Agora grecească

Herodot îl citează pe regele Cyrus al Persiei, care spunea că nu se va teme niciodată de regele unor oameni care au în mijlocul orașului lor un loc gol, special pentru a se întâlni și a-și spune unul altuia minciuni, deși jură mereu că spun adevărul. Cel puțin două lucruri reies din această relatare: regele perșilor nu înțelegea democrația, dar îi asocia foarte clar pe greci cu piața. Oricum, istoria îi va dovedi curând că a greșit când i-a luat în derâdere pe greci (Peter 1968: p. 189).
Agora a fost de timpuriu centrul comercial și politic al polisului grecesc. Se va dezvolta de la o simplă lărgire a străzii principale în epoca arhaică (700–500 a.Chr.) la un spațiu deschis și planificat în orașele grecești și romane ale Antichității târzii. Rămâne tot timpul proprietatea comunității. Evoluția arhitectonică a agorei durează secole, dar spațiul în sine ajunge la o organizare artistică abia după 500 a.Chr. Pe margine, clădiri noi iau mereu locul clădirilor mai vechi, în mijloc sunt săpate fântâni, iar cu timpul, spațiul e decorat cu statui.
Agora e o piață multifuncțională, reprezintă locul oficial de întâlnire al comitetelor oficiale, celebrările religioase din timpul sărbătorilor pot avea loc în agora, care, destul de des, e şi spațiul de desfășurare al piețele comerciale temporare. În unele perioade au loc aici întreceri sportive. Templele se află în proximitate, la fel, clădirile administrative, de obicei două: prytaneum, casa conducătorului orașului, și bouleterion, clădirea ce adăpostea consiliul format dintr-un număr limitat de bărbați, numiți de comunitate pentru a avea zi de zi grijă de treburile administrative ale așezării. Fântâna acoperită e o prezență aproape obligatorie. În scenografia agorei stoa, o colonadă acoperită, adăpostea magazine de mâncare sau de orice fel și era folosită adesea ca refugiu în timpul ploilor.

Agora ateniană arhaică începe să se dezvolte la finele secolului al VII-lea a.Chr. pe un loc din nord-vestul Acropolei, cunoscut sub numele de Kerameikos, ceea ce se traduce prin „cartierul olarilor”. O inscripție pe o piatră datată în secolul al VI-lea, „eu sunt granița agorei”, arată că spațiul era protejat prin lege. Peisistratus organizează spațiul, înlătură casele private din perimetrul agorei și o face centrul guvernământului atenian. Războaiele persane distrug templele și clădirile administrative. În perioada clasică, agora ateniană e refăcută pe același loc după mijlocul secolului al V-lea a.Chr. La dezvoltare completă va ajunge în timpul perioadei romane, când majoritatea clădirilor importante sunt la locul lor. Pe la anul 200 a.Chr., agora ateniană ocupă o suprafață de aproape 2500 mp. Panatinaicos e principala arteră care duce aici, dar majoritatea drumurilor din oraș au ca nod central agora. Zona din jur e foarte dens construită, Atena, în general, se înfățișează ca o rețea de străzi înguste și întortocheate în care doar locurile publice, agora sau Acropole, oferă scăpare din înghesuiala extremă.
Dominată încă din secolul al V-lea de templul lui Hephaistos, care se înalță până astăzi în vestul pieței, pe colina Colonos Agoraios, agora era traversată de la nord-vest la sud-est de calea ce ducea către Acropole. În epoca clasică, doar latura de apus era mărginită de clădiri: porticul lui Zeus, templul lui Apolo Patroos, templul Mamei Zeilor, unde se aflau arhivele statului, sala sfatului sau Buleterionul, Tolosul, edificiu circular care era sediul pritanilor. La sfârșitul epocii elenistice, agora Atenei oferă spectacolul unei compoziții pline de măreție, deși ansamblul se dezvoltase anterior fără un plan prestabilit, și toate laturile sunt clar delimitate de clădiri. Pe latura de sud era Helia, o clădire patrulateră impunătoare ce găzduia tribunalul popular. La est se afla porticul lui Atalos al II-lea al Pergamului, la sud, alt portic. Va fi abandonată complet odată cu sosirea, în secolul al VI-lea, a slavilor și scoasă la lumină de săpăturile arheologice ale Școlii Americane de Studii Clasice din Atena, începute în 1931, continuând până astăzi.
Desigur, între polisurile grecești existau diferențe semnificative legate de arhitectura și modul de funcționare al agorei. Agora se poate dedubla: în cetățile din câmpia Tesaliei, piața orașului este rezervată traficului și mărfurilor, în timp ce într-o a doua piață, situată, de obicei, la poalele unei coline, aveau loc exercițiile de gimnastică ale cetățenilor privilegiați. Adunarea nu-și mai păstrează numele de agora decât în cetățile de mărimea a doua, la Delfi, Naupactos sau Gortin. Ecclesia va deveni cuvântul care va desemna adunarea poporului.

