„Povestea mea? Povestea ta!”

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Cristina Rusiecki | 11 februarie 2018 |

Un securist te-a anchetat și te-a băgat în pușcărie cînd fetița ta avea doi ani. Pentru că ai scris o poveste pentru copii! Ți-a bătut nevasta și a silit-o să divorțeze. Cînd te-ai întors de la închisoare, fetița nu te-a mai recunoscut. Nu uiți niciodată că ți-a spus „nene” în loc de „tată”. Ei bine, imaginează-ți că ești în cazul acesta. Care sînt șansele să-l ierți pe torționar? Vei putea conviețui cu el? Bun, să zicem că rațional și uman îl ierți. Dar poți să uiți? Față în față, o să reușești ca zgura emoțiilor să nu-ți întunece judecata?

Timp de douăzeci și opt de ani m-am tot întrebat de ce nu se nasc spectacole cu adevărat relevante despre ororile din comunism. Că doar epoca a furnizat atîta substanță dramatică! De ce în montările dedicate perioadei respective au prevalat joculețele teatrale, improvizația, micile artificii ale teatrului documentar în pofida adevărului? Vorba aia, un adevăr cît China și URSS la un loc. Nu am găsit încă răspunsul.

Dacă spiritul comunitar este atît de greu de clădit azi în România, aceasta se datorează, cu siguranță, neîncrederii și suspiciunii moștenite din comunism. Un regim în care se spune că o treime din populație era formată din delatori. Nu neapărat toți din convingere, ci ca urmare a șantajului, a torturii sau a amenințărilor la adresa familiei. După douăzeci și opt de ani, în sfîrșit, un spectacol (Poveste din Transilvania, producție a Centrului Multimedia Studio Act, Oradea) vorbește despre aceste realități pe care se grefează și tensiunile dintre maghiari și români. Acțiunea se petrece la Tîrgu Mureș, motiv pentru care montarea este bilingvă, supratitrată în română și maghiară. Mai mult, spectacolul abordează momentul martie ’90, cu atrocitățile dintre cele două tabere, bine orchestrate, astfel încît să justifice înființarea SRI. Wow!, prima dată în douăzeci și opt de ani cînd într-un spectacol despre tensiunile dintre români și maghiari se menționează acest fapt! O adevărată performanță față de edulcorarea din montările de pînă acum.

Oricît de puțin probabilă li s-ar putea părea povestea unora, dramaturgul George Ștefan a consemnat dramatic exact istoria familiei regizorului Andi Gherghe. A urmărit-o timp de trei generații, fiecare cu adevărul său istoric și cu tiparele mentale pe care le sădește. Cîteva poncife ideologizante contextualizează audio diferitele perioade în care se petrece acțiunea: propaganda stalinistă, realizările lui Gheorghiu-Dej, comunismul lui Ceaușescu, discursul său care justifică sărăcia, foamea și frigul prin graba de a plăti datoriile externe, singurul moment de înfruntare pe față din partea lui Pîrvulescu în timpul unui congres P.C.R. Apoi, un fragment din discursul unsuros al lui Iliescu despre democrație, plus un comentator media de azi vorbind despre plaga sorosistă, aceea care ne deturnează de la drumul nostru drept românesc.

Povestea are mai mult dramatism și mai multă relevanță decît oricare dintre spectacolele românești despre comunism și pentru că textul lui George Ștefan este excelent structurat, logic și cronologic. O construcție episodică, din tablouri scurte, în care actorii rămîn pe scenă pe tot parcursul spectacolului. Regizorul Andi Gherghe creează relații, urmărește tensiunile dintre cele două familii, cea a disidentului și cea a securistului, oferind fiecărui actor momente în care strălucește. Poate că Andi Gherghe reușește spectacolele cele mai pline de substanță, de adevăr și de impact din întregul spectru de teatru politic de la noi și pentru că nu abandonează construcția clasică în favoarea non-linearului, nici povestea în favoarea non-dramaticului, nici relațiile între personaje în favoarea succesiunii de monologuri. Adevărul politic și realitățile umane sînt îmbrăcate într-o poveste realistă, absolut credibilă, absolut verosimilă, și pe deasupra bine interpretată, care se întinde pe trei generații.

