UN ARTICOL DE ADINA LATEȘ
Spectacolul M.E.L.T – Motion, Emotion, Lateral Thinking, de Valentina De Piante, creează un open space experiențial în care „corpul–minte este gata să se asculte și să se declanșeze”, după cum citim în pliantul primit la intrare în “WASP – WORKING ART SPACE AND PRODUCTION”.
Performance-ul acționează ca o de-structurare a constructelor sociale, a unui fel de a fi impus prin postură, gesturi, conduită, habitus. Spectacolul prezintă, de fapt, o „topire” într-un ritm pe care ți-l oferă corpul, performerii lăsându-se în voia mișcării pure, necontrolate.
E o numărătoare inversă către un stadiu în care performer-ul este conștient de trupul său și-l lasă să se manifeste liber, improvizat, ca apoi rațiunea să se estompeze și inteligența corpului să fie singura forță. Trecerile de la un stadiu la altul sunt redate prin imitarea stării de nebunie, a psihozei, atât prin priviri, cât și prin sunete, țipete, bolboroseli de copil. Freudian vorbind, Id-ul – inconștientul –, este cel care iese acum la suprafață: partea întunecată, haotică, instinctuală, extatică a personalității, acționând în contrast cu ego-ul.
Stilul minimalist al vestimentației (performerii – tineri, îmbrăcați casual, în blugi și tricouri) distruge pactul ficțional, închis al unui spectacol, lăsând să se vadă că actorii sunt de fapt persoane obișnuite; suntem noi. Astfel, reușește să creeze sentimentul că acest gen de resetare a gândurilor și declanșare a unei mișcări lăuntrice (sau în voia kineticii) este vitală. O poveste despre necesitatea relevării conștiinței propriului trup.
Defamiliarizarea are loc în momentul în care se produce șocul de semnificare – mai precis, când elemente banale, comune sunt prezentate sub o altă lumină: decorul cotidian devine straniu chiar sub ochii spectatorilor: mișcările spasmodice, trecerile bruște de la inert la activ, sincronizări și improvizări transformă modul de percepție al audienței prin ieșirea din convenții.
Momentele de șoc sunt frecvente pentru a arăta nu doar o latură estetică a corpului în dans, într-o coregrafie, fie ea aproape tribală, elementală, dar și pentru a deranja (prin țipete puternice, scârțâituri, bătai în microfon, foșnete, gâfâituri etc.), ridicând în felul acesta întrebări asupra “frumosului”. Un experiment ce prezintă frumusețea corpului în cel mai frust mod.
Spectacolul mi-a amintit, nu doar prin nume, de instalația site-specific Melt (https://www.youtube.com/watch?v=uEfedrq0az0), de Noémie Lafrance, în care, de data aceasta, corpul este cel care pare că se dezintegrează într-un joc de prezență și disipare. În acest caz, personajele, suspendate pe plăci metalice, se zbat sub ochii spectatorilor, cu ceara de albine topindu-se pe ei. Această prezență fizică a performerului, asociată artei corporale, reflectă vulnerabilități și ridică întrebări asupra condiției umane, efemerului, psihicului și creează anxietăți, fobii (prin simbolistica depășirii sinelui și echivalența om-insectă).
Tocmai această pendulare între deconstrucție a socialului și a gândirii raționale, colective și regăsirea (re-construirea) în forma unui dans improvizat reprezintă una dintre cele mai importante mize ale spectacolului.
Există o scenă în care performerii privesc publicul cu aceeași privire detașată, psihotică, apoi zâmbesc natural, al patrulea zid spărgându-se complet; ca ulterior, privirea să rămână pironită într-un punct, în gol, și din tăcerea aceea a spțiului liber să-și continue mișcările, conștienți de locul închis, de pereții încăperii. Dansul se produce acum pe o muzică electronică ce repetă obsesiv aceeași frază, același cuvânt: feelings. Din acest moment, se poate vedea mai clar dimensiunea emoțională a întregului performance. Nu doar corp, ci și emoție, senzație, senzualitate.
Analizând structurile corpului, observ cum construcția posturii este un proces lung de structurare a experiențelor emoționale și cognitive în pattern-uri de acțiuni reflexe. Urmăresc în același timp deconstrucția tuturor acestor structuri. Pornind de la interconexiunea dintre corp, minte și emoție, privită din perspectiva neuroștiinței și psihologiei transpersonale, folosim instrumentul observării, al direcționării atenției către corp și sistemele lui, către obiceiurile mentale recurente, către stările și emoțiile dominante. Toate aceste direcții se amestecă și se hibridizează dând naștere unor intersecții, suprapuneri și contradicții ale schemelor de gândire, de mișcare și de emoție, spune Valentina de Piante.
M.E.L.T – Motion, Emotion, Lateral Thinking face parte din proiectul cultural CQ Project, finanțat în cadrul Programului cultural EȘTI BUCUREȘTI, prin ARCUB și Primăria Municipiului București.
Textele folosite în spectacol aparțin lui Benoît Lachambre și fac parte din interviuri acordate de acesta.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.