Despre musical în România şi „Our Ladies of Perpetual Succour”

Print Friendly, PDF & Email
Dans | Autor: B-Critic | 16 februarie 2018 |

UN ARTICOL DE ANDREI BULBOACĂ

Dacă în alte ţări din Europa, spectacolul de musical are săli pline, montări spectaculoase şi succese fulminante, în România, la capitolul acesta, stăm extrem de slab. Este adevărat că nici publicul român nu este unul tocmai receptiv la respectivul gen de spectacol, însă acesta nu este un motiv pentru ca piaţa de musical să nu fie prezentă cum se cuvine şi la noi în ţară. Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” a promovat intens acest gen prin Romeo şi Julieta de Gerard Presgurvic, piesă care se joacă din 2001 peste tot în lume cu un succes fulminant, Rebecca de Sylvester Levay şi Michael Kunze, dar şi mult prea puţin jucata pe scena românească din motive obiective, Fantoma de la operă de Andrew Lloyd Webber. S-a mai montat în trecut Chicago la Teatrul Naţional Bucureşti şi o încercare la Grand Cinema Digiplex a piesei My Fair Lady, care s-a bucurat de succes, dezavantajul fiind că se juca într-o sală de cinema, tocmai din lipsa unor spaţii favorabile acestui gen de reprezentaţie.

Răzvan Mazilu a observat că şi România are nevoie de acest gen de spectacole, prin urmare, aduce un nou musical, de data aceasta la Teatrul Excelsior din Bucureşti, Our Ladies of Perpetual Succor sau, în traducere, Fecioarele noastre grabnic ajutătoare. Bazat pe nuvela The Sopranos de Alan Warner, spectacolul a avut premiera în 2015 la Edinburgh, fiind adaptat pentru scenă de către Lee Hall. Povestea nu este una complicată, spectatorii fiind martorii peripeţiilor a şase fete de la un liceu catolic care merg la un concurs de muzică într-un alt oraş. Ce este reprezentativ aici este că, odată suprimate pornirile adolescentine în cadrul şcolii în care fetele studiază, acestea vor refula mult mai intens când vor da de aşa-zisul gust al libertăţii.

Evadarea lor nu este neapărat una rea, ci reprezintă o dorință normală de a cunoaşte plăcerile vieţii. În momentul când îţi doreşti foarte multe, tu, ca tânără fată, neştiind cum să gestionezi tot amalgamul de trăiri–dorinţe–emoţii care te cuprind, poţi sfârşi într-un mod neplăcut. Lumea iniţială a acestor fete este una închisă şi mediocră, ele având aceleaşi dorinţe că orice adolescent normal, rapid reprimate de rigorile liceului. Cele şase protagoniste reuşesc să umple scena, fac spectatoril să intre în lumea lor, chiar dacă pe alocuri unele situaţii pot părea neverosimile. Limbajul, deşi ar putea părea iniţial destul de vulgar, îl reproduce pe cel al tinerilor de astăzi.

Spectacolul nu este neapărat un musical, ci unul de teatru-dans, combinat cu momente de interpretare muzicală. Piesele sunt în limba engleză, iar traducerea textului a fost una cât mai aproape de înţelegerea publicului român. Nu există mari inovaţii din punct de vedere al luminilor, capitol la care poate ar fi trebuit să se lucreze mai mult, pentru ca personajele să fie cumva ajutate şi de mijloacele tehnice. Doar câteva mici schimbări ale cheii de lumină, în niciun caz complexe, cum ne-am aştepta de la o asftel de montare. Our Ladies of Perpetual Succor este genul de reprezentaţie la care tot aştepţi să se întâmple ceva spectaculos, un fel de explozie, însă de-a lungul celor două ore aceasta nu apare. Scenografic, s-a găsit o soluţie cu un fel de cutie cu mai multe faţete, care se transformă ba într-un bar, ba într-un WC public, ba într-o plantaţie de canabis. Într-un fel, nici scena teatrului nu este neapărat favorabilă unui decor complex care să vină să ilustreze şi mai puternic povestea, aşadar simplitatea este binevenită.

Alina Petrică, Meda Ţopârlan, Aylin Cadîr, Daniela Tocari, Oana Puşcatu şi Ana Bianca Popescu sunt cele şase actriţe care le întruchipează pe Orla, Chell, Kay, Manda, Kylah şi Fionnula. Dacă ar fi să ne apropiem de un personaj, personal, cred că Orla este cea care reuşeşte cel mai bine să aprindă emoţiile spectatorului. O tânără fată măcinată de cancer vrea să trăiască toate bucuriile vieţii, într-un timp scurt, ca şi cum zilele s-ar sfârşi atunci. Pentru ea zilele se pot sfârşi în orice moment, însă, cu toate acestea, tinereţea ei debordantă, dorinţa de a trăi şi impulsurile o fac până la urmă să-şi transforme atitudinea într-una pozitivă. Chipul ei palid reuşeşte la un moment dat să prindă puţină culoare, poate şi cu ajutorul colegelor sale. Ana Bianca Popescu, întruchipează şi celelalte personaje, le-am putea numi personaje convenţie, talentul său fiind pus în valoare tocmai prin aceste schimbări de registru. Şi celelalte patru actriţe fac o treabă minunată pe scenă, determinând publicul ca, la finalul spectacolului, să plece din sală cu un sentiment de afecţiune faţă de ele.

Our Ladies of Perpetual Succor poate fi interpretat fie într-o cheie psihologică adultă, fie într-o cheie copilăroasă. Cu un lucru trebuie să rămânem: oricât de mult am îngrădi impulsurile normale ale tinereţii, acestea vor ieşi mereu la iveală.

Our Ladies of Perpetual Succour

de Lee Hall după romanul lui Alan Warner

Traducerea și adaptarea: Carmen Stanciu

Regia şi coregrafia: Răzvan Mazilu

Scenografia: Roxana Topescu, Dragoş Trăistariu

Orchestraţie: Lucian Vlădescu

Light Design: Alin Popa

Pregătirea muzicală: Gonul Abdula

DISTRIBUŢIA

Orla: Alina Petrică

Chell: Meda Topârceanu

Kay: Aylin Cadîr/ Ioana Mărcoiu

Manda: Daniela Tocari

Kylah: Oana Puşcatu

Fionnula: Anca Bianca Popescu

ORCHESTRA

Adina Cocargeanu – pian

Imola Tamas– percuţie

Andreea Archip – pian

Dana Georgescu – chitară bass

Foto: Andrei Runcanu

Print Friendly, PDF & Email

„Închisoarea îngerilor” în Turnul cu DVD-uri

The Shawshank Redemption (1994) Regia: Frank Darabont Scenariul: Frank Darabont, după o proză scurtă de Stephen King Staruri: Tim Robbins, Morgan...

FILL 2016. Ediția „Proză scurtă”

  Între 23 și 25 septembrie 2016, va avea loc la Bistrița prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură...

Cătălin D. Constantin cu drona prin capitalele lumii

Expoziție de fotografie realizată cu drona Vernisaj Palatul Suțu, sâmbătă 12 noiembrie, ora 17.00 UN ARTICOL DE ADRIANA MOCA...