UN ARTICOL DE GABRIELA LUPU

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de Chirițele Adei Milea sunt cel mai mare fan. Nu există bucurie mai mare decât să îi auzi pe actorii Naționalului din Cluj începându-și spectacolul cu „Bine ați venit la Teatrul Național din Iași ăăăă Cluj” și apoi să o vezi în toată splendoarea ei pe Coana Chirița făcându-și numărul, numerele.

Anca Hanu este nu doar una dintre cele mai mari Chirițe ale istoriei lungi de Chirițe, ci și una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Și actriță, și compozitoare, și cântăreață, ai sentimentul că nimic nu îi este imposibil. Cântă și joacă de îți mută mintea din loc. Și are lângă ea poate cea mai muzicală și mai veselă „gașcă” de actori români (că actorii unguri știm că sunt cu toții muzicali): Sânziana Tarța, Matei Rotaru, Radu Dogaru, Cornel Răileanu (cum bate marele actor clujean la tobe, mai rar așa ceva), Mihnea Blidariu, Cristian Rigman, Miron Maxim.

Dacă a sta în carantină este pentru cei mai mulți un lucru chinuitor, coana Chirița își găsește de lucru chiar dacă la început urlă din răsputeri pe o super melodie rock: „Trădătoriloooor!!!!”. Încercările ei de a se sustrage carantinei sunt sortite eșecului căci are drept gardieni doi roboți iar ăștia nu știu ce înseamnă șpagă și trafic de influență, armele preferate ale coanei Chirița. „Șpăguță”? Termen neidentificat.” Roboții nu știu ce înseamnă „bani”. „Bani?” „Termen neidentificat.” Nu știu ce înseamnă „dușmani”. „Dușmani?” „Termen neidentificat.” (Cred că în condițiile astea nici „manele” nu ar ști ce înseamnă.)

Chirița în carantină este un galop de sănătate. O nebunie de spectacol cu o nebunie de muzică și cu o nebunie de trupă. O „bulină” antidepresivă.