Un caz particular e cel al agorei din Milet (vezi mai sus), de care se leagă numele lui Hippodamic. Sistemul de străzi în caroiaj al lui Hippodamic va deveni, începând cu secolul al V-lea a.Chr., principala modalitate de a construi orașe, folosită pretutindeni de romani. Orașul Milet e distrus de perși în 494 a.Chr. și refăcut după sistemul în caroiaj al lui Hippodamus, care regularizează și agora. Aceasta va fi formată din două secțiuni, ambele patrulatere, legate între ele prin clădirea buleterionului, un teatru și un pasaj de coloane. Secțiunea nordică se dezvoltă întâi prin construirea unei lungi stoa, colonadă ce separă piața de port, rolul acestei secțiuni a agorei fiind legat de nevoile portului și de activitatea comercială desfășurată aici. Latura nordică a agorei nordice era marcată de prytaneum. Un templu și o colonadă în formă de potcoavă sunt adăugate mai târziu pentru a-i definitiva conturul. Secțiunea sudică a agorei din Milet este compusă dintr-o suprafață centrală deschisă, rectangulară, mărginită de trei colonade, două în formă de L, conforme cu modelul rectiliniar al străzilor din oraș. Această parte a agorei era destinată activităților de recreere și activităților comerciale ce nu aveau legătură cu portul.
În ansamblu, agora din Milet este regulată, dar nu are simetrie axială, modalitate de construcție pusă în practică în epoca elenistică și apoi în cea romană. Clădirile care o mărginesc se definesc, în conformitate cu tradiția clasică grecească, prin simplitate și claritate a formelor. Arhitecții lor au avut grijă să urmeze aliniamentul propus de Hippodamos. Funcțiile agorei, aceleași ca la Atena, se lasă rezumate în patru cuvinte: religioase, politice, economice, de recreere. Spațial, agora se afla în miezul orașului și reprezenta inima lui. O privire pe harta Miletului antic pune în opoziție sistemul des de străduțe cu spațiul larg al pieței. Tipul de structură stradală și, implicit, tipul de agora imaginat de Hippodamos la Milet se va răspândi pretutindeni în lumea elenistică și, mai departe, în lumea romană.
George Michael Peter arată că piețele Greciei antice pot fi împărțite în două mari categorii. Cele care, asemeni agorei din Milet, erau gândite și construite ca spațiu arhitectural atent planificat și cele care se dezvoltau încet și liber de-a lungul timpului. Cele două modele sunt recurente, arată autorul, de-a lungul întregii istorii viitoare a piețelor (vezi Peter 1968: pp. 44 – 57).

