Aventura traducerii a început printr-o îndrăgosteală

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 27 septembrie 2016 |
Pentru cine şi pentru ce traduceţi?

Traduc pentru că e meseria mea, pentru că am și uitat cum era când nu traduceam, pentru că pot, pentru că în mare parte din timp îmi place, pentru că mi se propun cărți bune, uneori fabuloase, pentru mulțumirea și ușurarea de după, pentru încordarea din timpul, pentru că a ajuns să-mi placă enorm tocmai ceea ce la începuturile mele mă intimida, anume sentimentul ăsta de responsabilitate uriașă față de autorul pe care-l fac cunoscut, măcar pentru o vreme, în românește. Și sper ca situația traducătorilor români să se normalizeze la un moment dat îndeajuns încât să traduc și pentru bani.

Cum a început aventura traducerii? Cum v-ați apropiat de limba din care traduceți?

Printr-o îndrăgosteală. Aveam 24 spre 25 de ani, studiasem psihologie, începusem o formare într-un tip de psihoterapie. Alt drum, altă aventură. Numai că m-am îndrăgostit foc de un tânăr canadian frumos, care cocheta cu scriitoreala. (Țin minte că avea la sertar un roman de vreo 900 de pagini, într-o franceză arhaică foarte înflorită, din care, cu tot avântul iubirii, n-am reușit să citesc mai mult de un sfert.) Mi-am dorit atunci o colaborare care să-mi lase timp să-mi urmez iubirea (și iubitul) prin lume. Am început cu traduceri de filme pentru TVR datorită unei prietene bune, Ioana Comanac, care mi-a oferit această șansă. Țin neapărat să spun că traducerea de film e o meserie nu doar cât se poate de plăcută, ci și foarte importantă pentru calitatea limbii vorbite. Păcat că are o reputație nemeritat de proastă și că se face în condiții atât de precare în România.

Apoi, fratele meu, criticul de film Andrei Gorzo, m-a prezentat Denisei Comănescu, care a avut deschiderea să-mi dea o probă de traducere, așa începătoare cum eram. Am luat proba, am luat cartea (un thriller de Michael Crichton), am tradus-o (cam prost), am predat-o la termen. Mi s-a propus imediat alta. Și de atunci nu m-am oprit. N-am regretat niciodată.

Traduc din engleză și franceză pentru că pe astea le-am învățat de mică. N-am neapărat o preferință pentru ele, nu cunosc suficiente limbi suficient de bine încât să le ierarhizez. Mă atrage spaniola, de pildă. Învăț la ea de zor. Și am ambiția ca într-o bună zi să mă descurc în germană măcar cât să port o conversație la masa de Crăciun cu o vrednică familie austriacă de care mă leagă multe, fără să-i mai spun gazdei că a pregătit un excelent ștrudel cu gunoi (Abfallstrudel) în loc de ștrudel cu mere (Apfelstrudel).

La început, ați avut un model de traducător? A rămas același? V-ați schimbat abordarea de-a lungul anilor?

Am admirat și admir foarte mulți traducători. Când eram adolescentă, știu că remarcasem nume ca Petre Solomon sau Radu Lupan, pentru că îmi plăcea mult literatura americană. Nu știu cum mi-ar mai suna acum traducerile lor, nu le-am recitit, poate au îmbătrânit, poate nu. Apoi, țin minte că mi-a atras atenția Iris Murdoch tradusă de Antoaneta Ralian. Și rețin un moment semnificativ din facultate, pe când eram încă doar consumatoare de traduceri: am descoperit O istorie a lumii în 10½ capitole de Julian Barnes, în traducerea lui Radu Paraschivescu, care mi-a plăcut la nebunie probabil și datorită vocabularului extrem de sprințar al traducătorului. Mi-am zis „oau” și de-atunci m-am obișnuit să mă uit la numele traducătorului atunci când deschid o carte tradusă.

Nu mi-am schimbat abordarea din acest punct de vedere, adică am aceeași disponibilitate de a admira. Și am pe cine, slavă zeului traducătorilor.

Cum vă alegeţi cărţile? Sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

Ele mă aleg pe mine. Mai precis, cei trei editori cu care colaborez, Laura Albulescu, Denisa Comănescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, mă tentează care mai de care cu tot felul de bunătăți. Le mulțumesc de fiecare dată, chiar și când sunt nevoită să refuz (ba pentru că n-am timp, ba pentru că nu mă inspiră cartea). Și uite, le mulțumesc și aici. E mare lucru să-ți acorde un editor încredere și să-ți dea pe mână autori importanți. Dacă am făcut progrese ca traducătoare, e și datorită lor.

Cea mai docilă carte pe care aţi avut-o de tradus? Dar cea mai nărăvaşă?

