După toate criteriile, „Despărțirea” e un film de amatori. Mai puțin din punct de vedere calitativ. Filmul lui Sebastian Pereanu este cel al unui pasionat de imagine și rodul unor alegeri fericite. Scenariul, minimal, fără dialoguri, dar nelipsit de replici, este cea mai importantă dintre acestea. Faptul că subiectul a fost ales dintr-un noian de activități din sfera obișnuitului, dar cu o inerentă scară umană, a făcut posibil ca actrița, Andrada Ghiurco, să fie naturală, fără a se împiedica de faptul că nu a luat lecții de actorie. Răsturnarea de situație din final poziționează filmul în miezul unor dezbateri contemporane, certificându-i un impact social și emoțional. Un film care nu pune o problemă are el însuși probleme în a se justifica. Poate că selecția tipului de limbaj cinematografic, cel al neorealismului post-digital, nici nu trebuie trecută printre alegeri, deoarece acesta este singurul tip de limbaj ce poate fi, în mod logic, folosit atunci când accentul pică pe observație, pe detaliu, pe impresie.
