Tablou de război: „No Man’s Land”

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: Ilinca Urmuzache | 14 aprilie 2017 |

No Man’s land este un spectacol despre oameni. Pretextul este, într-adevăr războiul interminabil dintre (oricare) două tabere, dar, în acest caz, cel dintre sârbi și bosniaci. Spectacolul se bazează pe filmul de Oscar cu același nume al lui Danis Tancović, concentrat nu doar pe sublinierea absurdității războiului, dar, mai ales, pe distribuirea vinei comune. Indiferent de tabăra care ar fi pornit conflictul, niciuna dintre ele nu pare să încerce să îl înceteze. În adaptarea de la Teatrul Național din București, textul vorbește despre situațiile care îi forțează pe sârbi și pe bosniaci să fie dușmani, deși relațiile dintre ei sunt, la bază, de prietenie.

Personajele cheie sunt un soldat sârb, Nino (Ciprian Nicula) și un soldat bosniac, Ciki (Richard Bovnoczki) care sunt prinși împreună în tranșee, între cele două tabere, în așa numitul no man’s land. Cei doi sunt soldați, în mod clar, extrem de diferiți în ceea ce privește experiența, fie ea de viață ori de război. Nino se află pe front de trei zile și este un tânăr de nici 20 de ani, aruncat direct în zona de conflict. Ciki, pe altă parte este trecut prin greutățile tranșeelor și este vizibil afectat de pierderea unui prieten bun, Cera (interpretat de Mihai Călin). Sub corpul lui Cera, este pusă o mină săltăreață care se activează doar în momentul în care el lui este mutat. În general oamenii reacționează extrem de diferit în situații critice: fie că intră într-o stare de panică și devin violenți, fie se găsesc incapabili să acționeze în vreun fel. În ciuda presiunii situației, Nino și Ciki reușesc să comunice și să descopere lucruri unul despre celălalt, ajungând să se întrebe chiar de posibilitatea unei prietenii reale dintre ei în cazul în care războiul nu ar fi început. E adevărat, discuțiile dintre cei doi se învârt, în mod special, în jurul motivului izbucnirii conflictului, fiecare atacându-l pe celălalt, orbiți de un absurd naționalism: „Ai voștri nu se opresc niciodată!”. Vina este aruncată de ambele părți. În mijlocul certurilor dintre Ciki și Nino, însă, Cera se trezește și devine un fel de martor-arbitru al discuțiilor lor. Replica lui cheie „Ce contează cine a început? Suntem cu toții în același rahat” subliniază ridicolul situației în care se află ambele tabere care luptă pentru interese în care nu se regăesc.

Personajele care completează imaginea acestui tablou de război sunt, în primul rând, ceilalți soldați de pe front, atât sârbi, cât și bosniaci, care încearcă într-o manieră pașnică să își dea seama de ce anume se întâmplă în zona în care se află cei doi. Apoi sunt ștrumfii UNPROFOR, o brigadă a ONU neutră politic în acest conflict, care intervin doar pentru a salva răniții și, în cele din urmă, sunt jurnaliștii care relatează doar parțial știrile de pe front și care alimentează furia taberelor prin subiectivismul reportajelor. Poate că spectacolul s-ar fi putut juca în doar trei personaje, da. Însă toate intervențiile soldaților, a ștrumfilor sau a reporterilor, au rolul lor bine definit și completează armonios tabloul de război din No Man’s land.

Regizorul Alexander Morfov a colaborat excelent cu scenograful Nikola Toromanov și împreună au creat un spectacol complet și complex. Actorii din distribuție se mulează excelent pe roluri și pun în valoare exact adâncurile naturii umane chiar și în cele mai aspre condiții. Detaliile scenografice sunt remarcabile: de la un semn al păcii timid desenat pe casetofonul de pe scenă, la steagurile mândre ale fiecărei tabere, spectatorii sunt bine ancorați în tranșeele imaginate ale producției. Iar dacă nici subiectul dur al războiului și nici maniera amuzantă în care este creată atmosfera, în fond, amară, nu sunt pe placul unui spectator foarte critic, atunci, cu siguranță ilustrația muzicală va fi, căci nu cred că s-a născut acela care să reziste în fața lui Bob Dylan, Dire Straits, The Doors și Johnny Cash într-un singur spectacol.

No Man's Land

de Danis Tanović

Traducere: Andrei Marinescu

Regie și adaptare: Alexander Morfov

Asistent regie: Claudia Machedon

Ilustrație muzicală: Alexander Morfov

Decor: Nikola Toromanov

Asistent decor: Ioana Iliescu

Costume: Andrada Chiriac

Light design: Chris Jaeger

Lupte scenice: Attila Nemeș

Translator repetiții: Iulia Bahovski

Regia tehnică: Silviu Negulete

Video: Andrei Florea

Lumini: Ionel Docan

Operator orgă lumini: Cristian Simion

Sunet: Aurel Sima, Florin Necșoiu

 

Distribuție

Cera: Mihai Călin

Ciki: Richard Bovnoczki

Nino: Ciprian Nicula

Rambo / Generalul Schwartz: Marcelo-S. Cobzariu

Sergentul Marchand: Rareș Florin Stoica

Căpitanul Dubois: Mihai Munteniţă

Pierre, soldat Unprofor: Ionuț Toader

Georges, soldat Unprofor: Andrei Atabay

Mile, ofițer sârb: Denis Hanganu                              

Bosko, soldat sârb: Vitalie Bichir

Celo, ofițer bosniac: Eduard Adam

Emir, soldat bosniac: Mădălin Mandin

Mirza, soldat bosniac: Adrian Iosif Pop                            

Sergentul Müller, genist: George Piștereanu

Jane Livingstone, reporter CNN: Alexandra Sălceanu/Aylin Cadîr

Martha: Fulvia Folosea

Soldați / Reporteri: Nicolae Dumitru, Ionuț Niculae, Aurel Ungureanu, Silviu Negulete                          

Foto: Florin Ghioca