Forumul roman

Celebra și mult tocita frază „Toate drumurile duc la Roma” poate fi fără pic de greșeală schimbată: „Toate drumurile duc în Forum Romanum.” Cel puțin așa crede, în secolul al XIX-lea, Philip Schaff, convins că la originea dictonului se afla o coloană legendară. Convergența tuturor drumurilor din Imperiu era marcată de o coloană aurită care se afla în forum. Pe ea, potrivit teoriilor istoricilor moderni, erau inscripționate distanțele dintre Roma și principalele orașe ale imperiului. Miliarium Aureum fusese ridicată acolo de Caesar, și izvoarele antice care o menționează o învăluie în mister, pentru că nu spun cu exactitate ce anume scria pe ea și nici nu precizează clar amplasamentul coloanei în forum. Toate sursele antice se referă la coloană ca la un monument foarte cunoscut. Forumul era kilometrul zero pentru lumea romană. Centrul centrului. Potrivit tradiției, legendara uniune din secolul al VIII-lea a.Chr. a triburilor, care a dus la formarea Romei, a fost simbolizată de stabilirea unei piețe comune unde a fost înălțat un templu. Astfel, de la început, Roma s-a construit în jurul pieței ei principale, forumul roman, cu instituții guvernamentale, religioase și comerciale. În epoca imperială, piața măsura aproximativ 45 m lățime și 90 m lungime, era închisă și avea o formă mai degrabă neregulată. Locul era al unei foste mlaștini asanate, folosită înainte ca cimitir, situată între Palatin, Esquillin și Capitoliu. Cele trei coline și clădirile din jur subliniau caracterul închis al pieței. Dacă la cele două capete, forumul avea o structură arhitecturală confuză, urmare a nealinierii clădirilor, care aveau și înălțimi foarte diferite, pe laterale, arhitectura urma un ritm simplu și puternic datorat coloanelor aproape identice ce împodobeau fațadele. Forumul roman cuprindea câteva locuri sacre care nu puteau fi modificate și peste care nu se putea construi nimic. Acest aspect a îngrădit de-a lungul timpului structura și evoluția pieței. Între Rostra și Templum Divii Iulii se va dezvolta o axă longitudinală. Reconstituirile arheologice au permis stabilirea clădirilor care defineau perimetrul forumului. Basilica Aemilia, datând din 179 a.Chr., Curia, Basilia Iulia, șase temple, Carcer Tullianum, o închisoare, Tabularium-ul. Angiletum, între Curia și Basilica Aemilia, era, teoretic, principala stradă care intra în forum. În interiorul forumului se aflau sculpturi, arce triumfale, o platformă pentru oratori, altare. Suprafața era pavată cu travertin. Nu existau pomi. Forumul era un loc predilect de ridicare a monumentelor comemorative închinate zeităților sau eroilor. Numărul acestora era atât de mare, încât, în 158 a. Chr., cenzorii ordonă îndepărtarea tuturor statuilor care nu fuseseră puse acolo prin decizie guvernamentală. Probabil, cele mai impresionante monumente erau cele opt coloane, surmontate, fiecare, de o figură sculptată, aliniate paralel cu Basilica Iulia. Arce triumfale marcau victoriile militare ale lui Severus, Augustus și Tiberius. Pe lângă rolul estetic, toate aceste sculpturi aveau și rol didactic. Aproape de centru se afla altarul închinat lui Lacus Curtius, personaj misterios despre care Titus Livius spune că ar fi salvat Roma când un oracol i-a vestit pericole mari. Era un loc foarte venerat și reprezenta un punct focal printre atâtea monumente. La capătul de nord-vest al forumului se aflau platforma oratorilor și o urnă numită Rostra, de la obiceiul de a depune acolo prorele navelor capturate.

