Pentru iubitorii teatrului de artă

Print Friendly
Spectacol | Autor: Cristina Rusiecki | 12 septembrie 2016 |

Unii preferă teatrul realist, alții optează exclusiv pentru cel cu aderență la lumea de azi, iar alții au gust pentru genul de teatru intelectual, cu o estetică riguroasă, îndelung elaborată. Cel pe care îl numim îndeobște teatru de artă. Pentru aceștia – deloc puțini –, din ultima categorie, spectacolul de la Teatrul Odeon, Kafka. 5 vise, s-ar putea să fie exact ce le trebuie. 

kafkaa
 

Regizorul Dragoș Galgoțiu se numără printre creatorii de teatru extrem de cultivați. Adept al unei construcții solide, și-a dovedit de mult apetența pentru clasicii „veșnic tineri”. Este și cazul ultimei sale montări care rescrie dramatic cinci dintre cele mai percutante nuvele ale lui Kafka: Procesul, Metamorfoza, O dare de seamă pentru o Academie, Verdictul şi Colonia penitenciară. Prin mecanisme teatrale construite ca la carte, regizorul unifică cele cinci scrieri într-o viziune puternic dramatică. Are el o știință a respirației scenice ample, cu text și subtext, cu înțelesuri care se încheagă din planurile subiacente, cu adevăruri etern valabile livrate în formule scenice riguros concepute. 
 „Acolo, în abisul personal al ființei, dorm și visează întrebările care ne tulbură, pe care uneori le uităm, dar care vin uneori peste noi. Poate de aceea există o seducție intensă în povestirile lui Kafka, ele ne trezesc impresii familiare, aparent uitate, dar care se animă în timpul lecturii, sunt ca visele mari ale omenirii, cele pe care le visăm toți, vise care par să dezvăluie și să ascundă în același timp ceva esențial, tulburător”, ne amintește Dragoș Galgoțiu. 
Kafka. 5 vise face parte din genul de teatru clasic, cu o retorică ușor de recunoscut, care acoperă suprafețe ideatice întinse. Iar bagheta lui Dragoș Galgoțiu desenează scenic cu o bogăție de mijloace dramatice, dintre care nu lipsesc dansul, scenele mute și, bineînțeles... performanțele actoricești. Ionel Mihăilescu, Radu Amzulescu, Valentin Popescu, Mihai Smarandache, Laurențiu Lazăr, Anca Dumitra (ultima – o surpriză minunată) regalează publicul prin adevărate recitaluri în cadrul unui spectacol esențializat în care metafora ocupă, nu de puține ori, prim-planul.

cronici

Alina Epingeac, Lumea monocromă a viselor noastre. Kafka. 5 vise, Yorick.ro

„Spectacolul de la Sala Studio are marele merit de a crea o lume. Nu doar la nivel declarativ; cu un limbaj asumat, cu legi lipsite de logică diurnă, dar perfect organice şi funcţionale şi, mai ales, o poezie în mişcare. Poate, în detrimentul poveştii. Dar opţiunea regizorală este perfect validă în condiţiile în care este puţin probabil ca spectatorii să nu cunoască întâmplările ciudate pe care Kafka le-a imaiginat pentru Joseph K sau Gregor Samsa.” 

Ileana Lucaciu, Ce vrea să transmită acest spectacol?…, în Spectator

„Tagicomicul lui Kafka este anulat de acest spectacol confuz, cu pretenții de a șoca prin amestecul neinspirat de momente, ca într-un ghiveci a tot felul de legume, fără sare și piper. Se amestecă stiluri teatrale diferite prin care se încearcă ilustrarea unor întâmplări bizare dintr-o lume bolnavă, nebună. Spectacolul care durează aproximativ două ceasuri și jumătate devine plictisitor prin lipsa comunicării intențiilor de condamnare a acestei lumi iraționale, de provocare la emoție.”

trailer

kafka-afis

Dragoș Galgoțiu: 
„Prin Kafka intuim răspunsuri la întrebările fără răspuns, dar odată atins, odată văzut, sensul pare să se risipească așa cum dispar dimineața acele vise teribile în care am avut impresia că ni s-a revelat ceva care pare de neatins. Impresia atingerii însă rămâne, e intensă, tulburătoare. Așa îl simt eu pe Kafka.”

kafkaaa

kafka-2

kafka-3

kafka-4