele ar fi maşini,...