Cea dintîi este cea pustiită de teroarea primelor decenii de comunism. La nici un metru de public, actorul Gyula Kocsis figurează, cu cît mai economic cu atît mai impresionant, umilințele pe care orice om demn – în cazul acesta, unul care a scris povești pentru copii, păcătuind doar prin a visa la o țară liberă – le-a avut de suferit în comunism. Fața lui din timpul anchetei, privirea, reacțiile la fiecare turnură pe care aceasta o ia, după manual – întîi, intimidare, apoi prietenie și înțelegere din partea securistului, pe urmă, insulte și înjurături sfîrșite prin violență, pentru ca potentatul să marcheze încă un delator în istoria neamului –, nu pot decît să trezească empatia publicului. În timp ce securistul urmează pașii tipici dintr-un sistem dictatorial, minimalizare, încălcarea demnității, umilire, privirea pe jumătate furișată a lui Gyula Kocsis, gura, înclinarea capului exprimă perfect așteptarea, rezerva și tensiunea. Dacă actorul reușește să imprime personajului un strat remarcabil de adîncime este și pentru că dramaturgul are înțelepciunea să nu lase nimic în alb și negru. După cum într-un anumit moment, scriitorul de povești rămîne modelul de demnitate și de rezistență, exact așa, într-un altul, mai de tinerețe, se lăsase dus de clișeele și de ura deversate sub umbrela naționalismului. Iată de ce manipularea este atît de ușoară și de partea românească, și de cea maghiară. Iată de ce Securitatea nici măcar nu a trebuit să muncească prea mult ca să aibă motiv să se reînființeze oficial.

Dacă disidentul maghiar își va crește copilul cu rigiditate și severitate, fără să uite niciodată acel „nene”, securistul se umanizează tocmai datorită culorilor pe care i le dă paternitatea protectoare (ponderat în mijloace, Richard Balint lasă să se vadă exact atît cît trebuie din interiorul personajului). Spectacolul nu judecă, nu aruncă anatema, nici nu încearcă să rezolve ceva. Doar analizează complexitatea relațiilor umane dintre baricadele adverse ale sistemului. Paradoxal, viața le va armoniza pe cît permit barierele insurmontabile dintre ele, pe măsură ce dragostea va încrucișa cele două tabere și nații, fiu de securist român cu fiică de disident maghiar. Cum pot copiii să gestioneze tarele acestei moșteniri afective?

Suferind din cauza dezaprobării paterne, dar și a răcelii și severității tatălui pe parcursul întreagii copilării, fata are de ales între dragoste și respectul pentru figura nefericită a tatălui, neîndurător față de opțiunea ei. Cu prezență sigură, față mobilă și o privire deosebit de expresivă, actrița Pitz Melinda reușește performanța de a transmite un continuum emoțional. În tabăra cealaltă, în poziția de tată securist acuzat de fiu (temperament sincer și solar în interpretarea lui Alin Stanciu), omul sistemului se umanizează în culorile paternității protectoare. Din nou, este meritul creatorilor să nu-l fi lăsat pe securist în monocromie schematică, ci să-l nuanțeze în tușele dezgustului față de metodele sistemului pe care l-a servit, încercînd să repare cîte ceva prin puținul bine făcut în decembrie ’89.

Spectacolul este închis circular, între coperțile prezentului, căci intrarea și ieșirea din poveste se petrece cu ajutorul generației de azi, nepoții (Eugen Neag și Ciprian Ciuciu) celor despre care a fost vorba la început. A venit rîndul lor să gestioneze și să vindece rănile trecutului. Cum o vor face?

Centrul Multimedia Studio Act, Oradea

Poveste din Transilvania

de George Ștefan

Regia: Andi Gherghe

Scenografia: Cristina Breteanu

Distribuția

Alin Stanciu

Pitz Melinda

Kocsis Gyula

Richard Balint

Ciprian Ciuciu

Eugen Neag

Foto: Remus Toderici

Print Friendly, PDF & Email

În aceeași categorie

Art yourself: Războiul nu a început încă

”Războiul nu a început încă”, de De Mikhail Durnenkov - Traducerea: Raluca Rădulescu - Producător: Teatrul Toma Caragiu Ploiești...

Suflete plutind pe aripile unor avioane de hîrtie

Adolescenţi, elevi de liceu, copii mari cu un psihic fragil şi vulnerabil cărora le lipseşte apropierea şi susţinerea părinţilor...

Platforma Internaţională de Teatru #4

Bucureștiul se află în plin sezon al festivalurilor de teatru. Publicul are o paletă largă de opțiuni în funcție...

Despre tovarăși și domni

După trilogia TRISTORY - trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite, spectacole care pornesc de la mituri și povești tradiționale românești, tinerii...

FIDC 2017 la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov (video)

Cum s-a văzut Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană. Primele seri Noiembrie 2017, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov vezi programul Festivalului...