De jur-împrejurul forumului se afla cartierul comercial al Romei. Pe străzile care duceau către forum erau numeroase magazine, cartierul fiind inima financiară, religioasă, juridică și legislativă a orașului. Roma era un oraș foarte populat și, ca urmare, dens construit. Estimările istorice aproximează o populație de 1 500 000–2 000 000 de locuitori la începutul secolului al II-lea a.Chr. În context, forumul pare o oază, singurul spațiu deschis. Străzile sunt tot timpul foarte înghesuite: sunt perioade din istoria Romei în care aglomerația e atât de mare, încât, în timpul zilei, orice alt fel de trafic în afara celui pietonal e interzis. Această înghesuială de proporții nu face decât să pună în evidență, prin contrast, rolul forumului. Până în epoca lui Iulius Cezar, forumul a fost singurul spațiu deschis de pe harta Romei.
Lucru interesant, templele din forum erau mai mult decât locuri de închinăciune. La Templul lui Castor, obiectele de valoare, aur și bijuterii, puteau fi depozitate în siguranță în schimbul unei taxe nu foarte mari. Templul Vestei era locul unde erau depozitate prin tradiție documente civile importante.
Forumul era locul în care trebuia să fii dacă vrei să afli ultimele vești. Știri, private sau legate de viața publică, erau afișate pe tăblițe puse pe coloane. Còpii ale acestor știri erau trimise mai departe în imperiu. De pe Rostra, oratorii încercau să manipuleze opinia publică, iar împărații se adresau din când în când poporului. Senatorii treceau aproape zilnic prin forum pentru că întâlnirile lor erau zilnice. Forumul era un nod de comunicare. Ziarul lumii romane.
Până în 318 a.Chr., forumul a servit și drept piață de carne și legume, dar după acest an o astfel de activitate comercială e socotită nepotrivită, și piața e mutată într-un loc din apropiere. Îndepărtarea tarabelor negustorilor face loc pentru așezarea, aici, a bancherilor și a celor care schimbau bani.
Odată cu transferul puterii din mâinile senatorilor și al poporului către împărat, importanța politică a forumului scade, dar clădiri impresionate continuă să împodobească locul și în epoca imperială.
Raportat la importanța pe care a avut-o în viața cotidiană și în cea politică a Romei, forumul e o piață mică prin dimensiuni. Informațiile istorice și reconstrucțiile arheologice redau însă imaginea unui spațiu magnific. În principiu, se socotește că dezvoltarea forumului e încheiată în timpul așa-numitei „Pax Romana”, adică în timpul domniei lui Hadrian, între 117 și 138 a.Chr. Toate modificările ulterioare, nu puține, se suprapun unei structuri deja configurate.
Forurile imperiale sunt construite în decurs de un secol și jumătate la nord-est de forumul roman, între Capitoliu, Quirinal și Esquiline: Forumul lui Caesar, Forumul lui Augustus, Forumul lui Nerva, cunoscut și sub numele de Forum Transitorium, Formul Păcii și Forumul lui Traian. Fiecare are o formă proprie și a fost construit conform unui plan, dar adesea istoricii arhitecturii le tratează ca pe o unitate, pentru că proiectarea fiecăruia a ținut cont de planul celor anterioare. Toate sunt caracterizate de simetrie axială, axa oricăruia fiind perpendiculară pe sau paralelă cu axa celorlalte. Cu excepția Forumului lui Traian, dominat de o bazilică, toate sunt dominate de un templu.
Forum Iulium Caesaris a fost ridicat în 48 a.Chr. E un patrulater alungit, dominat de fațada templului lui Venus și mărginit, pe cele două laturi lungi, de colonade. Cezar îl construiește ca urmare a promisiunii făcute înainte de bătălia de la Farsalla. În mod asemănător, Augustus îi promite un templu lui Marte, și așa se naște Forumul lui Augustus.
Forumul Păcii, cunoscut după secolul al IV-lea sub numele de Forumul lui Vespasian, a fost construit de la început ca o grădină formală. E pentru prima dată în istorie când piața și grădina se îngemănează. În formă de patrulater închis de colonade, era un fel de forum-muzeu și avea mai multe biblioteci. Aici nu se desfășurau activități politice, motiv pentru care era închinat Păcii.
Forumul lui Nerva era un mall uriaș. A fost construit în secolul I al e.n. și se întindea în fața unui templu dedicat Minervei. A fost proiectat ca o legătură între Forumul lui Augustus și cel al Păcii, dar, în același timp, pregătea intrarea în forul roman prin Angiletum.

