Cadre pentru un portret

*

„De ceva timp încerc să ies din dihotomia asta bine/rău. Pentru că începuse să-mi fie frică să mă mai bucur, de teama a ceva negativ ce ar veni după. Îmi place să văd plusurile și minusurile în fiecare acțiune pe care o fac. Așa se mai echilibrează puțin lucrurile. De exemplu, mă bucur că pot să scriu – atunci când o fac–, dar sunt conștientă că asta vine la pachet cu energie și timp pe care nu le dăruiesc celor care îmi sunt dragi. Sau atunci când mă frustrează ceva – cum ar fi faptul că lucrez într-un sistem înțepenit, în care lucrurile se schimbă doar pe hârtie, nu la modul concret – mă consolează oarecum ideea că încă reușesc să mă implic și nu abandonez. Nu zic că-mi iese mereu, dar cumva ăsta e planul.”

*

„E un privilegiu să vină oameni să te audă citind, mai ales în zilele astea, când totul se derulează într-un ritm rapid și obositor. Sigur că am vrea toți săli pline și lecturi plătite, dar cred că toate astea se formează în timp. Am învățat cumva să mă bucur de fiecare om care vine acolo pentru carte. Cred că fiecare text își găsește singur cititorii, odată pornit în lume. E ceva ce nu mai ține de autor în sine, cartea își găsește un drum al ei.”

*

„Sunt profesoară de română la un liceu din Brașov și asta îmi ocupă majoritatea timpului. E o meserie care îmi place încă, în ciuda frustrărilor pe care mi le aduce. E ceva acolo ce mă ține mereu atentă, în mișcare, n-am timp să mă plictisesc, și asta e foarte important pentru mine.”

*

„Când am fost întrebată, am răspuns onest. Poate asta e. Faptul că încerc să fiu cât mai sinceră cu mine și cu ceilalți, nu trișez. Voluntar, cel puțin.”

*

Fragment din romanul „Oameni mari”

„

Toată viața am încercat – și mi-a și reusit, de cele mai multe ori – să fiu discretă. Poate de la mama e chestia asta, și acum țin minte cum zicea mereu să nu mai vorbesc tare că ne aud vecinii, taică-meu era și el atenționat, de când deschidea gura, mai încet, că ne știe toată lumea, totul trebuia să se petreacă ușor și pe muțenie. Oricumm, am încercat întotdeauna să trec neobservată. Nu am vorbit niciodată în public despre evenimente care mă priveau personal, n-au știut decât foarte puțini oameni când m-am măritat, când a murit tata, iar despre divorț știu și mai puțini. Ora aia de azi a fost o excepție, aș fi putut să mint, e drept, dar m-am pierdut și am zis adevărul. Sunt femeia de pe margine, le-am spus mereu și celor pe care i-am iubit, ca un fel de avertisment, sunt în afară mai mereu, acolo e zona mea de confort. O vreme mi-a și plăcut așa, eram un fel de observator neutru, nu mă implicam prea mult. Era mai sigur. În timp, însă, am trecut în cealaltă extremă. Am ajuns să urăsc cumințenia asta idioată care mă caracterizează, incapacitatea de a mă exterioriza, de a-mi savura plăcerile. Timiditatea, frustrările, orgoliul stupid. La mine totul se consumă încet, parcă în reluare. Între gesturi și emoțiile sau gândurile care le-au provocat există o distanță suficient de mare, încât să se ducă dracului orice urmă de spontaneitate. Calmul meu nu este cal, liniștea mea nu este o liniște, sub aparențele astea există o viermuială de gânduri, presupuneri, temeri, i-am explicat lui Seba de la bun început și el a zis că tocmai asta îi place și mai mult.

”

<<„Oameni mari” este o carte incomodă, dar deloc încrâncenată. Maria Orban își construiește propriul playlist, scrie relaxat despre cele mai profunde dileme umane, despre punctele de cotitură din viețile noastre, acumulează episoade cinematografice, cu mult umor și (auto)ironie, într-un stil care te va cuceri pe loc. „Oameni mari” poate fi o carte despre maturizare, despre proiecții și despre călătoriile interioare. Despre asumarea eșecurilor pentru a face un pas înainte. Despre a te accepta>> - Eli Bădică

Maria Orban a debutat cu romanul „Oameni mari”, ca prim volum individual. Romanul a fost nominalizat în 2021 la Premiile „Sofia Nădejde” pentru literatură scrisă de femei, la categoria „Proză Debut”, și se află la a doua ediție la Editura Nemira. Între timp, a fost selectat pentru Festival du Premier Roman de Chambéry, ediția 2022. Cu scenariul „Timp de expunere limitat”, Maria Orban a câștigat anul trecut concursul de scenarii organizat de Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe în cadrul American Independent Film Festival (AIFF). Maria Orban este profesoară de română la un liceu din Brașov.

Maria Orban – text în lucru