Scriitori la poliţie
Volumul coordonat de Robert Șerban
Texte de:
Lavinia Bălulescu • Lavinia Branişte • Ruxandra Cesereanu • Andrei Crăciun • Oxana Silviu Dachin • Péter Demény • Sorin Gherguţ • Ioan Groşan • Florin Iaru • Nora Iuga • Florin Lăzărescu • V. Leac • Ştefan Manasia • Viorel Marineasa • Ioan T. Morar • Bogdan Munteanu • Ioana Nicolaie • Veronica D. Niculescu • Radu Paraschivescu • Bogdan O. Popescu • Alexandru Potcoavă • Daniela Raţiu • Adrian G. Romila • Radu Sergiu Ruba • Doina Ruşti • Ana Maria Sandu • Simona Sora • Moni Stănilă • Robert Şerban • Pavel Şuşară • Simona Tache • Marcel Tolcea • un cristian • Mihail Vakulovski • Radu Vancu.
Polirom, 2016
Nu știu alții cum simt, dar eu când aud de poliție, mi se pune un nod în gât și mi se strânge stomacul de parcă aș fi un infractor dat în căutare generală. Indiferent de unde mă aflu, la Biroul „Pașapoarte”, la graniță – pe vremuri, înainte de intrarea în UE, dar și acum, că oricum nu suntem în Schengen –, în trafic, ca pieton sau șofer, în orice caz, mă trec toate apele și aștept cu sufletul la gură să mi se spună că ceva nu e în ordine, că lipsește un document, că ștampila nu e suficient de rotundă sau de pătrată, că nu am plătit nu știu ce taxă, că..., că...., că.... Este, în mod clar, un sentiment „generațional” și, ca atare, fiecare reacționează în mod divers.
Dar cum e oare să fii scriitor la poliție? „Am auzit, de-a lungul timpului, multe poveşti născute din intersecţia scriitorilor cu oamenii legii, spuse de primii. Majoritatea cu haz. Toate cu tâlc. De ce n-ar sta o parte dintre ele într-o carte ? De ce să nu aflăm noi cum relaţionează cele două categorii sociale când au contact una cu alta ?”, ne informează Robert Șerban, autorul poeziilor reunite în Puțin sub linie, pe care îl regăsim în dublă calitate, de narator și coordonator al volumului Scriitori la poliție. Și ce scriitori! Unul și unul, vinovați sau nu, destăinuindu-se cu seriozitate și umor, cu elan sau sfioșenie pe parcursul a 249 de pagini: Lavinia Branişte, Florin Lăzărescu, Adrian G. Romila, Robert Şerban, Simona Tache, Oxana Silviu Dachin, Nora Iuga, Radu Paraschivescu, Moni Stănilă, Ruxandra Cesereanu, Sorin Gherguţ, Ioan Groşan, Florin Iaru, Viorel Marineasa, Ioan T. Morar, Radu Sergiu Ruba, Doina Ruşti, Ştefan Manasia, Bogdan Munteanu, Ioana Nicolaie, Veronica D. Niculescu, Bogdan O. Popescu, Daniela Raţiu, Ana Maria Sandu, Pavel Şuşară, Marcel Tolcea, un cristian, Mihail Vakulovski, Lavinia Bălulescu, Andrei Crăciun, Alexandru Potcoavă, Péter Demény, V. Leac, Simona Sora, Radu Vancu.
Nu vă voi povesti niciuna dintre „declarațiile” lor, trebuie să fie citite „nemestecate” de altcineva, doar așa vă pot garanta un banchet copios! Așa cum nicicând nu s-ar fi putut imagina când vine vorba de... poliție. Nu pot însă să nu vă dau măcar câteva indicii: de la povești cu școala de șoferi, Nefertiti și zile de examen la trofeul cu Gopo și stări pe Facebook, de la băiatul bun, „ghinionist de serviciu al șoselelor”, la drumul spre Rai via Sibiu. Nu lipsesc nici întâlnirile „pascale” cu poliția, nici politicoasele invitații la secție, nici je-m’en-fichisme-urile à la Caraion, nici locotenenții de miliţie din Constanţa. Completează lista Timişoara „dementă şi nesigură” de la sfârşitul anilor ’90, niște poliţai, niște hipioţi şi două verişoare, o tabără de literatură organizată la Babadag. Se fac, firește, declarații peste declarații, mai ales la Costinești, se ivește oricând ocazia de a întâlni polițiști „buni, şi răi, şi proşti, şi absurzi, şi neterminaţi”, se împart înjurături „în exerciţiul funcţiunii”.
Pentru a spori misterul, apar în peisaj barba lui Johnny Răducanu, sergentul Ropotan, zis „Ropo”, și, nu în utimul rând, „milițianul pierdut”, dar nu „pierdut pe strada Maiakovski”... În general, nu este o chestiune de free hugs, dar putem găsi biciclete Pegas sau chiar ceva prețios... Iar când enough is enough, tot ce vi se pare mai important e o parafă cu cod mișto – 886818 –, asta dacă nu cumva Vivaldi şi Dire Straits nu dau buzna în poveste și vă treziți cu buletinul pierdut, ca şi când n-ar fi existat niciodată. Și așa ajungeți la ultimul proces stalinist, fără să aveți acces la un milițian salvator și știind foarte bine că oricum nu purtați niciun fel de stimă pentru acestă meserie.
Se poate, bunăoară, practica înfrăţirea poliţiilor de pe cele două maluri ale Prutului, dar neapărat se explică încă de la început regulile jocului, în caz contrar, sunteți liberi să mergeți să reclamați! Se poate merge incognito sau cu acte în regulă, cu siguranța celui care știe că pe lumea asta este oricum un poliţist. Și un alt poliţist, și un alt poliţist, și un alt poliţist… zâmbind conștienți de propria lor autoritate.
Și dacă tot ce s-a spus până acum nu vă convinge, puteți să vă apucați să faceți o traducere în olandeză sau pur și simplu să vă autodenunțați! Eu nu pot decât să vă spun deschis că m-a prins acest parcurs „polițist”, mai ales că am descoperit, cu mare plăcere, că îl cunosc pe unul dintre autori. Așa că m-am înarmat cu îndrăzneală și l-am chestionat fără ocol în legătură cu ideea acestei culegeri inedite:
Într-o zi, îmi scrie pe FB prietenul meu timișorean Robert Șerban să scriu ceva într-un volum coordonat de el despre politiști. Nu demult, a murit Esterházy, și eu m-am gândit că o să-i scriu un omagiu. Oricum nu am avut o întâmplare atât de hazlie sau zguduitoare nici cu miliția, nici cu poliția, așa că asta era cel mai bine. Și așa am făcut. Cele bune. Péter Demény
Și-am încălecat pe-o șa, că vine polițiaaaaaaaaa!