Forumul lui Traian este ultimul, în ordine cronologică, și cel mai complex for imperial. Ca dimensiuni, era mai mare decât cele trei foruri predecesoare la un loc. Era alcătuit din trei piețe patrulatere mai mici, unite, din raţiuni estetice, printr-o axă longitudinală și prin prezența Columnei lui Traian. În centrul primei piețe se află statuia ecvestră a lui Traian, pe margine e Basilica Ulpia, ultimul mare tribunal al orașului. De fiecare parte a Columnei lui Traian se află două biblioteci: una pentru operele grecești, cealaltă pentru scrierile latine. La capătul forului se situează templul lui Traian. Forul, al cărui plan, se pare, a fost conceput de Apollodor, a fost inaugurat în ianuarie 112 a.Chr., iar Columna, un an mai târziu. Pe toată suprafața forului au fost descoperite mai multe statui, confirmând izvoarele istorice potrivit cărora Forumul lui Traian era unul dintre locurile importante unde se ridicau statuile persoanelor particulare care s-au distins în slujba statului. Mulți istorici ai arhitecturii antice îl vor socoti cea mai impresionantă creație a Romei imperiale.
Câteva caracteristici tipice arhitecturii civice romane din acea perioadă rezultă dintr-o privire de ansamblu asupra forurilor imperiale: preferința pentru simetria axială, pentru forma de patrulater alungit a spațiului închis de clădiri și, în mod tipic, de colonade. Toate aceste piețe sunt dominate de un templu, funcțiile lor sunt mai clar definite decât cele ale vechiului Forum Romanum, design-ul lor, mai steril, nu e spontan și organic dezvoltat, ci urmarea unei planificări atente.
Orașele din întregul imperiu găseau în for centrul guvernământului și al instituțiilor religioase. Dimensiunea și forma variau în funcție de mărimea și nevoile orașului. Literatura de specialitate descrie adesea forul de la Pompei, pentru că este unul dintre cel mai bine conservate: spațiul interior este înconjurat de o colonadă, monumentele decorate mărginesc spațiul, templul lui Jupiter domină întreaga structură, temple și basilicae mărginesc laturile forului, birouri ale municipalității se găsesc în clădirile înconjurătoare, o piață de alimente se află în apropiere, majoritatea drumurilor din oraș duc către acest loc. Guvernământul orașului, viața lui religioasă, viața lui publică, viața comercială se suprapun în acest loc pentru a forma un întreg.

Bibliografie selectivă

Benevolo, L., 1980, The History of the City, London, Scolar Press.
Benevolo, L., 1993, The European City, Oxford, Blackwell.
British School of Archaeology, 1981, Athina, Athens Publications – Supplementary Volume No. 13.
Beresford, M., 1967, New Towns of the Middle Ages, London, Lutterworth Press.
Clay, G., 1958, „What Makes a Good Square Good” în Fortune Magazine, The Exploding Metropolis. New York, Doubleday & Co. Inc.
Giedion, S., 1967, Space, Time and Architecture, Cambridge, Harvard University.
Kostof, S., 1991, The City Shaped, London, Thames and Hudson.
Kostof, S., 1992, The City Assembled, London, Thames and Hudson.
Lévy, B., „La place urbaine en Europe comme lieu idéal”, 2008, în Ghervas, St., Rosset, Fr. (ed.), Paris, Lieux d’Europe, Maison des sciences de l’homme.
Lowenthal, D., 2002, Trecutul e o ţară străină, trad. Radu Eugeniu Stan, București, Curtea Veche.
Lynch, K., 1981, The Good City Form, Massachussets, Massachussets Institute of Technology.
Morris, A.E.J., 1994, History of the Urban Form. Harlow, England, Longman Scientific & Technical.
Moughtin, C., 1992, Urban Design - Street and Square. Oxford, Butterworth Architecture.
Mumford, L., 1961, The City in History. London, Penguin Books Ltd.
Rossi, A., 1982, The Architecture of the City. Cambridge, Massachusetts, MIT Press.
Sitte, C., 1945, The Art of Building Cities C. Stewart, Trans.). Connecticut, Hyperion Press.
Unwin, R., 1909, Town Planning in Practice, London, Ernest Benn Ltd.
Zucker, P., 1959, Town and Square, New York, Columbia University Press.