În cronicile literare din reviste, traducătorul este fie neglijat, fie ignorat complet

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 10 octombrie 2016 |
Pentru cine şi pentru ce traduceţi?

Nu mi-am pus niciodată această întrebare. Traduc, în primul rând, pentru mine. Aş minţi dacă aş spune că traduc pentru altcineva. Pentru că a traduce a ajuns să fie raţiunea mea de a fi. Acestea par a fi cuvinte mari, dar nu sunt. Ele exprimă exact ceea ce simt şi fac eu începând cu anul 1983, când Editura Univers mi-a publicat prima traducere din Kadaré. Activitatea de ziarist rămâne mereu pe planul doi, iar cea de scriitor, pe trei. Dacă n-aş mai putea traduce, dintr-un motiv sau altul, mi-ar fi greu să spun ce aş putea face.

Dar în cazul meu mai e ceva. Limba albaneză are puţini cunoscători la noi, majoritatea sunt albanezi stabiliţi în România. Să mă ierte aceştia, dar îi numeri pe degetele de la o mână pe cei care stăpânesc perfect, la nuanţa cea mai fină, limba română. Sunt momente în care îmi spun că gata, am făcut destul, ar trebui să mă retrag.

Subliniez că am publicat în jur de patruzeci de volume traduse din limba albaneză, majoritatea din Ismail Kadaré. Numai că nu mă îndur să las traducerile din Kadaré, pentru că veni vorba despre el, pe mâna altcuiva. Parcă aş avea o datorie faţă de acest scriitor, care mi-a fost şi profesor de literatură universală la Tirana. O datorie pe care aş vrea s-o duc până la capăt. Sună oarecum egoist, dar trebuie să fiu sincer cu dvs.

N-am tradus niciodată pentru bani (ştiţi că editurile noastre plătesc prost), deşi respectul de sine şi respectul altora se exprimă şi în nivelul sumelor cu care eşti plătit. Dar asta e o altă problemă.

Cum a început aventura traducerii? Cum v-ați apropiat de limba din care traduceți?

Eu am studiat limba şi literatura albaneză la Tirana, în anii ’70. Erau anii celei mai crunte dictaturi comuniste, copiată după modelul stalinist. Nu mă pot lăuda cu o studenţie veselă, aşa cum aş fi avut poate în România. Atmosfera era tensionată, iar literatura se învârtea în cercul realismului socialist. Singurul care a reuşit să rupă această plasă mortală a fost (acelaşi) Kadaré. Lucrarea de diplomă, cu care am absolvit facultatea, a avut ca temă tot opera acestui scriitor.

Întorcându-mă în ţară, la sfârşitul studiilor, am adus o valiză întreagă cu autori albanezi, cărţile lui Ismail Kadaré fiind, fireşte, majoritatea. Era perioada consacrării lui pe plan european, aşa că una dintre editurile care publicau literatură străină, Univers, mi-a propus să-i traduc o carte. M-am gândit la Cronică în piatră, roman la care ţineam mult de tot, şi l-am tradus. A apărut în 1983, iar de atunci am mai publicat douăzeci și șase de titluri din acelaşi scriitor: romane, nuvele, povestiri şi poeme.

Pot spune că studenţia mea sărăcăcioasă în Albania a avut şi o parte bună: am cunoscut o limbă rară şi un popor care a dat lumii câteva personalităţi proeminente. Mă gândesc, în primul rând, la Kadaré şi la Maica Tereza, de curând canonizată.

La început, ați avut un model de traducător? A rămas același? V-ați schimbat abordarea de-a lungul anilor?

Nu, n-am avut niciun model. Dimpotrivă, am respins modelele. Vă dau un singur exemplu. Cu câţiva ani înainte de a mă apuca de Generalul armatei moarte, apărut în 2002, la Polirom, am citit traducerea anterioară, a lui Foqion Miciacio, publicată în 1973. O traducere bună, de altfel. Când am început să traduc eu romanul, am ascuns versiunea lui Miciacio în fundul bibliotecii, ca să nu fiu tentat să mă verific cu ea. Am ignorat-o complet, am lucrat ca şi când aş fi fost doar eu şi romanul lui Kadaré. Iar traducerea mea a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, în anul 2003.

Cum vă alegeţi cărţile? Sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

În prezent, am o înţelegere cu Editura Humanitas, cu dna Denisa Comănescu în speţă, conform căreia vom publica tot ce apare din Kadaré. Am predat deja un volum de nuvele, iar în planul pe anul viitor este cel mai recent roman semnat de autor, Kukulla (Păpuşa), carte apărută la Tirana, în 2015. Volumul de nuvele a fost propunerea mea, Kukulla, cerinţa agentului literar care îl reprezintă pe autor, de care editura trebuie să ţină cont.

