Reenactment – Bucureștii sub ocupație

Print Friendly, PDF & Email
Videoplus | Autor: Nicu Ilie | 24 septembrie 2017 |

Față în față cu războiul la muzeul municipal

Comemorarea centenarului

Azi îl numim Primul Război Mondial și îl scriem – ca și cum ar binemerita – cu majuscule. În epocă i s-a spus marele război. Amploarea lui și atrocitățile provocate îi luaseră prin surprindere pe oamenii de acum 100 de ani și l-au numit așa nu doar pentru a-l deosebi de alte conflicte europene, dar și pentru că nimeni nu și-ar fi imaginat că poate veni un război și mai mare, și mai atroce. 

Proiect editorial apărut cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Există rezonanțe ideologice încă active care nu permit o privire complet obiectivă asupra evenimentelor de acum o sută de ani. Detaliile intrării României în război contra vechilor săi aliați, bătăliile inițiale, precum și luptele dure purtate de armata română pe frontul din Moldova sunt larg cunoscute. Culisele deciziilor politice și existența unor tabere pro-germane înainte, dar și pe durata războiului, au fost lămurite recent, prin cărți precum „Germanofilii” a lui Lucian Boia sau „Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial” a lui Alin Ciupală. 

Rămân însă destule pete albe în cunoașterea publică a acestui război. Muzeul Municipiului București a deschis la Palatul Suțu o mică expoziție ce reconstituie nuanțat regimul ocupației germane a Capitalei între 1916 și 1918. Lansarea expoziției a permis un moment festiv ce a inclus, pe lângă prezentarea expoziției și a evenimentului pe care aceasta îl descrie, și un mic reenactment, o reconstituire dacă nu a confruntării militare, a vieții militare din acei ani, cu participarea asociațiilor Tradiția Militară și Deutsche Freikorps.

Această prezentare necesită JavaScript.