Când capeți o brumă de experiență, devin și cărțile mai docile. În momentele mele bune, mi se pare că eu nu fac decât să mă opintesc un pic la început, ca să le dau brânci, iar ele se dau singurele de-a rostogolul, traducându-se. Senzația asta am avut-o la Vise de pe Bunker Hill de John Fante, la Muzică pentru cameleoni de Truman Capote sau la Culoarea purpurie de Alice Walker. Sper s-o mai am, e minunată.

Cel mai nărăvaș autor cu care am avut de-a face este – ce potriveală! – cel care scrie mult despre cai, Cormac McCarthy. I-am tradus Meridianul sângelui și Căluții mei, căluți frumoși și aproape că m-au doborât, mai ales prima. Pe la începuturile mele, m-am poticnit destul de rău și în Teroristul de John Updike și în Cel care cheamă ecoul de Richard Powers. Țin minte că mă plângeam prietenilor că mă simt ca un țăruș pe care cineva (autorul? pronia?) ține morțiș să-l bată ritmic în cap cu un ciocan, cu scopul declarat de a-l înfige în pământ. Senzația asta e departe de a fi minunată, sper să nu mă mai întâlnesc prea curând cu ea.

Ce înseamnă fidelitatea faţă de textul original? Cât este acolo din autor, cât este din traducător?

Fidelitate ar însemna, desigur, să fie aproape numai autorul și numai accidental traducătorul. Spun accidental pentru că nu cred că poți scăpa de manierisme, dacă traduci mult. Te poți corecta, te poate corecta și redactorul, dacă-i vigilent, dar mai scapă. Oricum, tot alergând după fidelitatea asta, traducătorul devine și el autor. Ăsta mi se pare mie a fi paradoxul atrăgător al traducerii: fidelitatea se obține adesea cu prețul unei reconstrucții radicale.

Care sunt ingredientele unui bun traducător?

În primul rând, rezistență fizică. Puțini traducători români se întrețin din traduceri literare, deci se presupune că e o muncă pe care o faci după ce ai terminat de câștigat banii de coșniță, ceea ce înseamnă un efort uriaș. (Iar dacă încerci să te întreții numai din traduceri literare, probabil că din uriaș se face patologic.) Apoi, disciplină. Tenacitate. Răbdare. Concentrare. Disponibilitate de a învăța, de a te lăsa corectat. Un pic de ureche pentru ritm, pentru dialog. Curaj. Atât. Pentru restul avem dicționare.

Portret de traducător:
Iulia Gorzo

iulia-gorzo-foto

IULIA GORZO s-a născut în Drăgășani, Vâlcea, pe 20 martie 1980. A absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Titu Maiorescu”, București, în 2003. În perioada facultății, a lucrat în producția de televiziune, ca redactor. Din 2004, a devenit traducător și, ulterior, redactor de film, traducând din engleză și franceză filme și documentare difuzate de posturi ca TVR, Discovery, BBC, MGM, TV5 etc. Din 2005, a devenit și traducător de carte, colaborând cu editurile Polirom, Humanitas Fiction și ART. Din 2014 este unul dintre membrii activi ai Asociației Traducătorilor Literari din România, ARTLIT, organizație ce militează pentru drepturile traducătorilor literari.


A tradus peste douăzeci de cărți, printre care:

Jonathan Franzen, Puritate, Editura Polirom, 2016
Alison Bechdel, Casa Veselă, Editura ART, 2016
David Cronenberg, Mistuiți, Editura Polirom, 2015
Alice Walker, Culoarea purpurie, Editura ART, 2015
Robert Bresson, Note despre cinematograf, UNATC Press, 2014
William Golding, Beznă clară, Editura Humanitas Fiction, 2014
Peter Carey, Oscar și Lucinda, Editura ART, 2013
V.S. Naipaul, Jumătate de viață, Editura ART, 2013
John Fante, Vise de pe Bunker Hill, Editura Humanitas Fiction, 2013
Philip Roth, Teatrul lui Sabbath, Editura Polirom, 2013 (Traducere recompensată, în 2013, cu Premiul Fundației „Andrei Bantaș” pentru traduceri din limba engleză)
Cormac McCarthy, Căluții mei, căluți frumoși, Editura Polirom, 2011
Cormac McCarthy, Meridianul sângelui, Editura Polirom 2011
Truman Capote, Muzică pentru cameleoni, Editura Polirom, 2009
Richard Ford, Ziua Independenței, Editura Humanitas Fiction, 2009
Christopher Moore, Evanghelia după Biff, tovarășul de joacă al lui Isus, Editura Polirom, 2008
Richard Powers, Cel care cheamă ecoul, Editura Polirom, 2008
John Updike, Teroristul, Editura Humanitas Fiction, 2006
Douglas Coupland, Toate familiile sunt psihotice, Editura Humanitas Fiction, 2008
Andrew Sean Greer, Confesiunile lui Max Tivoli, Editura Humanitas Fiction, 2006