Viaţa într-un buzunar sau pâinea noastră cea de toate zilele. „Buzunarul cu pâine”, de Matei Vişniec

Print Friendly
Spectacol | Autor: Dragoş N. Savu | 25 august 2016 |

Să avem, stimaţi oameni, bunul-simţ de a recunoaşte că într-un buzunar poate încăpea o viaţă. Da, bun-simţ! Orice fel de viaţă – depravată, plină de împliniri, ştearsă... Şi mai trebuie să recunoaştem că într-un buzunar se pot regăsi felurite amintiri pe care le-am trăit inconştient.

Noaptea. Lumina palidă a lunii se loveşte de chipurile noastre, de chipurile lor, ale celor doi domni în care se reflectă căutarea adevărului universal şi-n care se regăseşte, în adâncurile sufletelor lor, inefabilul. 
Minimalismul existent în textul lui Matei Vişniec provoacă starea de incertitudine chiar de la începutul drumului, reflectând asupra condiţiei umane din care reiese neutralismul bipolar al omului-societate: „Ăştia nu sunt oameni”, „Nu-s”, „Nici nu ştii cum să-i numeşti”, „Nemernici, cum altfel?”. Cum altfel am putea privi un neant în care o fiinţă îşi caută existenţa?! Sau cum am putea deveni prezenţi într-un spaţiu absent?! Răspunsurile se află printre noi, mişună şi caută oamenii sinceri cărora să le poată oferi o alinare, o speranţă, o secundă-n plus.

Alexandru Nagy şi Ştefan Pavel produc senzaţia aceea pe care o aveai în centrul oraşului, atunci când erai dezorientat şi nu ştiai dacă drumul din dreapta ta e cel bun sau cel din stânga, ori în supermarket, când te aflai în faţa raftului cu pâine, holbându-te la zecile de  produse de panificaţie, neştiind care-i cel mai bun, cel mai proaspăt, cu sau fără gluten, cu sau fără tărâţe, care-i pâinea albă sau neagră, care-i pâinea cea de toate zilele sau cea de toate lunile pământului. Dialogurile sunt parcă efemere. Cei doi Domni, cel cu Baston şi cel cu Pălărie se joacă, se joacă mult, o joacă prin replici altoite cu versatile cuvinte, cu gesturi întruchipate. Iată, deci, „teoria căutării”, a ceva ce nu poate exista decât în mintea omului, a ceva ce poate deveni un vis sau un coşmar. Şi trebuie să vorbim şi de sinceritatea scenică, de sinceritatea aflată-n corpurile şi-n minţile celor doi. O sinceritate care te face să te gândeşti dacă vei mai minţi vreodată sau dacă vei schimba sensul adevărului. Dacă sensul adevărului poate fi schimbat. Un spectacol articulat, simplificat, un fragment de viaţă care provoacă mişcări interioare, mişcări cardiace, un spectacol independent de orice, mai puţin de oameni (de viaţă).

Irosirea timpului pentru căutarea adevărului dintr-o fântână duce la periclitarea existenţei. Cu toate acestea, Domnul cu Baston (Alexandru Nagy) şi Domnul cu Pălărie (Ştefan Pavel) conturează cele două extremităţi ale existenţei: a te naşte şi a muri. A fi tu însuţi un buzunar – acesta pare a fi adevărul. Să cercetezi sensul unui fapt nedescoperit încă, să analizezi adevărul simplu despre om, să cauţi subtilităţile existenţei, asta înseamnă să te arunci în spaţiul în care „un buzunar avea o pâine fragmentată” şi-n care „o pietricită aruncată-ntr-o fântână te poate lovi pe tine însuţi”. Să crezi în absurd aşa cum crezi în realitate şi să fii tu însuţi pâinea ta cea de toate zilele. Sau să te uiţi în oglinda fântânii şi să vezi lumea din jurul tău, cu bune şi cu rele, cu adevăruri şi falsităţi, aşa cum e ea, lumea ta sau a nimănui.

Text şi fotografie: Dragoş N. Savu

BCP-_-Dragos-N.-Savu---1

BCP-Dragos-N.-Savu---3

Buzunarul cu pâine

De: Matei Vişniec
Cu: Alexandru Nagy şi Ştefan Pavel
Regia: Colectivă
Spectacol produs de: T.I.P. şi 8pt

Spectacolul a fost selectat în Festivalul Internaţional de Teatru Independent Undercloud şi a avut reprezentaţia în data de 22 august 2016, la Sala Bolţilor, ARCUB - Gabroveni