„Livada de vişini” sau comedia unei tragedii anunţate

Print Friendly, PDF & Email
Spectacol | Autor: B-Critic | 30 ianuarie 2018 |

UN ARTICOL DE ANDREI BULBOACĂ

Viaţa unui spectator de teatru stă sub semnul emoţiei, al trăirii artistice şi, în general, al iubirii de frumos. Un frumos care poate fi descoperit într-o replică rostită de un actor, un frumos ce poate fi descoperit într-o interpretare sau într-o montare care să stoarcă efectiv fiecare gram de emoţie de care fiinţa umană este capabilă. Cam asta se întâmplă cu Livada de vişini, montată pe scenă Naţionalului bucureştean de către prolificul regizor georgian David Doiashvili. Cunoscut publicului odată cu Regele Lear, acesta ne propune acum un Cehov ieşit din comun.

Principala inovaţie este aşezarea publicului pe gradene, chiar pe scenă, pentru a putea fi mult mai aproape de acţiune. Aşadar, spectatorul piesei asistă la tragedia livezii, fără „a avea scăpare”. Deasupra gradenelor se află flori de cireş, iar pe scenă, în primul act, se coboară un fel de casă, în care fiecare personaj este condamnat, închis, claustrat, neavând aproape nicio şansă de scăpare. Singurul personaj aşa-zis liber este Firs, cel care este împăcat cu ideea distrugerii, conştiinţa lui rămânând cumva blocată în trecutul idilic. El poate fi asemuit cu Gherasim din nuvela lui Tolstoi, Moartea lui Ivan Ilici, singurul ce înţelege suferinţa prin care trece Ivan. Sufletele celor doi, Firs şi Gherasim, sunt curate, ei nu se implică activ în tragedie, o conştientizează, fiind aproape singurii care-i înţeleg cu adevărat implicaţiile.

Spectacolul se bazează destul de mult pe efecte vizuale, proiecţii video şi light-design. Nu este o reprezentare clasică a piesei lui Cehov, însă nici una extrem de modernă. Vizualul vine în sprijinul piesei, şi nu distrage atenţia spectatorului de la evenimentele de pe scenă. De reţinut este că Doiashvili nu realizează o montare uşor de digerat pentru public, iar în cele trei ore şi jumătate treci prin diferite stări, de la agonie la extaz. Foarte mulţi au fost deranjaţi de nuditate, dar şi de unele scenele duse către vulgaritate, însă aceste elemente nu ştirbesc deloc calitatea finală a piesei.

Un element important este şi dulapul vechi de aproximativ un secol, care asistă la tragedia anunţată. La fel ca livada propriu-zisă, acesta este un fel de axis mundi, un obiect ce, odată distrus, va distruge şi destinul celor din jurul lui. Pentru spectatorii de astăzi, sunetele de ciocan care se aud în momentul tăierii livezii, coroborate cu strigătele actorilor, pot duce cu gândul la scena Moromeţilor lui Marin Preda, atunci când în timpul tăierii salcâmului se aud strigătele unei mame care îşi îngroapă fiul. Simbolic, începe degradarea, începe drumul scurt către moarte. Odată legat de un element al naturii, acesta nu poate fi distrus deoarece, într-un mod simbolic, „aruncă” un fel de blestem asupra asupritorului.

Pişcik, interpretat de Vitalie Bichir, atrage în mod special atenţia. Un personaj ce se află în completă opoziţie cu restul, prin faptul că el trăieşte în prezent şi nu se gândeşte la ce se va întâmpla după ce livada nu va mai exista. Pentru el carpe diem este tot ce contează şi nimeni şi nimic nu-i pot strica acest stil de viaţă. Într-un fel este cel mai optimist personaj, ar putea fi considerat chiar singurul care poate zâmbi sincer. Nici măcar copilăriile şi tachinările din relaţia Iaşa-Duniaşa nu sunt sincere, deoarece nu ştim dacă această dragoste va fi vreodată posibilă pe o perioadă lungă de timp. Toate poveştile de dragoste şi relaţiile care se formează în piesă stau sub semnul perenităţii şi al fragilităţii, putând fi într-o clipă distruse. Cu toate acestea, mai avem o relaţie care se construieşte, cea dintre Gaev şi Firs, singura care ar putea fi considerată mai rezistentă, însă nu sinceră. Gaev stă în această lume a sa pentru a putea fugi de problemele reale ce au loc în viaţa sa, cu alte cuvinte neasumându-şi deloc responsabilităţi.

În încheiere este esenţial să răspundem la o întrebare: este aceasta o montare mai bună decât precedenta în regia lui Felix Alexa, tot de la Național? O comparaţie între cele două nu prea îşi are locul, deoarece Alexa se baza mai puţin pe inovaţie şi spectaculos, punând accentul mai mult pe trăire şi sentiment. În spectacolul său, timp de trei ore nu părăseai sala, nu exista pauză, exista o fluenţă continuă în spectacol, iar la final spectatorul experimenta un fel de stare de epuizare emoţională. Montarea georgianului este puţin mai accesibilă, nu plictiseşte pentru că mereu te aştepţi să apară ceva nou. Te surprinde ba o proiecţie, ba o relaţie, ba un subterfugiu scenografic. Recomand cu căldură nouă montare pe care să o primim cu inimile şi sufletele deschise.

Livada de vișini

de A.P. Cehov

Traducere: Maşa Dinescu

Regie: David Doiashvili

Scenografie: Tamara Kvesitadze, Gabi Albu

Asistent Coordonator: David Murman Kartozia

Asistent Regie: Laura Grosu

Coregrafie|: Florin Fieroiu

Muzica Originală: Nikoloz Rachveli Memanishvili

Regia Tehnică: Costi Lupşa

 

Distribuție

Ranevskaia: Irina Movilă/ Monica DAVIDESCU

Ania: Crina SEMCIUC

Varia: Raluca APRODU

Gaev: Gavril PĂTRU

Lopahin: Ioan ANDREI IONESCU

Trofimov: Rareş ANDRICI

Simeonov-Pişcik: Vitalie BICHIR

Charlotta: Iştvan TEGLAS

Epihodov: Idris CLATE

Duniaşa|: Ana COVALCIUC

Firs: Mihai CONSTANTIN

Iaşa: Silviu MIRCESCU

Print Friendly, PDF & Email

Video exclusiv: Conferința Statuile distruse ale Bucureștiului

Statuile vin și pleacă. Ce e făcut să dureze secole, în București are viață scurtă. Politica este, de regulă,...

Criza sau crizele educației? Cele mai bune filme despre școală

1 Școala este o temă importantă a cinematografie, dar mai mult decât atât - ea este o arie tematică....

„De veghe în lanul de ocară”. Noua haiducie semiotică

O tehnică de tip „culture jamming” – derivată din recunoaşterea şi anularea simbolică a unei asimetrii a puterii în...