În privinţa celorlalţi autori albanezi traduşi, în majoritatea cazurilor ei apelează la mine, căci titlul neoficial de „traducător al lui Kadaré” îmi aduce multe comenzi. Pot să spun, fără modestie, că în Albania sunt un fel de „Gică de la sculărie”, adică mult mai cunoscut şi mai galonat decât în România.

Cea mai docilă carte pe care aţi avut-o de tradus? Dar cea mai nărăvaşă?

Orice carte care îmi place, pe care o lucrez cu plăcere, este o carte „docilă”. În schimb, dacă am pe mână ceva mai indigest, o carte greoaie, scrisă în dialect, la care trebuie să consult mai des dicţionarul, aceea e muncă silnică. De asta am şi renunţat, în câteva cazuri, la unele traduceri şi le-am oferit unui coleg sau altuia.

Se schimbă treaba iarăşi, inevitabil, când vorbim despre Kadaré. Am tradus din el atât de mult, încât am intrat perfect în stilul şi gândirea lui filosofică, care-mi vin mănuşă. Poate că aici are o „vină” şi originea mea brăileană. Am crescut şi m-am format într-un oraş cosmopolit, în Brăila anilor ’60, în care o mulţime de etnii, mai ales balcanice, convieţuiau fără probleme. Într-un oraş în care cofeturile şi braga erau produse de Andronic, cornurile cu miere şi siropul de trandafiri, de Marcopol, iar cinematograful din centru era „la Pasalacu” (Passa l’acqua). M-am format în Urbea lui Panait Istrati, unde era imposibil să nu te molipseşti de un balcanism colorat şi clocotitor.

O întâmplare amuzantă din cariera de traducător?

Mi-e greu să găsesc o întâmplare amuzantă. Doar una ciudată, de la începutul activităţii mele ca traducător, când lucram la Cronică în piatră şi nu aveam niciun pic de experienţă în meserie. Lucrând, am aşezat textul în pagină fără să ţin seama de paragrafele textului original, organizându-l aşadar după capul meu, în paragrafe aşezate aiurea. Practic, rupeam paragrafele autorului şi cream propriile mele paragrafe, după capul meu. După ce am terminat, mi-am dat seama cu groază că textul nu trebuia să arate aşa, ci rânduit conform originalului, care avea logica lui. Aşa că ar fi trebuit să mai bat încă o dată tot romanul la maşină, lucru care mă exaspera. Am apelat, aşadar, contra cost, la o dactilografă profesionistă şi, în final, totul s-a rezolvat cu bine, iar textul arăta ca în originalul albanez.

Ce înseamnă fidelitatea faţă de textul original? Cât este acolo din autor, cât este din traducător?

Desigur că un traducător trebuie să fie fidel textului original, dar în niciun caz la modul absolut. Eu am un principiu: o carte tradusă bine trebuie să sune ca şi când ar fi scrisă în româneşte. Pentru asta, niciodată nu respect la punct şi virgulă textul original. Dimpotrivă: îmi place să strecor proverbe şi zicători româneşti, când e cazul chiar arhaisme sau, de ce nu, expresii din argou ş.a.m.d. Aici se mai ridică o problemă, şi anume receptivitatea diferitelor categorii de cititori. De pildă, uneori trebuie să fiu foarte atent la ceea ce scriu gândindu-mă că, probabil, există o categorie de cititori care nu înţeleg unele cuvinte, expresii etc. din textul meu. Care nu au cultura necesară înţelegerii lor. Atunci mă întreb cum ar fi mai bine: să mă aplec eu la înţelegerea lor, să aleg cuvinte mai uzuale, sau să-i provoc, să-i fac să deschidă DEX-ul şi să înveţe. E o dilemă pe care uneori o rezolv, alteori, nu.

Care sunt ingredientele unui bun traducător?

Multă lume nu înţelege că munca de traducere e una de creaţie, că produsul final nu mai este al scriitorului X sau Y, ci totalmente al meu. Kadaré în limba română aparţine literaturii române, este o operă literară românească. Iar autorul ei sunt eu. De asta mi se pare total nefiresc faptul că, în cronicile literare din reviste, traducătorul este fie neglijat, fie ignorat complet. Din păcate, o asemenea atitudine este încurajată chiar de autorităţile literare de la noi, care consideră traducerea o activitate de mâna a doua. Aceştia uită că editurile susţin producţia literară românească publicând traduceri. Ca să mă întorc la întrebarea dvs., eu cred că un traducător bun trebuie să ştie, înainte de toate, limba în care traduce. Şi nu mă refer la chestiuni obligatorii, gramatică, topică ş.a., ci la fineţuri pe care nu i le poţi pretinde unui vorbitor obişnuit. Mai mult decât limba din care traduce, un traducător bun trebuie s-o cunoască perfect pe cea în care traduce. Apoi vin celelalte: tenacitatea, bunul-gust, chiar rezistenţa fizică. Am comparat întotdeauna traducerea unei cărţi cu un examen la matematică, unde fiecare frază este o problemă care trebuie rezolvată. Ai certitudinea că ai luat examenul doar atunci când îţi vezi cartea în raftul librăriei. Acela e momentul de glorie al traducătorului.

