Lolita (1997)
Regia:
Adrian Lyne
Scenariul:
Stephen Schiff, după un roman de Vladimir Nabokov
Staruri:
Jeremy Irons, Melanie Griffith, Dominique Swain, Frank Langella
Muzica:
Ennio Morricone
Durata:
2h 17min
Premii
Oscar
Nu
Cannes
Nu
Nota IMDB
6,9
Dacă n-ar fi Jeremy Irons, nici Dominique Swan, nici Melanie Griffith, filmul ar avea ceva probleme cu axul moral și cu mesajul. În scenariu, un profesor trecut de tinerețe se mută în Noua Anglie unde o femeie de vârsta lui, jucată de Melanie Griffith, îl consideră bărbatul perfect. Dar el o consideră femeia perfectă pe fiica Melaniei, o ființă deosebit de minoră.
Filmul se bazează pe romanul cu același titlu, semnat de Vladimir Nabokov. Același subiect, într-o altă ecranizare, realizată de Stanley Kubrick, primise o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun scenariu în 1962. Cartea datează din 1955 și, inițial, a fost interzisă. Povestea este aceea a unui pedofil care se îndrăgostește de o fată de 12 ani pentru că îi amintește de o copilă pe care o iubea când el însuși era copil.
Spre deosebire de ecranizarea anterioară, regizorul Adrian Lyne (nominalizat la Oscar pentru Atracție fatală), explorează, ca și în alte filme ale sale (9 săptămâni și jumătate, Flashdance, Propunere indecentă), erotica inerentă a subiectelor. În cazul de față, erotismul e construit pe o limită subțire între revoltă morală și introspecție psihologică – ce valorizează cele mai curajoase și mai greu prizabile idei din psihanaliză și din psihostructuralism, mizând însă doar pe capacitatea lor de a face show și de a stârni scandal.
În țările fundamentaliste, filmul și cartea încă sunt interzise.
Articole relevante
Eli Bădică pe bookaholic
Sunt convinsă că voi, majoritatea bookaholicilor, ați citit Lolita și v-a rămas în suflet ca una dintre cele mai bune cărți ale literaturii contemporane, scrisă impecabil și spunând o poveste (de dragoste?) a little bit twisted. Mulți văd în Lolita nimfeta perfectă, deși Nabokov nu pare să o fi descris astfel pe adolescenta vulnerabilă – de altfel, termenul de ”nimfetă” nici nu intrase în vocabular descriind o puberă obscenă la vremea aceea. Și atunci, cum s-a ajuns aici? Să fie ”vinovate” copertele?
[urmează un interesant articol, ilustrat cu coperți de carte din 21 de ediții, acoperind o durată de 60 de ani și trei continente prin care Eli Bădică surprinde cum societatea a evoluat în aceste decenii umăr la umăr cu coperțile lui Nabokov - citește tot articolul]
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.