O cursă cu motocicleta prin pădurile lui Shakespeare

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Cristina Rusiecki | 19 ianuarie 2017 |

Unul dintre spectacolele cele mai recente ale Teatrului Țăndărică a fost prezentat în cadrul Festivalului ImPuls: Visul unei nopți de vară de Shakespeare, în regia lui Cristian Pepino. Frenezia, exuberanța personajelor și magia întîmplărilor născocite de Marele Will s-au dovedit un material perfect pentru imaginația debordantă a regizorului. Mai întîi, montarea cîștigă prin modul în care Cristian Pepino speculează la maximum limbajul animației. O trăsătură distinctă a păpușii individualizează personajul, de regulă un detaliu spumos menit să dea seama de statut, tipologie, caracter. Cîrja Ducelui, alături de ochelarii negri de mafiot, ambele relevante pentru caracterul lui autocrat, sînt exemple numai bune.

Dar construcția păpușilor este responsabilă nu numai de portretizarea personajelor în sine, ci și de contextul general, ba chiar de tipul de ordine politică. Îmbrăcate în costume de militar, cu tot cu fala și epoleții aferenți, păpușile din suita Ducelui rezumă, prin simpla apariție, regimul de disciplină autarhică, strictețea ierarhiilor de putere, ba chiar forma discreționară de conducere care se perpetuează în jos, în straturile cele mai umile. Bottom va face, la rîndul lui, militărie cu meșterii-actori, după cum în relația Titania-Oberon (amîndoi cu părul lung, îmbrăcați în negru), aleasa îl stăpînește pe regele pădurii prin temperament și forță fizică. Ritualurile puterii se ghicesc peste tot.

În imaginația jucăușă a lui Cristian Pepino, nu de puține ori, detaliul care individualizează personajele-păpuși oferă și o savuroasă turnură comică: ochelarii de tocilar ai cumințelului Demetrius, aspectul de Barbie al Hermiei, o păpușică cu bustul pronunțat, cornițele (de spiriduș!) ale lui Puck cel cu ochii mari, care se așază pe umărul lui Oberon, ca în imaginile de gen, sînt numai cîteva exemple dintre multele posibile. La rîndul său, scena de teatru în teatru va genera amuzament cu un Zid din cale afară de simpatic și o Thisbe care strălucește prin contrastul comic între tipul personajului și look-ul de... hodoroagă.

Teatrul Țăndărică

Visul unei nopți de vară

de William Shakespeare

Scenariu și traducere: Cristian Pepino

Regie şi scenografie: Cristian Pepino

Sculptura: Dinu Carcalețeanu

Costume: Oltea Clara Darângă Râșnoveanu

Muzica: Kevin MacLeod

Distribuţia: 

Mihai Dumitrescu

Simina Constantin

Florin Mititelu

Paul Ionescu

Cristina Țane

Andreea Ionescu

Roxana Vișan

Robert Trifan

Foto: Andrei Roșianu

 

A doua dimensiune a montării, cea care îi dă savoare și de multe ori un umor irezistibil, se referă la stilistica actualizării concepute de regizor. Într-o disjuncție comică totală cu epoca în care a scris Shakespeare, tinerii din Visul unei nopți de vară merg pe motocicletă, îmbrăcați în haine de piele, cu coafuri care mai de care mai inventive și mai haioase. Dacă în spectacolele bardului montate pe toate scenele lumii, updatarea se folosește de mijloace dramatice de acum ușor recognoscibile, limbajul particular al animației prilejuiește de fiecare dată surpriză și umor. În montarea de la Țăndărică, actualizarea nu se realizează numai la nivel vizual, prin apariția personajelor-păpuși, ci și printr-o suită de detalii comportamentale, toate cu referent direct la lumea noastră. De pildă, Titania poștește o țigară cu efebul care face obiectul discordiei dintre ea și Oberon, în timpul ce puștiul oportunist încearcă să le intre amîndurora în grații. Cum e și firesc pentru comedia shakespeareană, spectacolul abundă în subtexte erotice care generează umor cu carul. Cei doi îndrăgostiți, Hermia și Lysander, stau agățați unul de altul și se pupă mai tot timpul. Iar tatăl belicos al Hermiei nu contenește să-l apostrofeze pe tînăr: „Jos mîna de pe ea!”.

În spațiul mic de la Anima Studio, vraja se răspîndește imediat în sală. Situațiile în care evoluează păpușile mînuite la masă se completează de nenumărate ori cu jocul spumos și plin de vervă al actorilor la vedere, dublînd, o dată în plus, tempoul și tușa ironică. Într-un limbaj pe care îl stăpînește cu grație, Cristian Pepino reușește un spectacol inventiv, bine dozat, bine jucat de întreaga trupă, cu ritm susținut, cu multe gaguri, dar și cu momente de feerie. Merită să-l treceți în lista de preferințe!