Portret de traducător:
Marius Dobrescu

OLYMPUS DIGITAL CAMERAMarius Dobrescu s-a născut la Brăila, în anul 1951. Despre copilăria trăită în urbea lui Panait Istrati și în bălțile Dunării, în atmosfera cosmopolită a „orașului cu salcâmi”, va scrie în romanele Întâlnirea de la plopul ars și Comoara lui Mitana.

În anul 1970 se înscrie la Facultatea de Istorie din București, unde i-a avut ca profesori pe renumiții istorici Emil Condurachi, Ioan Nestor și Dumitru Berciu. După primul an de studii la București, pleacă cu o bursă a Statului român la Tirana (Albania), pentru a studia limba albaneză. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din capitala Albaniei în 1975, cu o lucrare despre opera lui Ismail Kadaré.

Vreme de paisprezece ani a lucrat ca bibliotecar și redactor la Biblioteca Națională a României, iar din 1990 până în 1997 a condus această instituție ca director adjunct. A condus, în calitate de director adjunct, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor. După intrarea în mass-media, a fost jurnalist la mai multe publicații, director la revista Tribuna Învățământului și redactor-șef al Agenției de știri „Amos News”. Din noiembrie 2001, odată cu apariția revistei de cultură a comunității albaneze din România, Miku i shqiptarit, al cărei fondator a fost, a ocupat funcția de redactor-șef al acestei publicații.

A publicat articole din domeniul politic și cultural în cotidianele România liberă, Adevărul, Cotidianul, Tineretul Liber și în revistele România literară, Luceafărul, Observator cultural, Adevărul literar și artistic, Secolul XX, Diverta Magazin ș.a.

S-a remarcat ca traducător al celebrului scriitor albanez Ismail Kadaré, din opera căruia a publicat până în prezent douăzeci și șase de volume, la cele mai cunoscute edituri din România. În afară de proză, a tradus din poezia și publicistica lui Kadaré în paginile de cultură ale presei românești.

A fost distins cu Premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România (2003), Premiul „Pana de argint”, acordat de Ministerul Culturii din Albania (2006), Premiul „Penița de aur”, acordat de Societatea Scriitorilor Albanezi din America (2010), Premiul „Jurnalism pentru minoritățile naționale” (2007), Medalia Recunoștinței, acordată de Președintele Albaniei Bujar Nishani (decembrie 2012), Emblema de Aur a Orașului, acordată de Primăria Korcea (iulie 2016).

Traduceri din opera lui Ismail Kadare:

Cronică în piatră, roman, Editura Univers, București 1983
Cetatea, roman, Editura Univers, București 1987
O capitală în noiembrie, roman, Editura Militară, București 1989
Aprilie spulberat, povestiri, Editura Univers, București 1990
Monstrul. Dosarul H, romane, Editura Univers, București 1999
Slujbașul de la Palatul Viselor, roman, Editura Junimea, Iași 2000

Pentru o listă a traducerilor publicate la Editura Polirom, vezi aici.

Pentru o listă a traducerilor publicate la Editura Humanitas, vezi aici.

Alte traduceri:

Philip Lindsay, Regina Christina, roman, Editura Romhelion, București, 1994
Teodor Laço, Anul tristeții, roman, Editura Clio, București, 1997
Ermir Nika, Nori reci (în colaborare cu Luan Topciu), poeme, Editura Privirea, București, 2008
Ramiz Gjini, Patria de zăpadă, povestiri, Editura Privirea, București, 2009
Fahri Balliu, Panteonul negru, roman, Editura Vremea, București, 2009
Fahri Balliu, Arhitectul, roman, Editura Vremea, București, 2010
Gjekë Marinaj, Prizonierul absenței, poeme, Editura Privirea, București, 2013
Misterul rugăciunilor, o antologie de poezie albaneză contemporană, Editura Privirea, București, 2012
Stefan Çapaliku, Allegreto Albania, dramă, Teatrul Odeon, București, 2009
Stefan Çapaliku, Ține ușa deschisă!, monodramă, Teatrul „Marin Sorescu” Craiova, 2013

Un interviu cu Marius Dobrescu, realizat de Ema Cojocaru,
pe blogul Lecturile Emei -citește