Este o muncă atât de prost răsplătită financiar, încât ingredientul principal e pasiunea

Print Friendly, PDF & Email
Carte | Autor: Claudiu Sfirschi-Lăudat | 25 septembrie 2016 |
Pentru cine şi pentru ce traduceţi?

Traduc pentru diverse edituri din România, în principal cărții de copii, dar nu numai. Traduc pentru că-mi place meseria, dar din păcate nu pot trăi din asta, tarifele fiind foarte mici, așa că traducerea literară n-a fost niciodată singura mea sursă de venit și nici preocuparea exclusivă.

Cum a început aventura traducerii? Cum v-ați apropiat de limba din care traduceți?

Aventura traducerii a început cândva în facultate (la Litere, în Cluj) și a venit din interesul pentru literatură și limbi străine. Și s-a consolidat tot în sălile de curs ale unei universități (în București), unde am făcut un masterat de Traducerea textului literar. De limbile din care traduc m-am apropiat tot în școală.

La început, ați avut un model de traducător? A rămas același? V-ați schimbat abordarea de-a lungul anilor?

Nu, n-am avut un model de traducător. Am avut, în schimb, un profesor preferat la master, și anume pe domnul Laurențiu Zoicaș, un traducător pasionat și extrem de cultivat, cu care este mereu o plăcere să discuți despre traducere.

Cum vă alegeţi cărţile? Sau ele vă aleg pe dumneavoastră?

Nu am avut niciodată luxul acesta. Mi se propun titluri și eu le accept sau nu, dar criteriul de bază e dacă am timp sau nu să lucrez respectiva carte.

Cea mai docilă carte pe care aţi avut-o de tradus? Dar cea mai nărăvaşă?

Cea mai docilă a fost una dintre cele mai bine scrise, iar cea mai nărăvașă una care suna foarte prost în original. Cu cât e mai îndoielnic originalul, cu atât crește și efortul traducătorului. Datoria ta nu este să îndrepți stilul, evident, dar nu ți-ar plăcea nici ca produsul final să sune a traducere proastă, așa că trebuie să găsești calea de mijloc.

Ce înseamnă fidelitatea faţă de textul original? Cât este acolo din autor, cât este din traducător?

Fidelitatea față de original cred că se vede în primul rând în vocea naratoare. Și în stilul cărții, ca întreg. Nu ține de rezolvarea unei anume expresii, a vreunei plante exotice pentru care nu există denumire populară în română, de exemplu. Dacă se simte câtuși de puțin vocea traducătorului în textul final din limba țintă, atunci traducerea nu e fidelă. Nu e treaba traducătorului să se pună pe el în text. Sunt unii traducători (mai cu statut, ca să zic așa) care fac un act de mândrie din faptul că se simte pregnant marca lor într-o traducere, dar mie asta mi se pare greșit și inacceptabil.

Care sunt ingredientele unui bun traducător?

Vă răspund pentru un traducător literar. Pasiune pentru literatură, pentru limbi străine, un simț ascuțit al limbii în care te exprimi și multă răbdare. Dar, revenind un pic la primul răspuns, este o muncă atât de prost răsplătită financiar (și un dezechilibru atât de mare între resursele investite de traducător și banii pe care-i încasează în schimb – în România), încât ingredientul principal e pasiunea. Altfel n-ar rezista nimeni să facă asta pe termen lung.

Portret de traducător:
Lavinia Braniște

 

lavinia-de-razvan-antonescu

Lavinia Braniște este scriitoare și traducătoare. S-a născut în 1983, la Brăila. A studiat limbi străine la Cluj-Napoca și București. A publicat volumele: Povești cu mine (Paralela 45, 2006), Cinci minute pe zi (Casa de Pariuri Literare, 2011), Escapada (Polirom, 2014), Rostogol merge acasă (Arthur, 2016), Interior zero (Polirom, 2016). A tradus peste treizeci de cărți din autori mai mult sau mai puțin cunoscuți, printre care Henry Miller, V.S.Naipaul, Kate DiCamillo, Kenneth Oppel.